CUVANT SI GAND
 


Sunt oare cuvintele cele ce pot determina gandirea? Putem gandi in cuvinte? Sau gandul poate fi independent de cuvant?

Pare evident ca un gand sa-l formulam cu ajutorul cuvintelor. Cuvantul si gandul sunt, la tot pasul, impreuna. Dar ce se intampla cu un gand ce de-abia se infiripa si pe care cu greu l-am putea exprima in cuvinte? Pare ca se repeta povestea oului si a gainii. Care a fost mai inainte, gandul sau cuvantul? Animalele care stau pe langa om pare ca ne fura ceva pentru ca au uneori un comportament aproape uman. Numai ca nu vorbesc. Dar multe animale au un sistem de comunicare destul de bine pus la punct. Spre exemplu, gastele comunica prin miscarea gatului si sunt niste animale destul de inteligente. Cainii au obiceiul sa-si marcheze teritoriul urinand. Nu cred ca le putem absolvi pe animale de gandire chiar daca cu vorbirea o duc mai rau. Dar ce facea omul primitiv? avea voie sa gandeasca chiar daca nu vorbea inca? Nu vreau sa ascund ca uneori am dificultati atunci cand vreau sa-mi exprim un gand, nu gasesc repede cele mai apropiate cuvinte de gandul meu. Mai mult, uneori cu cat fac eforturi de a-mi lamuri un gand, cu cat incerc sa-l formulez si repet formularile pana gasesc cuvintele cele mai potrivite, cu atat gandesc mai bine. Pentru noi, cei de azi, este o legatura puternica intre gandire si cuvant. Cu toate acestea, ma intreb uneori daca un balbait gandeste la fel? Nu vad de ce. Gandul lui este la fel de limpede ca al oricaruia din noi.

Poate ca n-ar trebui sa incep cu o astfel de discutie care vrea sa puna in joc, chiar din pornire, cele mai importante notiuni care acopera aproape tot campul de interes al preocuparilor umane. Ce poate fi mai important decat cuvantul, graiul, vorbirea si gandul. Aici este, dupa cum spuneam, tot omenescul, aici suntem. Poate ca ar fi fost mai bine sa las sa se construiasca singura nevoia de a intelege ce se intampla cu vorbirea , cum se leaga cuvantul cu gandul, cum se materializeaza gandirea. Sigur, gandirea se materializeaza in vibratiile sonore care poarta cuvantul. Nu vad de ce ne-am feri sa spunem materializare emisiei de vibratii sonore? Nu poate fi pipaita vibratia? nu poate fi ea inregistrata, transmisa sau transformata in cuvant scris? Ce poate fi mai material decat o bucata de piatra pe care s-au sapat cuvinte? sau o carte ce pare sa fie numai celuloza, clei si cerneala? Cuvintele dintr-o carte sunt si o bucatica de spirit uman. Cuvinte care fixeaza gandul, care elibereaza gandul, care stimuleaza gandul celor ce o citesc. Cuvinte... si gand. Dar cum se materializeaza gandul? Cred ca prin cuvant, dar nu numai. Gandirea unui peisaj, unui tablou, este o imagine. Cum se pastreaza gandul, cum se memoreaza? Stim atat de putin despre memorie, dar nu vad niste tomuri voluminoase cu scriitura in care sa pastram toate gandurile, mai ales ca memoria pastreaza chiar tot, ceea ce este important, dar si ceea ce nu este de loc important. Poate ca se pastreaza in imagini care pot sintetiza mai mult, poate ca memoria se pastreaza si gandul se materializeaza in mintea noastra intr-un alt fel, necunoscut noua.

Este interesant ca Descartes, acest innoitor al gandirii din epoca moderna, a pornit constructia sa filosofica de la gand si nu de la cuvant. Facea el, oare, o diferentiere intre cuvant si gand ? El sa indoit asupra adevarurilor comunicate pana atunci, daca se putea indoi era pentru ca putea gandi; iar daca putea gandi, exista. "Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum". Nu a simtit nevoia sa spuna "vorbesc, deci exist". De ce o fi preferat alegerea gandului ca dovada a existentei? Poate a fost o alegere intamplatoare, poate ca prin gand intelegea si cuvantul. Daca ar fi sa ne luam dupa Biblie ar trebui sa acceptam importanta cuvantului. Este adevarat ca Dumnezeu zice "Sa fie lumina". Si a fost lumina. Daca avem in vedere atributele lui Dumnezeu, cuvantul era la Dumnezeu si cum Dumnezeu are cunoasterea absoluta, la El nu putea fi o diferenta intre gand si cuvant, ceea ce inseamna ca spusa lui Dumnezeu este tot una cu gandul lui Dumnezeu. Cred ca pentru om, care este o fiinta imperfecta, care nu-l poate egala pe Dumnezeu, nu se poate vorbi de o identitate intre gand si cuvant. Mai mult, Dumnezeu nu vorbea in nici o limba pamanteana, Dumnezeu intelege in orice limba ai vorbi, si vorbeste, pentru cine are fericirea sa-i auda cuvantul, indiferent de limba pamanteana. In orice caz, El vorbea pe cand om nu era, si a lovit in trufia omului, care voia sa ajunga la el, incurcandu-i limba cu mai multe vorbiri. Asta nu ne impiedica sa fim de acord azi ca putem gandi intr-o limba. Gandirea se desfasoara in matricea inlantuirii cuvintelor. A gandi inseamna a gandi intr-o limba a pamantului! Cu siguranta ca este mult adevar in aceasta afirmatie. Gandirea este influentata de bogatia sau de saracia unei limbi. Uneori ajungem chiar sa ne indoim daca un om ce nu poate vorbi ajunge sa gandeasca. La surdo-muti, se poate dezvolta o gandire evoluata pe baza unui limbaj al imaginilor. Veti spune, da, este totusi un limbaj daca nu este o vorbire. Este un limbaj care are o gramatica si care se dezvolta de la o serie de imagini. In cazul acesta, nu putem exclude si o gandire imaginativa asociata vorbirii.

Acceptam unitatea dintre vorbire si gandire, dar sa vedem care sunt diferentele dintre ele? Daca felul de a gandi se poate inlantui si altfel decat numai prin sustinerea cuvintelor? In definitiv, de ce nu s-ar putea gandi mult mai repede si mai eficient prin imagini? De ce sunt pictate manastirile din Bucovina in exterior ca si in interior? De ce sunt pictate, in general vorbind, bisericile ortodoxe si nu se scrie pe pereti Biblia? Pentru ca atunci erau majoritatea credinciosilor analfabeti, si numai imaginile vorbeau. Sa vedem ce s-ar intampla daca ar sti carte? Daca credinciosii s-ar opri si ar incepe sa citeasca ce scrie pe pereti, fie inauntru, fie in afara, biserica s-ar transforma in piata. Ar fi o continua urmarire a textului in timpul slujbei nimeni n-ar mai putea urmari preotul, si multi ar susoti, daca n-ar vorbi chiar tare. Dar nu numai atat; cat s-ar pierde din frumusetea artistica? Nu ne-am mai bucura admirand picturile. Uitati-va la moschei. Imaginile sunt refuzate din motive religioase. Acolo, imaginarul este redus la maximum. Doar arabescuri colorate in acel frumos albastru oriental si cate un cuvant din Coran care este simbol si face sa lucreze imaginativul din mintea credinciosilor. Iti poti imagina scene din Coran pe care acel simbol, acel cuvant sfant, le readuce in minte. Este , de fapt, tot o traducere a cuvantului in imagini. Noi, crestinii, folosim si noi imaginativul prin pictura, si ce frumos, ce linistitor, este sa te poti aduna in tine in mijlocul populatiei de sfinti pictati in culori vii pe pereti. Nu numai ca nu te deranjeaza, te face sa intelegi mai bine lumea din jurul tau care si ea se reculege, iar gandul te apropie de Iisus. Chiar daca stii carte, urmarind imaginile, ai un castig spiritual.

Ceva asemanator apare in gandul lui Victor Hugo cand scrie, in Notre- dame de Paris, ca "Arhitectura e marea carte a omenirii.... Primele monumente au fost simple blocuri de stanca pe care fierul nu le atinsese, spune Moise. Arhitectura incepu ca orice scriere. Ea fu la inceput alfabet. Se infigea o piatra in picioare si ea era litera, si fiecare litera era o hieroglifa, si pe acea hieroglifa odihnea un grup de idei asa cum odihneste capitelul pe coloana....Ideea mama, verbul, nu se gasea numai in fondul edificiilor, dar si in forma lor. templul lui Solomon, de exemplu, nu era doar legatura cartii sfinte, era insasi Cartea sfanta.... Si nu numai forma edificiilor, dar locul pe care ele si-l alegeau dezvaluia gandul reprezentat.... Grecia isi incununa muntii cu un templu armonios la vedere, India si-i spinteca pe ai sai pentru a slefui pagode diforme, subterane, purtate de gigantice siruri de elefanti de granit.... arhitectura a fost marea scriere a geniului uman." (Victor Hugo, Notre Dame de Paris, Ed. Cugetarea, Bucuresti, 1937, vol. I, p. 183-185, traducere Ion Pas). Este adevarat ca arhitectura ramane o scriere universala, o scriere ce pune in valoare, si arata, tot ceea ce este mai frumos din interiorul omului. Omenirea si-a pus, in pietrele cioplite si slefuite, intreg sufletul, pasiunile, trairile, tot ce avea la un anumit moment frumusete de cristal. Asa cum sticla frumos slefuita retrimite lumina soarelui in sute de ape colorate, tot astfel piatra lucrata, constructiile ridicate de om in diverse parti ale lumii, ne spun multe despre oamenii care le-au ridicat. Pietrele, templele, domurile, ne vorbesc in diferite limbi, aproape fiecare in limba ei, pe care toti o intelegem. Este aproape o comunicare empatica, sau noi avem calitatea de a citi pe aceste monumente cum era sufletul oamenilor ce le-au construit. Pare empatica pentru ca este ca o carte care nu poarta cuvinte, poarta chiar gandurile, sentimentele, bucuria si tristetea, smerenia, impacarea sufletului, furia ce rabufneste, credinta, zvarcolirea patimilor, liniste, detasare. Formele constructiilor sunt o aducere in afara, asa cum spuneam, pentru a fi citit, a omului interior.

Marele rege Asoka al indienilor (264-227, i.Ch.), convertit la budism, impanzeste tot regatul cu monumente care aveau basoreliefuri, statui, prin care transmitea, spunea, omului simplu despre valorile budismului: bunatatea, rabdarea, moralitatea perfecta, compasiunea, renuntarea. Este un exemplu care vine sa intareasca cele spuse de Victor Hugo despre arhitectura ca posibilitate de comunicare. Un exemplu in plus spre sustinerea imaginii in comunicarea gandului, pentru limbajul universal al formelor.

Sa vedem ce se intampla cu scrierile ideografice? O ideograma, o hieroglifa, este un semn, un simbol pentru o notiune. Ne aduce din memorie o idee, idee cu care putem gandi, care ne informeaza, care ne spune ceva, dar fiecaruia ii spune dupa ce are el in cap. Aici intram intr-un domeniu foarte greu de tinut in frau, a carei cunoastere de-abia daca putem s-o intrezarim. Cum se formeaza notiunile in mintea noastra? Care este functia lor? Cum gandim cu ele?

Revenind la intrebarile de mai sus, am sa spun ca este foarte greu de raspuns. Voi incerca, totusi, sa schitez un prim punct de vedere pe care sper ca-l voi putea dezvolta mai tarziu cu ajutorul gandirii lui Blaga. O notiune pare ceva simplu, notiunea de casa, de scaun, de masa sau alte notiuni de acelasi fel se formeaza in mintea noastra intr-un proces de invatare care este natural, pana la un moment dat, si care inseamna ca noi putem face o sinteza mentala, a senzatiilor care ne asalteaza de cand eram copii, mai precis o prima sinteza a acestor senzatii cu ceea ce am avut in mintea noastra o data cu venirea pe lume si la care se adauga invatarea. Cineva ne arata cu degetul si pronunta, in acelasi timp, o casa, o masa, un scaun. Ceea ce vede copilul se uneste in mintea lui cu categoriile pe care le avem in minte. De cand le avem, de unde le avem si cum s-au format este mai greu de spus. Poate ca nu este nici important. Important este ca le avem. Cu timpul toate aceste senzatii si categorii se unesc si ne putem forma notiunea de casa, de masa, de scaun. Dupa ce o notiune s-a format, ea se imbogateste prin experienta noastra continua. Vedem noi case, noi scaune, iar gandirea le uneste mai departe in notiunea respectiva si le trimite in sertarul acestei memorii. Vorbirea nu face decat sa participe la acest proces continuu si sa fixeze notiunea printr-un cuvant. Acest proces nu este totdeauna usor de realizat. Cate feluri de case, cate feluri de scaune, de mese, exista. Uneori nici nu ne dam seama ce este cu adevarat o casa. o masa, un scaun. Acestea sunt dificultati pe care le putem depasi relativ usor prin experienta. Noi n-am putea vorbi daca n-am avea niste notiuni, asa cum n-am putea gandi daca n-am avea niste notiuni deja formate, formele apriori ale sensibilitatii si categoriile.

Ne-am reintors de unde am plecat. Vorbirea, cuvantul, ca si notiunea formata in minte pare sa nu fie prea departe una de alta, si asa si este. Numai ca nu sunt acelasi lucru, nu sunt identice, fiecare are un alt Univers de discurs.

Noi nu avem cum sa stim care este continutul real al unei notiuni si daca ea depaseste sau nu ceea ce putem intelege prin cuvantul care o desemneaza. Ceea ce putem sti este ca datele ce pot fi culese si care sa aiba importanta pentru o notiune, spre exemplu cea de scaun, sunt enorme si este greu sa ne vina toate in minte atunci cand pronuntam cuvantul scaun. Cate din aceste date formeaza notiunea de scaun pe care o am eu in minte, este si asta greu de stiut. Cate din aceste date participa la formarea aceleiasi notiuni din capul altora? Nici asta nu pot sti. Ceea ce pot sti este ca atunci cand citim cuvantul casa, sau scaun, in mintea fiecaruia din noi se lumineaza o sfera a acestei notiuni ce este diferita de la unul la altul, cu toate ca toti intelegem cuvantul. De aici pot aparea, de multe ori, ambiguitatile vorbirii, deoarece Universul de discurs, al notiunii, exprimat prin cuvant, este diferit de la unul la altul. Folosim acelasi cuvant, dar alte ganduri. Chiar daca aceste diferente nu sunt grave, nu sunt importante, ele sunt. In mintea fiecarui vorbitor natural al unei limbi notiunile difera, nu mai spun ce se intampla cand trecem de la o limba naturala la alta. De aceea este uneori dificil de tradus un cuvant, o expresie. Mai mult, notiunile noi sunt purtate in toate limbile de neologisme, de cuvantul folosit in limba in care s-au format. Dar ce se intampla cand cineva formeaza o noua notiune stiintifica pentru care nu are un cuvant convenabil in limba lui, in limbile moderne. Cauta un cuvant dintr-o limba moarta, de obicei in latina sau in greaca, un cuvant pe care-l foloseste pentru a desemna aceasta noua notiune. Evident, cuvantul folosit este prea sarac, el este mai mult un simbol in aceasta situatie, un simbol pentru o notiune pe care o am numai in cap, este abstracta, dar nu poate fi decat cu greu explicata prin cuvinte. Ce se intampla cu numerele? nu sunt ele un simbol pentru ceva ce nu putem exprima in cuvinte? dar celelalte simboluri folosite in algebra, in logica matematica? Ce inseamna un semn de egalitate? sau de identitate? dar unul de asemanare? Nu sunt ele simboluri pentru ce avem in minte, indiferent de limba naturala pe care o vorbim, si pentru care nu avem cuvinte cu care sa le exprimam? Nu sunt ele ca niste hieroglife, ca niste ideograme?

Sa vedem ce se intampla cu ideogramele. Semnele de circulatie sunt simboluri care ne ajuta sa luam o hotarare rapida atunci cand conducem. Ce inseamna asta? Inseamna ca nu putem exprima in cuvinte destul de repede ceea ce gandim dar, in imagini intelegem mult mai repede. Mai sunt si alte dovezi ca ne putem gandi mult mai repede decat am putea sa ne exprimam. Chiar cautarea cuvintelor, cand vorbim, nu arata altceva decat existenta unei diferente mari intre gandirea noastra si exprimarea acestei gandiri in cuvinte. Se vorbeste despre o gandire imaginativa, in imagini. Se deosebesc oamenii care folosesc preponderent aceasta gandire imaginativa de cei care folosesc mai mult gandirea abstracta? Scrierile ideografice au avut o mare raspandire si o mai au si acum. In China, Coreea si Japonia, sunt suficient de raspandite. La un moment dat, s-a incercat trecerea la o scriere fonetica in China. Este imposibil. Diversitatea vorbirilor, numai pe teritoriul chinez, este foarte mare. Daca scrierea ar fi altfel decat prin ideograme nu s-ar mai putea intelege cei din sud cu cei din nord, cei de la granita Vietnam-ului cu cei de la granita cu Coreea si cei din vest cu cei de pe coasta. O notiune sau o actiune reprezentata prin ideograme poate fi inteleasa de diferiti vorbitori care nu se pot intelege intre ei vorbind. Un chinez va intelege ce scrie un coreean sau un japonez, si invers. Semnele de circulatie nu sunt tot ideograme? In acest fel, toti oamenii care conduc vehicule, indiferent unde , se pot intelege intre ei conducand. Un alt exemplu, care nu mai este din domeniul gandirii imaginative, ci al celei abstracte, poate fi felul in care se pot intelege doi matematicieni, doi geometrii, ce vorbesc limbi diferite. Ei se vor intelege perfect cu ajutorul simbolurilor abstracte scriind pe tabla. Limba naturala nu ii poate ajuta sa inteleaga o formula.

Oare se poate gandi in imagini? Cu siguranta ca se poate gandi cu imagini sau mai bine zis, preponderent imaginativ. Formarea notiunilor este, ontogenetic, un proces de lunga durata , un proces lung de invatare, la care cuvintele se asociaza cu imaginile si cu sentimentele. In masura in care o notiune formata este functionala, adica putem s-o folosim atunci cand gandim, atunci cand vorbim, atunci cand conducem o masina, sau realizam orice alta activitate umana, ea poate intra in functie abstract, prin cuvinte sau /si prin simboluri, imaginativ, poate chiar mai bine. Asa se intampla cand conducem. Un semn de circulatie ne comunica direct ce avem de facut. Gandirea se desfasoara singura fara sa o mai traducem in cuvinte. Cand vedem lumina rosie la stop oprim fara sa ne mai gandim, este o actiune stereotipa ce a devenit inconstienta De abia dupa ce am apasat pe frana si ne relaxam privind in jur, putem sa gandim si in cuvinte. Pentru asta ne trebuie timp.

Dar ce se intampla atunci cand nu gasim un cuvant potrivit care sa ne exprime ce vrem sa spunem ? Daca gandim in cuvinte de ce nu ne vine si cuvantul pe care l-am folosit gandind? Pentru ca nu gandim in cuvinte. Mai degraba cuvintele se nasc, s-au nascut, prin nevoia noastra de a comunica ce gandim. Nu stiu daca se va putea vreodata dovedi care este primul, cuvantul sau gandul. Se stie ca eschimosii folosesc mai multe cuvinte pentru zapada. Zapada in lumina soarelui este altceva, pentru ei, decat zapada noptii polare, la fel zapada proaspata fata de cea inghetata. Atunci cand nu-ti vine un cuvant pe limba, cand ai un lapsus, inseamna ca nu l-ai folosit gandind? Invatarea gandirii si vorbirii la copii nu pot fi despartite. Cu toate acestea, cea mai uzitata metoda de invatare a unor cuvinte noi este prin a-i arata obiecte. Chiar si abecedarul este astfel intocmit, atunci cand vrem sa-i invatam pe copii cum sa gandeasca cuvinte si sa le scrie. Ne ajutam prin imagini.

Cateodata n-ai cuvinte sa-ti exprimi gandul, nu gasesti un cuvant potrivit. Dupa cum spuneam, simti uneori nevoia sa folosesti un cuvant dintr-o limba straina, sau chiar sa inventezi un cuvant, sa preiei un cuvant elin sau unul latin si sa le dai o folosinta apropiata gandirii tale. De aceea, avem si atatea neologisme in limbile moderne. Spre exemplu, franceza moderna a fost reconstruita (in sec 16-17) preluand foarte multe cuvinte latine. Nu mai vorbesc, in limbajul folosit de stiinte, limbaj uneori preluat si in vorbirea curenta s-a folosit si se folosesc curent asocieri de cuvinte latine, eline, sau de alte origini pentru a denumi o notiune noua. Spre exemplu: tele-fon, radio-fon, caseto-fon, tele-fax, baro-metru etc. Aceste noi cuvinte nu erau necesare, daca nu era o gandire pe care n-o puteam exprima si care desemna o noua realitate.

Tot din necesitate (cum altfel s-ar putea) au aparut si cuvintele comune cum sunt cele de casa, de masa, de paine, de apa, grau, camp, padure, lemne s.a.m.d. Odata notiunile formate in minte prin experienta de zi cu zi, prin imaginile ce se tot repetau, a aparut si nevoia de a comunica , nevoia ca oamenii sa se poata intelege intre ei si in absenta obiectelor ce puteau fi aratate. Sa vedem un exemplu de notiuni si de cuvinte formate din necesitatea de exprimare si de comunicare. Notiunea de zapada pentru oamenii regiunilor temperate, ca si cuvantul care o exprima, este acelasi pentru fiecare comunitate in parte. Indiferent daca zapada este proaspat depusa, daca este in lumina soarelui de dimineata sau la asfintit, daca o vedem la lumina lunii, ea este zapada, aceeasi zapada. Nu la fel este pentru eschimosi, pentru locuitorii zonelor arctice, unde o zi si o noapte inseamna un an. Pentru ei, este alta zapada in lumina soarelui rasare sau a soarelui apune, alta zapada proaspat ninsa. Ei au diverse nume pentru diversele feluri de a fi ale zapezii. In universul lor, zapada si-a multiplicat fiinta. Probabil ca pentru ei este o necesitate, zapada si gheata fiind tot peisajul pe care il au. Cuvantul, in acest caz a urmat gandului care a impus mai multe notiuni de zapada si de gheata.

Aceasta relatie dintre gand si cuvant, care este un mister, este asemanatoare, dupa cum spuneam, cu cea dintre ou si gaina. Care a fost mai inainte? Care este determinant? Care este mai important? Este foarte greu de gandit formarea unor notiuni fara sprijinul cuvintelor. Cu siguranta ca la notiunile mai evoluate si la cele care se formeaza astazi, cuvantul participa determinant. Chiar si la imbogatirea celor curente, tot cuvantul este vinovat. Gandirea si cuvantul merg impreuna, se ajuta reciproc. Ce altceva este vorbirea decat un instrument de comunicare, complexitatea gandului care ma chinuie, care ma scoala din somn si pe care vreau, uneori, sa-l prind intr-un cuvant nou? O sa-mi spuneti ca omul este influentat psihologic prin cuvant. Ca in hipnoza, un cuvant iti poate declansa trairi de o intensitate egala cu realitatea si nu este altceva decat un flux al gandirii. Chiar si in realitatea virtuala este o minciuna pentru ca este numai o realitate transmisa electronic si care impresioneaza vazul si tactul.

Este adevarat ce-mi spuneti si nimeni nu va va contrazice, cuvantul si gandul sunt imbratisate in sufletul nostru. Nu stiu daca ati asistat vreodata la o sedinta de hipnoza. Dar puteti sa intrebati pe cineva care o practica. Nu stim sigur care este mecanismul de realizare a hipnozei, dar ea este declansata, intretinuta si condusa, prin cuvant. Un om in stare de hipnoza poate trai cele mai curioase experiente, dar numai ceea ce in trezie ar fi de acord sa faca. Ati vazut cum reactioneaza un om in transa hipnotica atunci cand i se cere sa faca ceva cu care nu ar fi de acord? Refuza sa execute. De aceea, sunt dificultati in intrebuintarea hipnozei ca arma de lupta. Nu stii cand si de ce, un ordin poate fi blocat si sa nu mai fie executat. Se prefera inductia chimica a starii de schimbare a vointei, mai bine zis de anihilare a vointei, pentru ca ce vrem, nimeni nu poate schimba in nici un fel. Este ceva in gandul nostru cel mai ascuns, dar care este numai al nostru, si care indiferent de cuvintele folosite, de comenzile date din afara, va executa numai ceva cu care este compatibil si nu orice ordin. Gandul nostru este destul de independent atunci cand are de aparat ceva important si nu se poate lasa modelat oricum de instrumentul cuvintelor, de inductia prin cuvant.

Incerc sa sustin diferenta de fond dintre gand si cuvant cu toate ca pentru cei mai multi care se preocupa de acest domeniu pare ca nu este o diferenta importanta. Dupa cum am spus, uneori ai in minte gandul tau pe care nu poti sa-l exprimi usor in cuvinte. Cred ca filosofia prin metafore pe care o propune Lucian Blaga incearca sa suplineasca aceasta dificultate de a ne exprima gandul, de a ne exprima ideile noastre intr-un mod cat mai simplu, in cuvinte. Da! exprimarea in cuvinte potrivite gandului nu ne este totdeauna la indemana si avem nevoie sa gasim o modalitate de a spune ce vrem. Atunci putem folosi cu succes metafora. O sa spuneti ca in acest fel ne alaturam mai mult poeziei. Mai intai, poezia este in esenta ei metafora, asa cum ne spune Blaga, chiar atunci cand nu prea foloseste metafore, este metafora pura. Apoi, poeticul, creatia, fie ea arta, stiinta sau filosofie, este ceea ce ne caracterizeaza pe noi oamenii si dintotdeauna am incercat si vom incerca sa dezvaluim misterele in orizontul carora traim, dezvaluire pe care o putem incerca numai creand. Copilul creeaza in joaca lui. Tot ce este joaca la copil este sub semnul creatiei. Atunci cand citim o carte, ascultam muzica sau privim ceva ce ne pare frumos, creem, mintea noastra nu poate sta lenesa, ea creeaza in tot ce facem noi. Chiar si atunci cand ne plafonam, cand refuzam constient creatia, ea mai persista in gandul nostru incercand sa ne scoata din platitudinea mortii. Sa ne reintoacem la diferenta dintre gandul nostru si cuvintele pe care le putem folosi pentru a-l exprima. Atunci cand simtim ceva, tot un gand este, el poate fi ceva neclar, difuz, dar tot un gand este. Ceea ce simtim fizic ca o durere, o suferinta de boala, este tot un gand, de cele mai multe ori foarte greu de exprimat. Evident este asta la o consultatie medicala cand il rogi pe pacient sa-si descrie suferinta in amanunt. Este cateodata penibil, el este singurul care a simtit si nu-si gaseste cuvinte potrivite cu care sa spuna ce a simtit. Poate ca atunci n-a dat importanta amanuntului, dar memoria il poate ajuta sa-si aminteasca aceste amanunte si, incet, incet, isi poate exprima ce a simtit, gandul lui. De data aceasta, mai ales prin comparatii: "ma doare ca o taietura de cutit" , "ca o lovitura de ciocan", "parca merg pe ace". Daca avem nevoie de comparatii in viata zilnica pentru a ne putea exprima cate un gand, de ce sa ne mire ca filosofia poate folosi cu succes metafore in acelasi scop?

Sa incercam sa ascultam si parerea unui mare scriitor. "... je me rappelle que c'est cette automne-la, dans une de ces promenades, pres du talus broussailleux qui protege Montjouvain que je fus frappe pour la premiere fois de ce dsaccord entre nos impressions et leur expression habituel"(Marcel Proust, A la recherche du temps perdu; I,Ed. Gallimard, 1954, Bibliotheque de la Pleiade, papier bible; p.155). Impresia se transforma in gand si cel mai fin observator pe care l-a avut vreodata disciplina literelor isi da seama ca uneori nu poate exprima in cuvinte ceea ce vede , ce aude, tot ceea ce ii impresioneaza simturile. Atunci veti intelege de ce noi, cei care avem o posibilitate de exprimare medie avem nevoie, sau preferam, sa aratam cu degetul un apus de soare sau sa descriem cu un gest larg ceea ce vedem si ni se pare ca este splendid, ramanand in acelas timp tacuti, in loc sa incercam traducerea in cuvinte. Uneori, din pacate, folosim in exces si nejustificat articolele demonstrative: aia, asta, asta, ala.

Cand nu ne vine un cuvant potrivit pentru a exprima ceva, ce se intampla? Cautam in memoria noastra un cuvant, pe care-l avem desigur, si care sa se asemene cat mai mult cu ceea ce avem in gand. La nevoie, chiar inventam unul nou pentru ca nu-l avem pe cel perfect. Oricat am vrea altceva, cuvintele pot avea viata lor proprie numai dupa ce intra in folosinta, dupa ce le folosesc multi. Valoarea unui cuvant se realizeaza numai in intrebuintare pentru ca poate exprima, singur sau impreuna cu alte cuvinte, un gand. Altfel spus, lumea cuvintelor ca un tot, indiferent de limba particulara de exprimare, acopera lumea gandurilor noastre? Nicicum. Mai ramane intotdeauna ceva. Lumea cuvintelor incearca sa acopere partial universul gandurilor noastre pentru ca numai gandul zboara, cuvintele incearca sa se tina dupa el. Cand nu poate, si asta se intampla destul de des, ne ramane posibilitatea de a folosi o explicatie mai lunga cu care sa inlocuim un cuvant care ne lipseste. Mai avem o posibilitate, atunci cand nu numai un cuvant ne lipseste, atunci cand nu gasim cuvinte pentru a exprima o idee, de obicei ceva nou sau ceva ce ar fi mai greu de inteles, atunci putem folosi o metafora. Uneori o metafora este o lunga explicatie cu care incercam sa cuprindem sfera notiunii de care povestim. Putem sa creem o imagine, ceva asemanator cu ceea ce vrem sa spunem. In povestile copilariei mele personajele fantastice reuseau sa vina cu viteza gandului acolo unde voiau. Mult timp am pierdut atunci ca sa inteleg ce inseamna viteza, ca gandul. Pana la urma am fost de acord ca nu poate exista o viteza mai mare. Poti fi in acelasi moment oriunde vrei. Era un gand de copil dar povestitorii erau adulti si ei au "simtit" ca nimic nu poate concura gandul, atunci cand mi-au dat niste explicatii naive. Doar azi am inceput sa inteleg, pentru ca numai gandul poate patrunde oriunde, oricat de adanc, oricat de departe. Un mit frumos. Un mit? Daca teoria Big Bang-ului are in ea ceva adevarat, asa cum am mai discutat, atunci viteza luminii nu se deosebeste prea mult de o viteza de melc, pentru ca viteze ametitoare au fost posibile in primele secunde ale universului. De aceea mitul vitezei gandului, perpetuat de povestile copilariei, este bine ca ramane viu in mintea noastra, cea frageda, gandul ne poate duce unde nici nu banuim.

Poate ca de aceea fiecare ascultator al unui concert recreeaza el singur ceea ce aude dupa mintea si dupa gandul lui. Pentru fiecare dintre noi, aceeasi interpretare a unei simfonii de Mahler suna altfel. Tot astfel, fiecare cititor al unui roman citeste altceva, intelege altceva. Explicatia este prezenta matricei stilistice ce este incarcata cu categoriile, divers modelate, ale inconstientului, aceste filtre, aceste matrite, prin care toate perceptiile sunt individualizate. Ce bine ca individualitatea noastra este atat de puternica! Ce bine ca avem gandul si cuvantul!

 

 

Colectia < Focul Vesnic Viu>

Geo Savulescu

LUCIAN BLAGA, FILOSOFIA PRIN METAFORE

Toate drepturile rezervate A.B.Romania, SRL.

<Focul Vesnic Viu>

ISSN: 1221-4787

Str. Caderea Bastiliei, 32, 71139,

E-mail: geosavulescu@pcnet.pcnet.ro, geos@fx.ro

 

 

 

BIBLIORAFIE

Lucian, Blaga, Trilogia cunoasterii, Fundatia Regala pentru literatura si Arta, Bucuresti, 1943.

Lucian, Blaga, Trilogia culturii, Fundatia Regala pentru literatura si Arta, Bucuresti, 1944

Lucian, Blaga, Trilogia valorilor, Ed. Minerva, Bucuresti, 1987.

Lucian, Blaga, Schita unei autoprezentari filosofice, Revista de Filosofie, XXXVII,3-4, p.297-307, Bucuresti, 1990.

Lucian, Blaga, Trilogia cosmologica, Humanitas, 1997.

Lucian, Blaga, Despre gandirea magica, Ed. Garamond, Bucuresti, 1992.

Lucian, Blaga, Poezii, Ed. pentru literatura, Bucuresti, 1966.

Lucian, Blaga, Opera poetica, Humanitas, 1995.

Lucian, Blaga, Zari si etape, Ed. pentru Literatura, Bucuresti, 1968.

Lucian, Blaga, Despre constiinta filosofica, Ed. Facla, 1974.

Emil, Cioran, Lacrimi si sfinti, Humanitas, 1991.

Thophile, Corydale, Introduction à la logique, Association internationale d'études du sud-ouest Européen, Comité National Roumain, Bucarest, 1970.

----- Dimensiunea metafizica a operei lui Lucian Blaga, Antologie de texte, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1966.

E.R.Dodds, Grecii si irationalul, Polirom, Iasi, 1998.

Stefan, Aug. Doinas, Mastile adevarului poetic, Cartea Romaneasca, 1992.

Dr. Adolfo, Fernandez- Zoïla, Freud si psihanalizele, Humanitas, 1996.

Sigmund, Freud, Psihanaliza si sexualitate, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1994.

Sigmund, Freud, Anguasa si viata instinctuala. Feminitatea. Ed. Unuversitaria, 1973.

Sigmund, Freud, Autobiografie, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1993.

Sigmund, Freud, Dincolo de principiul placerii, Caiete de psihanaliza 1, Ed. "Jurnalul literar", 1992.

Leonard, Gavriliu, Inconstientul in viziunea lui Blaga, Ed. IRI, Bucuresti, 1997.

Martin, Heidegger, ...poetic locuieste omul.., Centrul de Cercetari Alexandru Savulescu, Bucuresti, 1994.

Martin, Heidegger, Nietzsche, Vol. I si II, dtion Gallimard, 1971.

Victor, Hugo, Notre-dame de Paris, Ed. Cugetarea, Bucuresti, 1937,

Carl Gustav, Jung, Tipuri psihologice, Humanitas, 1997.

Carl Gustav, Jung, Puterea sufletului, patru parti, Ed. Anima, 1994.

Carl Gustav, Jung, Psihologie et alchimie, dition Buchet/ Chastel, 1970

Carl Gustav, Jung, Antwort auf Hiob, Walter- Verlag, Olten, 1973.

Immanuel, Kant, Critica ratiunii pure, Ed. Stiintifica, Bucuresti,1969.

Immanuel, Kant, Critica ratiunii practice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972.

Sren, Kierkegaard, Scoala crestinismului, Ed. Adonai, 1995

Sren, Kierkegssrd, Conceptul de anxietate, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998.

Nikolai, Losski, Conditiile binelui absolut. Bazele eticii. Humanitas, 1997.

Friedrich, Nietzsche, Dincolo de bine si de rau, Humanitas, 1991.

Friedrich, Nietzsche, Asa grait-a Zaratrustra, Edinter, Bucuresti, 1991.

Constantin Noica, Concepte deschise in istoria filosofiei la Descartes, Leibniz si Kant, Humanitas, 1995.

Constantin Noica, Devenirea intru fiinta, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981.

Jos, Ortega y Gasset, Tema vremii noastre, Humanitas, 1997.

Philosophes roumains, Repères Universels, Rédaction des publications pour l'étranger,Roumanie,1999.

Dr. I., Popescu-Sibiu, Conceptia psihanalitica, Ed. H. Welther, Sibiu, 1947.

Dumitru, Staniloaie, Ascetica si mistica crestina, sau Teologia vietii spirituale, Casa cartii de stiinta, 1993.

Dumitru, Staniloaie, Teologia dogmatica ortodoxa, Vol 3, Ed. Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1978.

Alexandru, Surdu, Pentamorfoza artei, Ed. Academiei Romane, 1993.

Alexandru, Surdu, Sur la transcendence dans <La trilogie de la connaissance> Revue Roumaine de philosophie, 35,3-4, p.173-177, Bucarest,1991.

Peter Mark, Roget, M.D., F.R.S. Thesaurus of the English words and phrases, Longmans, Green, and Co., London, Bombez, Calcuta and Madras, 1921.

Mircea, Vaida, Pe urmele lui Lucian Blaga, Ed. Sport- Turism, Bucuresti,1982.

Vasile, Dem., Zamfirescu, Intre logica inimii si logica mintii, Ed. Trei, 1997.

Mircea, Zaciu; Marian, Papahagi; Aurel, Sasu; Dictionarul Scriitorilor Romani, Ed. Fundatiei Culturale Romana, Bucuresti, 1995.

 

 

Coperta IV

A. Geo Savulescu. Nascut la 12 Aprilie 1932, la Bucuresti. Tatal, medic reumatolog, editor in 1935 al Revue de Sensibilisation. Inovator in terapeutica bolilor reumatismale. Mama, dintr-o familie de avocati. Absolvent al facultatii de Medicina Generala din Bucuresti, 1958. Atras de problemele fundamentale ale vietii ca si ale omului, de marile intrebari la care nu se poate raspunde, se inscrie in 1966 la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, continuandu-si activitatea normala de medic. Absolvent al facultatii de Filosofie in 1970. Medic primar de Medicina Generala, 1971. Se specializeaza in homeopatie, 1984-1987, fiind atras, in continuare, de domeniile fundamentale ale cunoasterii ca si de ceea ce este inca neexplicat dar adevarat. Editor al Revistei de Homeopatie, 1993- 1997, Editor al colectiei Focul Vesnic Viu din 1993.

 

 

ISSN: 1221-4787

 Copyright© Geo Savulescu 2003