CINE SUNTEM? CINE ESTE OMUL? CARE ESTE VIITORUL OMULUI?
 


Exista foarte multe definitii ale omului, de la biped fara pene pana la fiinta rationala. Fiecare din aceste definitii ne multumeste mai mult sau mai putin, fiecare prinde ceva din ceea ce suntem noi, oamenii. Blaga a simtit si el nevoia sa ne defineasca, in raport cu
Misterul, cu ceea ce este necunoscut noua si cu dorinta noastra, cu necesitatea pe care am trait-o si pe care o traim, de a cunoaste, de a revela acest mister.

<Omul> s-a nascut atunci cand a avut loc o mutatie ontologica, cand a depasit pragul vietii animalice, viata in care valoare au numai existenta intru autoconservare si securitate, si a inceput sa aiba o existenta intru mister si pentru revelare. Nu putem sa nu fim de acord ca la un moment dat, in evolutia noastra filogenetica, s-a petrecut ceva care ne-a mutat din lumea animala in ceea ce numim omul. Inteligenta au si unele animale, ce are omul in plus este puterea sa creativa, este dorinta de a se depasi cu unic scop de a patrunde necunoscutul ce-l inconjoara. Omul a folosit inteligenta pentru a nu-i mai fi frica de ploaie, de tunet, de fulger, de animale, de cutremure, de foc. Cum a reusit? Construind povesti cu balauri care scuipa foc, cu un potop care a inghitit totul, cu feti frumosi si cu zane, cu zei care conduc de undeva din cer. A creat mituri, dar a imblanzit si animalele, si-a constuit scule si arme, a ridicat castele, piramide si temple pe care le-a impodobit cu picturi si cu pietre sculptate. Este singurul animal care a devenit creator de valori, care schimba aspectul pamantului si marilor. Cat a reusit si ce a reusit numai noi ar trebui sa stim. Ce are valoare pentru noi? Știm noi oare?

Daca ar fi sa-l ascultam pe Blaga ar trebui sa fim multumiti daca suntem creatori. Acesta este destinul nostru, sa fim creatori. Nu conteaza atat domeniul, artistic sau tehnic, nu conteaza, suntem creatori producand ceva, putem foarte bine folosi ceea ce au produs altii, important este ca aceste creatii sa ne ajute cumva in revelarea misterelor vietii, ale misterelor de care fiecare dintre noi ne lovim. Nu conteaza nici daca vom reusi cumva sa le indepartam, nu conteaza daca vom reusi realmente sa revelam un mister, ceea ce conteaza este sa fim creatori intru revelarea acestor mistere, numai atunci vom fi, suntem, oameni.

Lucian Blaga este de acord ca si animalele au putut, si pot, avea unele categorii cu care cunosc lumea din jurul lor. În nici un caz nu au avut, si nu au, categoriile intelegerii, categoriile inconstientului, pe care le are omul. Cum functioneaza categoriile animalelor? Sunt ele constiente sau inconstiente? E foarte greu de raspuns. Sigur ca si animalele au un inconstient. Noi stim ca ele viseaza si ca astfel prelucreaza datele percepute, constient si inconstient. Cine a avut langa el un caine sau o pisica stie cat de agitat poate fi uneori somnul lor. Latra, alearga, in vis. Deci, au o viata inconstienta, ceea ce inseamna ca pot avea si unele forme si categorii ale inconstientului. Important ramane ca nu au in nici un caz categoriile care au devenit umane. Au, probabil, notiunile de spatiu si de timp, ca si alte cateva categorii, care le pot ajuta sa traiasca. Noi, cei ce avem animale pe langa noi mai stim ceva; uneori aceste animale devin atat de umane, incat simti in privirea lor, in salturile pe care le fac, sau in pozitiile pe care le iau, sentimente pe care le consideram pur umane. Este adevarat ca cel mai important sentiment al lor, ma gandesc la caini si chiar la pisici, este atasamentul fata de o persoana, este imposibilitatea de a minti, de a trada. Un caine iubeste pana la capat pe cineva si este foarte nefericit daca acel cineva dispare din viata lui. Am cunoscut un caz in care o pisica a reactionat la fel, stapanul iei fiind plecat, si pentru ca era inceputul celui de-al doilea razboi mondial, iar persoana era de origine rusa, fusese luat intr-un lagar. Pentru ca atunci inca mai puteai discuta cu stapanirea, tatal meu a intervenit si i s-a dat drumul peste 10 zile. În tot acest timp, pisica a stat culcata pe lucrurile lui si nu a vrut sa manance nimic.

Animalele au si ele zona lor de sensibilitate, cu categoriile lor, dar cu siguranta, mult mai putine decat ale inconstientului uman. Le lipseste ratiunea, sau poseda doar un rudiment al ei, ele nu gandesc sau gandesc schematic. Asta o stiam si pana acum, ceea ce nu stiam este ca le lipseste ratiunea si din cauza asta nu pot minti, nu pot insela. Daca au numai unele categorii ale intelegerii, categorii ale constientei, ca si unele categorii stilistice ale speciei, impreuna cu spatiul si timpul ca forme rudimentare a sensibilitatii lor, aceasta simpla intelegere nu le face destul de inteligente pentru a putea minti. În domeniul intelegerii se decodeaza si se claseaza perceptiile, senzatiile, si se formeaza, probabil, sentimentele. Însa numai cu ratiunea vom putea hotari ce sa facem, cum sa facem, cum si cand sa actionam. Ratiunea este vointa si deliberare constienta. Cand vorbim de un caine sau de o pisica, actiunile lor voluntare se limiteaza la pulsiunile instinctelor primare, tot o varianta a personantei, numai ca in cazul instinctelor este vorba de o forta care se impune, fara drept de apel, actiunilor voluntare constiente. Foamea, setea, frica, oboseala, sexualitatea, sunt astfel de forte ce determina, in cea mai mare parte, actiunile voluntare ale animalelor. La animale, mai clar decat la om, se poate urmari aceasta determinare inconstienta a actiunilor constiente. Atasamentul de o persoana, sentimentul iubirii animale ce se afla in alta zona decat cea a sexualitatii, este mai greu de inteles. Pulsiunile instinctuale sunt cele care-i asigura animalului autoconservarea lui, a speciei. Oare, de ce acest atasament care-i depaseste , le transcende conditia animala? Pentru animalul de langa noi, cu toate ca suntem o realitate a lumii lui inconjuratoare, suntem in acelasi timp un transcendent. Conditia lui animalica tinde sa fie depasita prin acest atasament fata de om. Aceasta legatura sentimentala intre animal si om poate fi realizata si de alte specii animale, nu numai de caini si de pisici. Elefantul, delfinul, vidra, au fost dati ca exemple. Trebuie sa recunosc ca acest atasament animal fata de om este cel putin curios si vine in sprijinul celor spuse de Blaga despre mutatia ontologica. Omul s-a detasat de existenta intru autoconservare si securitate, de existenta vietii animale, intrand intr-un orizont al existentei intru mister si revelare si a putut s-o faca pentru ca avea o colectie bogata de categorii cu care intelegea lumea. Aceste animale ce au putut sa se schimbe, sa evolueze, sa devina ceea ce sunt astazi. Mai exista cel putin inca o posibilitate, cea propusa de epopeea lui Ghilgames; ca <animalul om> sa fi fost fecundat de alte fiinte inteligente care i-au transmis, genetic, aceste categorii care l-au facut sensibil misterelor.

În orice caz, atunci cand vom observa ca un animal va cadea pe ganduri in fata unui apus sau unui rasarit de soare, sau, cine stie, gandindu-se la nemurirea sufletului animal, la misterele ce-l inconjoara, sa stim ca este pregatit si el, ca mutatia ontologica s-a si declansat in acea specie.

Trebuie sa fim atenti la ceva cand ne gandim la aceasta legatura intre animal si om. Conditionarea reflexa poate fi unul din modurile in care se poate realiza, dar nu se reduce numai la aceasta conditionare. Este si altceva. Este ceva ce a fost observat pentru prima data experimental la un cal, la clever Hans, in Berlinul anilor 20.

În secolul 19, se facea mare caz, la Paris, cu diferite animale inteligente. Porci, capre, ce stiau sa dea rezultate la adunari si scaderi. Victor Hugo in Notre-dame de Paris, povesteste despre o capra ce facea socoteli aritmetice. Povestea calului numit clever Hans este ceva mai interesanta. Acest cal stia si el sa dea raspuns la socoteli aritmetice, batea cu piciorul intr-o podea de lemn exact de atatea ori cat era rezultatul. A fost filmat, era ceva ce nimeni nu-si putea explica. Stapanul a fost dispus sa faca diverse experiente. Toate erau adevarate reusite. La un moment dat, unui experimentator i-a venit ideea de a arata cartonul numai calului, nu si oamenilor, ce erau totdeauna in jurul lui. În aceasta situatie calul a raspuns haotic. Uitase aritmetica. Întamplarea a fost considerata o excrocherie si aproape uitata. Ce usor punem noi, oamenii de stiinta, eticheta de: excrocherie! Este real ca omul era cel ce intelegea si ca, intr-un anumit fel comunica asta calului. Cum? Aici este interesant, pentru ca nimeni n-a incercat o explicatie. Comunicarea dintre cal si stapanul lui era empatica, o comunicare directa ce nu prea are nevoie de alt substrat. Calul afla de la stapanul sau care este raspunsul, poate printr-un semn sau mic zgomot, cu toate ca ma indoiesc ca avea un alfabet, sau o aritmetica, paralele, atat de dezvoltate. Acelas lucru se intampla si azi cu diverse animale, de preferinta maimute, ce sunt invatate sa comunice cu oamenii, si care fac progrese cu cat lucreaza mai mult cu un singur experimentator. Ce sa mai vorbesc de calul din povesti? El asculta un soptit al stapanului si se ducea exact acolo unde era trimis. La fel si cu caii din western-uri. Animalele au, probabil, ceea ce noi, oamenii, am pierdut atunci cand am inceput sa vorbim. Au al saselea simt. Știu cand se va declansa un cutremur, stiu ce fel de om este cel pe care-l intalnesc, stiu daca sa-l atace sau nu.

Animalul de langa om este cumva si stapanul lui. Cainele va pune laba pe tine ca sa stii ca-i apartii, iar pisica se aseaza pe cartea pe care tocmai o citesti si nu vrea sa plece, pe masina de scris la care chiar scrii sau pe claviatura computerului. Animalul este gelos pe alt membru al familiei, fie el om sau alt animal. Vrea sa fii numai al lui. E o adevarata iubire. Nu ar trebui sa ne miram de ce oamenii au nevoie de animale in jurul lor, pentru ca ei au nevoie sa simta ca cineva ii iubeste. Animalul va lua de la om ceva, va incepe sa-i semene stapanului, va incepe sa priveasca in ochii acestui stapan de parca ar vrea sa-i vorbeasca. Între ei se infiripa o comunicare de care omul este constient fara ca s-o poata explica.

Am vazut ca exista un mod specific de a exista al omului, mod care a aparut ca mutatie ontologica, este existenta intru mister si pentru revelare. De aici trebuie sa plecam in orice apreciere asupra omului privit ca trecut, prezent si viitor. Aceasta mutatie ontologica care a creat specia om, specie care nu pare prea mult schimbata in ultimele mii de ani, este cazul sa fie urmata de a doua mutatie ontologica, mutatie care s-ar putea sa nu fie, nici ea, insotita de schimbari anatomice importante. A doua mutatie ontologica se va produce in om atunci cand acesta va deveni constient de valoarea inconstientului sau, de ce inseamna matricea lui stilistica, de ce inseamna intelegerea pe care o are.

Primul care a anuntat o mutatie in om a fost Nietzsche, care prin al sau Zaratrustra predica aparitia supraomului, <der ubermensch>. Supraomul este vazut de scriitori ai fantasticului ca un om cu puteri fizice si psihice nemaiintalnite. El poate zbura, prinde cu mana gloantele, poate darama zidurile printr-o simpla impingere cu mana. Superman este mai mult un supradotat fizic, un mutant biologic, nu atat un mutant ontologic. Cred, ca aceasta viziune, chiar daca este mai departe de realitate, este mai aproape de ceea ce suntem dispusi sa ne imaginam despre un posibil supraom. Este mult mai greu sa fim de acord ca acest superman putem fi chiar noi daca ne vom apleca mai cu atentie asupra a ce este in noi, asupra interiorului nostru. Cum intelegem noi realitatea, cum gandim noi, cum se nasc sentimentele noastre? Acestea sunt modalitati prin care putem deveni foarte puternici, mult mai puternici decat daca am putea numai zbura printre nori, sau plonja in adancul marilor.

Cum va putea fi supraomul mileniului trei? Va fi omul ce a suferit cea de-a doua mutatie ontologica.

Va avea un nou discernamant asupra faptelor sale. Ratiunea lui va fi mai zgarcita in minciuni si se va gandi de nenumarate ori pana sa faca ceva rau cuiva. Legea morala, de care ne vorbea Kant, va actiona cu putere. Va sti ca "maxima vointei sale poate fi oricand o lege universala", ca ceea ce el face se va putea intoarce si asupra lui, fie ca este bine fie ca este rau. Actiunea unui om nu mai este o simpla actiune individuala, prin matricea sa stilistica el seamana unei imensitati de oameni, se si deosebeste de ei, dar le si corespunde, deci ceea ce el va vrea sa faca vor vrea si altii sa faca. Universalitatea acestei legi poate fi limitata, poate fi numai generala. Nu-i asa ca seamana mult cu ceea ce spun inzii ca este Karma? În plus, fiecare om, fiecare supraom, daca aceasta va fi posibil, va sti ca nu este si ca nu poate fi Dumnezeu. El nu poate sti totul, nu poate face orice, si are limite foarte riguroase ale cunoasterii si ale actiunilor sale. Nimeni nu poate fi invincibil pentru ca fiecare, la randul nostru, pentru ca suntem undeva asemanatori, suntem supusi acelorasi pericole, care vor deveni act depinzand de vointa, de decizia si de actiunea noastra, de ce vom face fiecare. El va sti ceea ce fiecare crestin care crede in cuvantul lui Iisus Christos stie ca drumul spre imparatia lui Dumnezeu, drumul indumnezeirii ne este deschis prin chiar matricea noastra stilistica, ca fiecare si-l alege singur, fiecare paseste pe calea pe care vrea s-o ia. Pentru conditia noastra umana, supusa cenzurii transcendente a categoriilor, salvarea poate fi numai cunoasterea a ceea ce avem in noi, si care este o parte dintr-un transcendent ce nu s-a consumat impartindu-se. Eu cred ca este acelasi lucru cu a spune ca il avem pe Dumnezeu in noi. Nu trebuie decat sa gasim felul de a-L descoperi, de a gasi poteca care sa ne conduca acolo, inca o data, de a fi constienti de existenta unei matrici stilistice, e a simti acest transcendent care s-a cuibarit in adancul nostru.

Ce mare apropiere este intre noologia abisala, pe care a propus-o Blaga si intre psihanaliza propusa de Freud, sau psihologia analitica, a lui Jung, si cata deosebire poate fi intre inconstientul propus de aceste scoli! Este adevarat ca si pentru Freud, prin supraeu, dar mai ales pentru Jung, prin arhetipuri, exista o parte de transcendent in inconstientul nostru. Numai ca la Blaga, categoriile stilistice nu sunt numai gestatia transcendentului in noi, prin aceste categorii s-a deschis o poarta care aduce in inconstient multa lumina, stralucire, frumusete, si tot ce e bun, lasandu-ne pe noi oamenii sa hotaram care poarta s-o deschidem, cea a refularilor, a conflictelor, sau cea a iubirii, a puritatii sufletesti. Toata aceasta diferenta numai din cauza ideii categoriilor stilistice, a matricei stilistice, a cenzurii transcendente. Numai din cauza oportunitatii pe care o ofera categoriile stilistice de a fi filtrul tuturor perceptiilor noastre, a intregii noastre sensibilitati. Blaga a facut un pas mare in intelegerea interiorului omenesc, un pas ce merita luat in seama. Cunoasterea noastra interioara a fost totdeauna o mare dorinta, si un pas foarte greu de realizat. Nu degeaba scria pe frontispiciul templului de la Delphi <gnose te auto>.

Avem o serie de categorii, unele pe care le folosim constient, altele inconstient, si cu care putem intelege lumea inconjuratoare. Am vazut ca aceste categorii sunt tot atatea frane ale posibilitatii noastre de a intelege, de a cunoaste realitatea asa cum este ea. Cu aceste categorii intelegem pentru ca sunt ca un model pe care trecem o hartie transparenta cu desenul perceptiilor si senzatiilor noastre. Daca ele seamana, le si putem intelege avand modelul in minte. Ceea ce nu seamana cu ce avem in cap, nici nu vom putea intelege. Le vom considera domeniul misterului, este necunoscutul care ne stimuleaza pentru a incerca sa-l descifram, sa-l revelam.

În acest fel, multe vor ramane necunoscute, multe mistere ale lumii. Ceea ce este in ajutorul nostru, spatiul, timpul si categoriile cu care putem intelege, putem trai, tot ele, spatiul, timpul si categoriile, vor deveni o frana a cunoasterii. Este foarte bine sa stim asta. Sa stim ca nu putem cunoaste totul si ca multe raman necunoscute cu toata istetimea mintii noastre. Daca vom sti limitele noastre, vom deveni mult mai putin vulnerabili. Nascut creator, asa cum este omul, a-si cunoaste limitele este o putere imensa. Mai ales ca avem o metoda de a patrunde necunoscutul, de a patrunde misterele, chiar daca nu le putem cunoaste. Metoda ce ne sta la indemana sunt povestile, miturile, constructiile metaforice. Necunoscutul, misterul, este ceva caruia nu-i putem gasi o reprezentare, o forma, o imagine, putem doar construi ceva ce sa semene cu el, ceva asemanator, asemanator cu ce avem noi in cap si cu ce credem ca acest necunoscut ar putea semana, un fel de copie pe indigoul categoriilor noastre, o cunoastere negativ. De fapt, asemanarea este cu formele sensibilitatii noastre, cu categoriile constientei si cu cele ale inconstientului. Construind o metafora, acest necunoscut va veni mai aproape de noi. Cand nu putem cunoaste ceva, ne ramane un anumit simt intern care ar putea descifra o parte din mister.

Avem o sensibilitate inconstienta? Desigur ca avem si o sensibilitate inconstienta deoarece avem un filtru prin categorii ce se leaga de spatiu si de timp. Noi vom construi o imagine care stim ca nu corespunde misterului dar ne spune ceva din acest el, ni-l aduce ceva mai aproape. Acestea sunt metafora si mitul. Este un secret, cunoscut de toti, dar nu totdeauna constientizat, ca omul creeaza povesti pentru a supravietui in aceasta lume plina de mistere. De aceea, dupa cum am mai spus, arta este o necesitate. Muzica, plastica, decoratiile, tablourile, covoarele, arhitectura, poezia, povestile, teatrul, orice manifestare artistica putem intalni in viata noastra de zi cu zi, acestea nu pot lipsi pentru ca sunt chiar viata noasta. Știinta are si ea povestile ei ce ne cuceresc, care se pot schimba pentru ca vine altcineva si ne da o imagine diferita si pe care o consideram mai apropiata de ceea ce stim deja. Nu m-ai fi cautat daca nu m-ai fi gasit mai inainte, spune B. Pascal. Noi nu putem cauta decat ceea ce este in capul nostru. Va aduc aminte de gluma metafizica a celui ce vede girafa si spune ca asa ceva nu poate exista. Tot astfel, ceea ce nu-i asemanator cu nimic din capul nostru nici nu exista, nu poate avea existenta pentru noi. Ne plac povestile pline de metafore ce ne redau misterele sub o forma prietenoasa, ce ne spun ceva apropiat vietii noastre. Apoi, faptul ca avem niste bariere interne ce ne opresc cunoasterea in absolut, ce poate fi mai binevenit? Dupa cum spuneam ce trista si fada ar fi lumea daca am sti totul! De ce sa mai citesti o carte, de ce sa mai admiram o expozitie sau sa ascultam muzica ? Daca stim totul nu mai avem nevoie de nimic. Am trai o imensa plictiseala. Nu-i asa ca e benefica cenzura trascendenta pe care a vazut-o Lucian Blaga?

Marele Anonim a sadit in noi formele sensibilitatii, categoriile constientului si ale inconstientului, pentru a ne oferi un instrument al intelegerii, al cunoasterii. Acelasi instrument, spatiul, timpul, si categoriile, sunt in acelasi timp franele transcendente ale cunoasterii, sunt Cenzura Transcendenta.

Cine suntem noi? Cine este omul? Care este viitorul omului? Este o secventa de intrebari la care multi au incercat sa raspunda si foarte putini au raspuns in asa fel incat sa ne multumeasca. Este si foarte greu. Am vazut ca parerile noastre pot fi foarte deosebite, chiar de la om la om. Avem sansa de a ne afla in fata unui ganditor, Lucian Blaga, care a construit un sistem filosofic cu care a reusit sa raspunda cu sens la unele intrebari. Poate chiar la acestea.

Noi suntem animalele care, la un moment dat, ne-am transformat suferind prima mutatie ontologica, astfel am trecut de la vietuirea intru autoconservare si securitate la trairea intru mister si pentru revelare.

Omul este fiinta din univers care are o minte intelegatoare si ratiune. El poate activa constient sau inconstient. Activitatea intelegatoare se realizeaza prin formele sensibilitatii, spatiul si timpul, si prin categoriile intelegerii si cele ale inconstientului. Activitatea intelegatoare inconstienta domina personant constientul. Ratiunea, vointa, actiunea constienta consecutiva unui act de vointa este factorul de libertate umana, libertate ce are determinanta personanta a matricei stilistice, libertate ce ne ofera ridicarea pe culmile civilizatiei dar, pe de alta parte ne poate deschide si cutia Pandorei. Cu ratiune mintim, furam, ucidem, facem tot ce este urat si rau, ratiunea impinsa de sentimente. În mod inconstient suntem mai putin apti de a face o actiune urata, rea. S-ar putea intampla asa ceva numai daca o stare constient rationala isi pastreaza independenta in stare inconstienta. Asa se intampla cu cei ce injura, sar la bataie nejustificat, omoara, violeaza, cand sunt sub influenta drogurilor, a alcoolului, sau in transa hipnotica. Numai ca nu cred ca cineva poate face cuiva rau, fiind hipnotizat, daca n-ar fi dispus sa faca acelasi lucru si in stare treaza. La fel in starea de betie, sau sub influenta drogurilor. Factorul determinant nu este drogul, alcoolul, ele sunt numai un factor agravant. Totul depinde de biotipologia omului.

Fiind in vizita la Stanford am stat de vorba cu un profesor de psihologie care practica si terapeutica prin hipnoza . Acest profesor (Tom Naghi), mi-a povestit cum invatase un pacient, cu care lucra de mai mult timp, sa-i raspunda, in loc de da si de nu, prin ridicarea indexului de la mana dreapta pentru da, si a indexului de la mana stanga pentru nu. La un moment dat, fiind in transa hipnotica, l-a intrebat ceva si a raspuns Nu, dar, in acelasi timp, a ridicat indexul de la mana dreapta, ceea ce insemna Da. Raspunsul corect era da. Cu vocea a mintit dar cu gestica, care se pare ca este mai mult legata de filtrele categoriale, a spus adevarul.

Viitorul omului este disparitia ca fiinta prin lupta fratricida, sau a doua mutatie ontologica, accesul la un nou om, poate la supraom?

Sa repetam: ce inseamna a 2-a mutatie ontologica?

1. Omul trebuie sa-si cunoasca intelegerea si ratiunea. Sa stie cum functioneaza mintea lui, sa stie ca prin matricea lui stilistica este singur pe lume, dar impreuna cu toti cei ce-i seamana, dintre cei ce sunt, au fost si vor fi. Prin inconstientul nostru inteligent realizam o unire singulara a unui universal, poate numai a unui general, a unor determinatii, si a individului care suntem.

2. Omul trebuie sa stie ca are limite, ca mintea lui intelegatoare si cunoscatoare este chiar cenzura transcendenta. Din aceasta cauza, el poate fi animal, daca traieste numai pentru ca sa supravietuiasca, el si specia, traieste pentru autoconservare si securitate, pentru civilizatie. Poate fi si om daca este creator si consumator de metafore, de mituri, de povesti. Poate fi numai supraom, nimic mai mult, nu poate fi Dumnezeu, daca devine constient ca are in el intregul univers cu toate misterele lui si ca este paznicul acestui monument pe care-l are in el. Cred ca acum putem intelege mai bine cuvantul lui Iisus Christos" Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si mai apoi toate celelalte vi se vor adauga voua".

Cu alte cuvinte, tot ce este sadit in noi, pentru ca este frumosul, corectitudinea, dorinta de adevar, bunatatea, in mai putine cuvinte; curatenia sufletului. Ar trebui, la nastere sa avem sufletul curat, in el se pastreaza arhetipurile ancestrale, toata memoria speciei, a unei natiuni, a grupului social, al familiei, tot in el sunt forme ale sensibilitatii si categorii ce filtreaza stilistic tot ce avem de la buni, de la strabuni, ca si tot ce adaugam noi cu vointa noastra.

Mare atentie!

Mai intai. Atentie la ce adaugam noi, caci ce mostenim este, de cele mai multe ori, bun. Atentie cu ce ne incarcam voluntar memoria noastra afectiva. Atentie, poate fi usor dereglata de ganduri ce nu corespund matricii stilistice si arhetipurilor noastre. Omul ce esti si ce devii depinde de ce vrei, de ce faci. Daca vei participa la a doua mutatie ontologica, inseamna sa lucrezi pentru a-ti perfectiona sufletul si spiritul, sa ajuti matricea ta stilistica si arhetipurile sa fie, vei evolua, vei fi un creator- consumator de arta si de stiinta. Vei scapa de frica a ceea ce vei fi maine, pentru ca nu poti fi decat ceea ce esti, decat ceea ce te faci tu insuti.

Apoi. Aminteste-ti ca nu degeaba poporul i-a numit pe batrani, buni, si stra-buni. De la ei ne vine ceea ce este bun, binele, valoarea suprema, pentru ca batranii sunt transcendentul nostru (si noi ii transcendem pe ei, numai ca altfel), sunt arhetipurile si categoriile cognitive, ca si cele stilistice.

Ce bine ca suntem oameni atat de diferiti unii de altii! Este atat de greu sa vorbesti despre om. Daca m-ar intreba cineva as spune ca sunt pentru elite, pentru elita spiritului. Numai ca este foarte greu sa fac o delimitare printre oameni.

Unii, poate cei mai multi, se vor multumi sa vietuiasca in vederea asigurarii existentei. Vor avea grija sa nu le lipseasca nimic copiilor, vor promova in meseria, in functia lor, se vor inscrie bucurosi in avantajele pe care civilizatia le ofera. Dar si acestia se vor simti bine intr-o casa decorata frumos, vor avea in casa obiecte care le vor spune ceva soptind inconstientului lor, matricei lor stilistice. Vor asculta muzica, se vor duce la spectacole, vor pierde timpul in fata televizoarelor.

Poate ca altii se vor gandi cum sa evolueze, cum sa mai castige ceva nou pentru mintea lor, vor simti nevoia creatiei artistice, vor produce, dar vor consuma, poate ca vor consuma mai mult. Depinde ce fel de arta vor consuma. Depinde daca vor deveni constienti de ce inseamna omul nostru interior, depinde de vor auzi soptitul glasului interior, un fel de greiere a lui Pinocchio, un sfatuitor, un daimon, un mesager ascuns al celor bune si frumoase.

Nu stiu daca omul simplu care transpira muncind, dar canta, se bucura de frumusetea apusului si rasaritului de soare, spune povesti copiilor sau nepotilor, nu stiu daca acest om nu este mai aproape de spiritualitate decat sunt eu. Nu stiu daca omul primitiv care este sfatuit de saman nu lucreaza mai mult ca sa-si perfectioneze spiritul decat o poate face orice om civilizat?

Ar fi bine daca am putea sa ne constientizam ca avem in noi o memorie si niste structuri cognitive pe care, vrand nevrand, le vom folosi si ar fi bine sa le folosim cat mai bine. Ar fi bine daca am sti ca drumul, care ni se pare greu, accesul la spiritualitate, il avem la indemana si este relativ usor de realizat pentru ca ne ajuta strabunii. Ar fi bine daca am sti ca nu poti pierde ceea ce este adanc inscris in tine, dar ca putem sa fim, dar mai trebuie sa si vrem sa fim.

Aceasta gandire nu este deloc atat de singulara precum s-ar putea crede. Soren Kierkegaard in Conceptul de anxietate ne spune ca "fiecare individ este el insusi si neamul.... Mitul face ca lucrurile interne sa aiba loc extern" (Soren Kierkegaard, Conceptul de anxietate, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998, p. 83) . Kierkegaard vede instituirea omului ca om printr-un salt calitativ, prin instituirea pacatului. Aceasta instituire a pacatului prin Adam si Eva este un salt calitativ. Nu seamana acest salt calitativ prin care omul castiga anxietatea devenind om cu ce ne spune Blaga despre specificul existentei umane care este intru mister si pentru revelare? Castigarea anxietatii este tocmai despartirea de lumea animala. Frica de a exista a aparut, sau s-a agravat exponential, de-abia cand omul, nu de mult fara griji in lumea animala, de curand devenit om, si-a dat seama in ce lume plina de necunoscut traieste. Animalele prefera teritoriul lor pe care-l cunosc. Animalul stie ce este frica, dar omul este anxios inainte de a-i fi frica de ceva anume. Omul este anxios pentru ca traieste intr-o lume de mistere, si -si da seama ca traieste in aceasta lume. El face eforturi pentru a releva aceste mistere si-si da seama ca ceea ce poate cunoaste este atat de putin. Putin, dar nu nimic. Metafora marului care i-a fost oferit lui Adam reprezinta acest salt calitativ, acest imens salt pe care l-a facut omul pe acest pamant. Kierkegaard spune ca " Fiecare stiinta salasluieste ori intr-o imanenta logica, ori in imanenta din cadrul unei transcendente pe care nu o poate explica. Pacatul este tocmai aceasta transcendenta." Soren Kierkegaard, Op. cit., pg.87). Pacatul originar este chiar certificatul de existenta al omului, al animalului devenit om, iar Anxietatea, de care vorbeste Kierkegaard, este starea de neliniste constienta pe care o produce intelegerea trairii intr-o lume de mistere. "Adevaratul "sine insusi" este instituit abia prin saltul calitativ" (Soren Kirkegaard, Conceptul de Anxietate, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998, pg.119), omul devenit om este constient de lumea din jurul sau, de sine insusi, de existenta lui intru mister. Anxietatea este martora libertatii omului, ea este semnul trairii in mister, al eliberarii omului de lumea animala.

Cand Kierkegaard spune: "..fiecare individ este el insusi si neamul." (Soren Kierkegaard, Op. cit., p.83), spune ce spun Jung si Blaga. Prin categoriile constientei, noi suntem un eu, o persoana, un individ, prin cele ale inconstientului, ca si prin arhetipuri, participam la toata umanitatea, la toata lumea, la natiune, la grupul social, la familie, deci si la neam. Fiecare dintre noi este un individ, dar prin memoria noastra, care este structurata in adancime, istoric, pe nivele, fiecare nivel extinzandu-se cat poate mai mult, nici unul din noi nu poate scapa de dominatia generalului.

Vom incheia acest capitol deschizand, din nou, discutia despre transcendent. Este bine sa mai spunem cateva cuvinte despre perspectiva transcendentului in filosofia lui Blaga. De fapt va propun o mica discutie despre transcendent. Transcendere, ceva care ne depaseste. Putem fi depasiti in multe feluri. Daca rulez pe sosea, pot fi depasit de alta masina, pot fi depasit de intelegerea unui text. Degeaba voi deschide o carte de Teoria Categoriilor, de Geometrie Analitica sau de Fizica Cuantica daca nu am pregatirea necesara. De obicei, ne simtim depasiti de ceea ce nu putem intelege, misterele ne depasesc daca nu le putem patrunde. De aceea, s-a format un fel de teritoriu, ce este si el structurat pe nivele de adancime, in care se afla tot ce ne depaseste intelegerea. Acest teritoriu, acest domeniu transcendent este populat mai putin cu fantasme mistice, cat cu realitati care ma depasesc in intelegere. Este domeniul in care poposeste atat o carte de matematici superioare, fiinta de a doua instanta, cat si Dumnezeu.

Chiar si cei ce nu cred in forte spirituale superioare pot avea o relatie cu transcendentul, cu acel transcendent real ce ne depaseste, simplu, intelegerea. Este interesant ca Martin Heidegger, in Nietzsche, este de parere ca acesta a fost modul de a gandi a lui Aristot. El a coborat Ideea in lumea formelor, si a gandit manifestarea formei ca energie.

"' Aristote a regandit "ideile" pentru a le converti in "forme", si aceste forme le-a conceput ca "' energii" si ca "forte" care sunt gazduite in fiinta... El a coborat ideea in lumea noastra dar, pentru el, forma are statut de fiinta, de generalitate, fiinta ca generalitate fiind un transcendent pentru individual care este efemer, neavand stabilitate decat in fiinta sau in general" (Martin Heidegger, Nietzsche, Ed. Gallimard, 1971, p328).

Transcendent este tot ce ne depaseste, este un dincolo. Granitele acestei depasiri sunt destul de greu de spus unde sunt. Pana unde suntem noi, este lumea noastra, si de unde incepe sa fie transcendentul? Lucian Blaga ne vorbeste de categoria sofianicului, de transcendentul care coboara, de sentimentul pe care-l avem noi, o parte din cei ce traim in sud- estul Europei, ca ceva dintr-o alta lume se coboara in noi, ne incalzeste sufletul, ne da liniste si multumire. Este senzatia pe care o ai cand te afli sub cupola bisericii Sfanta Sofia de la Constantinopol. Lumina soarelui se filtreaza prin ferestruicile ce inconjoara baza cupolei centrale. Am simtit asa cand am vizitat-o, sigur ca eram influentat de scrierile lui Blaga, dar am simtit. Este un mister aceasta senzatie ca ceva coboara in tine, ca Dumnezeu parca te patrunde si simti o usoara emotie in inima. Nu poti uita ce ai simtit, ceva dintr-o alta lume este acum in tine. Traiesti la limita magiei pentru ca ai ceva in plus care a venit si acum este al tau.

Daca suntem de acord cu aceasta perspectiva a sofianicului, sa revedem care este situatia cenzurii transcendente. Dupa Blaga, aceasta cenzura este instituita de Marele Anonim care pune in mintea umana formele apriori ale sensibilitatii, spatiul si timpul ca si categoriile cunoasterii impreuna cu categoriile inconstientului. Aceasta cenzura este transcendenta pentru ca a depins de buna vointa a Marelui Anonim. Altfel, am prefera sa spunem ca este vorba de o cenzura transcendentala ea realizandu-se in noi, cu structurile mintii noastre cu care intelegem si cunoastem lumea. Nu se pune problema unei confuzii la Lucian Blaga. El vede o unire a transcendentului cu transcendentalul, unire care se petrece in noi, categoria sofianicului fiind un exemplu al acestei uniri. Cenzura transcendenta un alt exemplu.

Cred ca aceasta viziune are frumusetea ei asa cum o are viziunea omului indumnezeit. Pentru noi ramane un mister cine ne-a daruit cu formele apriori ale sensibilitatii. Cat priveste categoriile, categoriile intelegerii, ale cunoasterii, si ele au ceva misterios in existenta lor in mintea noastra. Faptul ca avem notiunile ca forme ale sensibilitatii noastre de spatiu si de timp este un mister, daca aceste notiuni au putut capata atribute diverse, daca ele s-au diversificat in timpul evolutiei vietii, sigur ca este posibil. Dar cine si cum ne-a daruit cu notiunile primare de spatiu si de timp? Este destul de greu de imaginat. De ce n-ar fi un cadou transcendent? Nu cred ca se poate raspunde foarte usor prin nu. De altfel, un astfel de raspuns ar cere o explicatie, transcendentul ar ramane un cuvant ce poate zbura. Daca raspundem prin da, avem posibila trimitere imaginativa la o metafora, au fost puse acolo de Marele Anonim. Marele Anonim ar fi, in acest caz, mai mult decat un simplu nume neacoperit, ar fi metafora care ar permite coborarea transcendentului in noi. Putem avea si punctul de vedere al elementului care ne transcende fiind un mediu exterior noua.

Cred ca oricat am incerca sa dezvaluim originea, provenienta spatiului, timpului, a categoriilor, chiar si a arhetipurilor, cum au venit ele in mintea noastra, cu atat misterul va deveni mai de nepatruns. Poate ca nici nu este important. Este mai bine sa plecam de la ce este, de la ce am gasit, sa ne bucuram ca asta suntem, ca avem posibilitatea de a cunoaste, de a cunoaste limitat, filtrat dar, de a cunoaste. Important este ca stim, destul de bine, cum este format acest interior al nostru, si mai stim ca nimeni nu ne poate lua ceea ce avem. Nici daca ne ia viata nu ne poate lua transcendenta.

 Copyright© Geo Savulescu 2003