COINCIDENTA TRANSCENDENTULUI CU TRANSCENDENTALUL
 


Pentru cei mai multi ganditori, transcendentul nu are cum sa coincida cu transcendentalul. Ceea ce ne depaseste, nu poate fi si in noi. Blaga a avut marele geniu sa-si dea seama ca aceasta coincidenta este nu numai posibila, ci si necesara. El a inteles lectia marilor curente religioase care se supun unui Dumnezeu iubit sau autoritar, un Dumnezeu care este undeva in alta lume, ce ne depaseste, si care poate fi si in sufletul nostru al fiecaruia. Este unire
a, in cunoastere, a infinitului cu finitul, a ceea ce nu poate fi cunoscut cu posibilitatile noastre limitate de cunoastere. Este credinta, de care vorbea parintele Dumitru Staniloaie, ca "Dumnezeul tuturor" nu poate fi decat un Dumnezeu personal. Asa cum se intampla in comuniunea omului cu Dumnezeu, "...mantuirea sta in Comuniunea cu Hristos.." (Dumitru Staniloaie, Teologia dogmatica ortodoxa 3, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1978,p. 208).

In opera lui Blaga se poate simti, chiar daca nu o declara, o apropiere a transcendentului de transcendental, a ceea ce este dincolo de mine cu ceea ce este dincoace de mine, cum ar spune Constantin Noica.

Transcendentalul, care este o inventie a lui Kant, poate fi cunoscut. Transcendentul nu poate fi inteles si nici cunoscut. Cum se poate realiza o astfel de apropiere intre domenii care par atat de diferite? intre dincolo si intre dincoace? Hegel a vazut ca realitatea accepta opozitiile, ea este formata chiar din cupluri opuse, si a dat solutia: cele opuse se unesc pe un alt nivel, in sinteza. De atunci ganditorii care, asa cum a facut Kant, acordau valoare rationalului au cautat si au gasit diverse metode de a impaca cele opuse. Cu toate acestea, nu foarte multi s-au incumetat sa apropie ceea ce Kant a despartit. Blaga a incercat si a reusit. In sistemul lui filosofic, categoriile inconstientului, impreuna cu formele apriori ale inconstientului, ca si cu cele ale inteligentei constiente, instituie cenzura "transcendenta". Atunci cum ramane cu Marele Anonim? De fapt, Marele Anonim, transcendentul, instituie cenzura, dar cu ajutorul acestor categorii. De ce pune Blaga acest centru transcendent omnipotent? Blaga a vrut sa convinga. El stia, ca poet, ca cel mai usor convinge miticul care are un punct de sprijin in transcendent. Si-apoi, Blaga credea in Dumnezeu, asa ca nu i s-a parut dificil sa povesteasca despre un Mare Anonim, care odata instituit, ca orice transcendent mitic, nimeni nu mai avea acces la el ca sa-l controleze. Ca sa ma exprim in alte cuvinte, poate ca a simtit, poate avea chiar convingerea, ca nu totul este aici si dincoace, ca este ceva si dincolo, ca sistemul lui ar fi fost sarac daca ramanea numai in transcendental, in inconstient, chiar daca inconstientul poarta in el adevarul cenzurii numita de Blaga transcendenta.

Alexandru Surdu, un autor care, considerand ca Blaga practica un irationalism transcendent, pentru ca vorbeste despre ceva, despre Marele Anonim, despre care nu are cunostinte, este nevoit sa recunoasca faptul ca dincoacele transcendental, la Blaga, poate fi in inconstient. Asa si este, numai ca Blaga prefera sa vorbeasca numai de transcendent si nu pomeneste de transcendental. El preia de la Kant apriorismul formelor sensibilitatii si al categoriilor inconstientului, dar prefera sa nu ia refuzul transcendentului. Va spune "Matricea stilistica, categoriile abisale, sunt frane transcendente....(Lucian Blaga, Trilogia culturii, p.480).

Cred ca aceasta coincidenta a transcendentului cu transcendentalul este, pentru prima oara, clar expusa de Constantin Noica in teoria sa a elementului. "Aceste linistite asezari ontologice, care nu sunt intruchipari distincte nici dincolo, nici dincoace de lucruri, dar intr-un fel sunt si dincolo si dincoace de ele, facand posibila coincidenta transcendentului cu transcendentalul..." (Constantin Noica, Tratat de ontologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p.382;218- 383;219). Nu voi intra mai adanc in ce spune Noica despre element. Poate voi avea altadata ocazia. Important este ca aceasta unire a transcendentului cu transcendentalul este posibila in lumea fiintei, si se realizeaza exact asa cum a gandit si Blaga. Matricea noastra stilistica este o distribuire indiviza a unui transcendent. " Fiinta poate fi atunci identificata la orice nivel. Tot ce are distribuire indiviza in medii interioare este. (Constantin Noica, Op. cit. ,p. 390;226)

Este posibil ca Blaga si Noica sa fi avut o matrice stilistica comuna, pana la un anumit nivel, matrice stilistica ce poate explica aceasta apropiere singulara in gandirea celor doi.

Mergand tot pe acest drum, sa vedem cum a evoluat gandirea lui Blaga. El pleaca, cum era de asteptat, de la Cultura si cunostinta (1922) si de la Filosofia stilului (1924), ca sa ajunga la Eonul dogmatic, (1931). Ajunge in fata misterului care, dupa inconstient, este al doilea pilon al constructiei lui filosofice si care are in el ceva din transcendent. Macar imposibilitatea de a-l putea cunoaste adecvat, cu toate ca este langa noi, fiind obiectul transformarii animalului om in om. Este cel care-si da seama ca traieste in orizontul misterului, al misterelor, si incepe sa aiba cutezanta de a vrea sa-l reveleze, sa vada ce este acolo, ce este in mister si de ce este mister. Lucrul in sine la Kant este incognoscibil. Misterul ramane de necunoscut, dar poate fi inteles. Putem incerca sa ridicam putin voalul ce-l acopera, putem revela ceva din el, putem incerca cunoasterea lui. Pentru aceasta Blaga va propune un anumit fel de inteligenta, pe care o numeste intelect ecstatic.

Nu voi intra in fondul teoriei cunoasterii, care va fi tema volumului urmator, dar voi spune cateva cuvinte utile, acum. Pentru Blaga, felul nostru de a gandi trebuie schimbat in mod radical. Gandul nostru este dominat de rationalitate, de respectarea unei inlantuiri logice, de logica. Nietzsche a fost ganditorul care a incercat sa sparga acest tipar. A incercat sa treaca dincolo de bine si de rau, nu in sens transcendent, ci in sensul depasirii unei inchistari logice, a depasirii tiparelor acceptate si pentru care nu prea avem justificare.

Pentru Blaga intelectul enstatic este gandirea noasta care prefera linistea logicii in locul unei turbulente care te scoate din domeniul logicului. ( Pentru Blaga, intelect este ceva diferit de ratiune dar legat de inteligenta, de gandire). Intelectul ec-static, este o stare in afara de sine, in afara sinei tale, in afara logicului. De aici la "Dogma e un produs al <intelectului ecstatic> ", nu este decat un pas. Dogma depaseste logicul si cauta sinteza, nu asa cum o realiza Hegel in imediat, in nivelul imediat superior ci, in transcendent. Imbratisand metoda dogmatica a intelectului ecstatic, Blaga a avut nevoie de transcendent.

Pentru Blaga, dogma nu este ceea ce a fost si este pentru cei mai multi, o anchilozare a gandirii, din contra, scaparea de limitarea rationala a gandirii, este o incercare de a ne putea apropia de ceea ce este de neinteles, de mister. Este o revolutie in gandire, o incercare de a sparge tiparele rationaliste ale gandirii. Potentarea unui mister, atentia acordata lui, este o astfel de apropiere. Un mister de care te apropii, eventual poti chiar sa-l abordezi intrand in el, despicand misterul, inseamna introducerea unei idei iesite din comun, este creativitate, ea singura, acea idee noua, poate avea norocul de a putea sparge acel mister si sa incerce aratarea unei parti ascunse. Intrarea intr-un mister pentru a-l revela, inceperea vederii lui din unghiul de vedere al celui ce a lansat ideea, va putea lamuri, alege aurul din arama, aurul cunostintelor din amalgamul necunoscut. Cu aceasta patrundere in cunoasterea necunoscutului, sfera misterului se va largi, adancimea lui va capata noi dimensiuni. Este ceva asemanator cu sfera cunoasterii lui Pascal, cu cat inaintam in cunoastere, cu atat sfera intrebarilor, a necunoscutului, devine mai bogata. Este ceva absolut trivial. Cu cat cunosti mai indeaproape un eveniment, o situatie, cu atat se ivesc mai multe intrebari. Cu cat te apropii mai mult de o intamplare, de un om, cu atat mai multe necunoscute se ivesc, totul pare mult mai complicat. Daca vrei sa nu te implici distanteaza-te si totul iti va parea mai simplu, mai usor de realizat. Cei ce fac cercetare stiu ca cu cat te apropii mai mult de obiectul cercetat, cu cat faci mai multe experiente, cu cat ai mai multe date cunoscute, cu atat mai complicat apare totul. Cu cat stii mai multe, cu atat inveti ca nu prea stii nimic. Ce bine este cand esti tanar si stii destul de putin! Ai impresia ca stii totul. De-abia mai tarziu iti dai seama ca, stiind atatea, stii foarte putin.

Blaga vorbeste pentru timpul care va veni si care este un timp care va fi inchinat spiritului, pentru ca altfel nu ne putem salva. Este eonul ce urmeaza si care va fi un eon dogmatic. " Intelectul....s-a asezat net si definitiv in afara de functiile sale logice...". In noua gandire dogmatica, ceva putea trece in ambele directii, peste bariera transcendentului, va imbratisa, va accepta, si contradictoriul gasindu-i cea mai buna rezolvare posibila. Un exemplu de dogma ce se formeaza in transcendent este; " Dumnezeu este o <fiinta> in trei <persoane> (o <substanta> in trei <ipostaze>)". Acest nou eon va trebui sa accepte, ceea ce spuneam, coincidenta transcendentului cu transcendentalul, ca si depasirea limitelor impuse de logica gandirii curente. De aceea aude licornul;

......................

Prin vuietul timpului

glasul nimicului

Prin zvonul eonului

bocetul omului.

In acest eon, omul va lupta din rasputeri cu limitele pe care singur si le-a impus mai devreme, fara a avea nevoie de ele. Omul va plange nimicul pe care l-a instituit si de care se putea lipsi. Am vazut cum gandirea lui Constantin Noica, teoria sa a elementului, vine in sprijinul gandirii lui Blaga. Elementul se distribuie fara sa se imparta. Viata distribuita in atatea fiinte, ramane aceeasi. Energia spirituala se poate distribui fara sa piarda nimic. Remediile homeopate se distribuie oricat in dilutii din ce in ce mai mari fara sa piarda nimic din efectul lor, ba chiar efectul poate creste, cu cat dilutiile sunt mai mari. Undele electromagnetice de diverse amplitudini se distribuie in cosmos ramanand acelasi. Se intampla ca in poezia lui Sorescu:

Si, pentru ca toate trebuiau sa poarte un singur nume, l-i s-a spus Eminescu.

Limba lui Mihail Eminescu este mediul nostru al tuturor romanilor. Nici nu ne mai dam seama de asta, a devenit chiar mediul nostru intern facand parte din matricea noasta stilistica.

Tot astfel, generalul se distribuie in particular, in individual, ramanand in continuare general, uneori fiind chiar universal. Dumnezeu se poate distribui in fiecare din noi. De credem sau de nu credem, fiecare, mai devreme sau mai tarziu, ne dam seama ca-l avem in sufletul nostru. Ateii? Ateii sunt atei pana il descopera pe Dumnezeu.

Cred ca asta este modalitatea de a intelege matricea stilistica care este o distribuire a generalului speciei, a natiunii, a grupului social, in fiecare individ care-i apartine. Nu este asa ca si aici este o coincidenta a transcendentului cu transcendentalul? Atat Noica, cat si Blaga au dreptate.

Cred ca ar trebui acum, cand trecem pragul dintre mileniul 2 si 3, sa incercam acceptarea si a unui altfel de corectitudine, ca sa nu folosesc termenul de logica, a gandirii. Poate ca logica, asa cum o stim noi azi, este o haina prea stramta pentru mileniul 3. Logica noncontradictiei, asa cum a fost ea gandita de Aristotel si pana la logicile cu infinit de multe valori ale timpului nostru, sunt cu siguranta un castig al geniului uman, dar o limitare a gandirii omului. Ar trebui sa facem loc unei gandiri mai dinamice, articulate pe nivele, ca si pe oricate alte dimensiuni, in adancime, ca si in extensie. Poate ca ar trebui, asa cum spune Blaga, sa ne intoarcem la Leibniz, care are o viziune arhitectonica a monadelor. Plecand de la monada Dumnezeu, monada de inceput, Dumnezeu are diferite si "infinite <vederi> care se prefac in tot atatea substante monade" (Lucian Blaga, Despre constiinta filosofica, Ed. Facla, 1974, p. 108). Ar trebui sa intelegem ca aceste infinite vederi nu sunt nici pe departe acoperite de strictetea unei logici, ci de deschiderea unei intelegeri a existentului. Sa nu uitam ca si "rationalistul" Kant propune o Arhitectonica a ratiunii pure.

In continuare, am sa va propun folosirea unei structuri matematice simple, o latice, care este articulata ontologic. Asta inseamna ca ordinea este data de realitatea care singura poate impune o structura a gandirii. Nodurile arborelui pe care vi-l propun au nevoie sa fie structurate conform cu ceea ce exista, cu ceea ce se intampla, cu momentele importante ale vietii. Formalismul poate functiona inauntrul acestei structuri reale, la fiecare nivel. Numai ca trebuie stiut ca singura legatura intre diversele formalisme este cea ontica, este cea dominata de ceea ce exista, de realitate. Formalismul nu poate depasi granitele realitatii fara sa piarda din exactitate, din corectitudine. Este un punct de vedere pe care logica de pana astazi nu-l accepta. Noi nu am inteles, la timp, constrangerea medievala, a <briciului lui Occam>, indreptat contra realistilor care inmulteau fara necesitate fiintele. Metafizica realistilor seamana cu rationalismul modern. Construim sisteme logice care nu stim cui folosesc. Mai bine zis, nici nu folosesc. Adevarul depinde de ceea ce este, de realitate. Legile logicii au valoare pe portiunile scurte dintre nodurile laticei. Ontologicul trebuie sa domine logicul, logicul, care, la randul lui, se poate dezvolta liber daca respecta existenta, ceea ce este.

 Copyright© Geo Savulescu 2003