IN LOC DE LOGICA
 


Am ajuns la un moment al desfasurarii gandului, pe care incerc sa vi-l transmit, si in care ma impiedic de ceea ce spun. Vom vorbi de valori, de timp, de relativitatea lor, o relativitate pe care o consider buna, de dorit. Sa vedem cum putem amanunti totul.

Blaga propune o depasire a rationalismului. Realitatea proteica nu se poate mula pe chingile logicii. De la logica aristotelica si pana la logica polivalenta, instrumente puternice in slujba ratiunii, se simte o neputinta a acestor formalisme in fata realitatii. Ce am putea face pentru a iesi din aceasta stransoare nepotrivita? Ce am putea face pentru a avea o gandire care sa corespunda corectitudinii si sa fie in acelasi timp maleabila? Sa nu alunece in nesiguranta, in aberant, in irational. Sa avem corectitudine, depasind in acelasi timp formalismele cu rigoarea lor limitativa. Este greu sa fii in caruta si in teleguta, in acelasi timp.

Sa nu uitam ca revolutiile morale, revolutii care rastoarna valorile, sunt cele care lasa urmele cele mai adanci. Nietzsche avea dreptate cand plangea pierderea valorilor antichitatii, bucuria de a trai, bogatia, frumusetea fizica, curajul, barbatia, forta fizica, inlocuite de saracie, boala, mila, avand ca simbol un om rastignit, valorile aduse de crestinism. Este punctul de vedere al unui ganditor ce nu crede in frumusetea spiritului, in puritatea lui. Trupul, sentimentele, natura, sufletul, nu trebuie sa fie reprimate de spirit. Cum se poate explica aceasta victorie a crestinismului? Numai prin edictul dat de Imparatul Constantin? Dar in afara Imperiului Bizantin? De ce a reusit un singur om, apostolul Andrei sa crestineze Dacia? Numai pentru ca era o religie ce se opunea romanilor? Poate.

Blaga are un punct de vedere ce ar trebui amintit aici. El observa ca dogma, in crestinism, s-a impus in forma ei cea mai radicala. Toate incercarile de a imblanzi dogma unei fiinte in trei persoane au esuat, incepand cu Arie. Se pare ca omul prefera sa creada in ceva misterios si de nepatruns, evita incercarile de rationalizare si alege aproape intotdeauna acel camp dominat de mister.

Scoarta noastra cerebrala se simte bine in compania misterului, a misterelor. Poate ca de aceea Blaga propune constientizarea trairii intr-o lume de mistere ca moment al transformarii animalului in om. Cand animalul si-a dat seama ca traieste intr-o lume de mistere, el a iesit din lumea animala. Daca aceasta supozitie este aproape de adevar, atunci cel mai vechi arhetip uman este misterul. De aceea, ne simtim bine in preajma lui, ne este familiar. Mai mult, suntem atrasi de mister, il cautam.

Dintr-un alt punct de vedere, revolutia crestina a insemnat o revolutie in spirit. Foamea, mizeria, si boala nu sunt necesare pentru a avea spiritul curat, frumos. Iisus Christos ne-a aratat ca frumusetea spiritului nu poate fi pierduta, nici atunci cand suntem redusi la o viata de chin si la moarte. "Cautati mai intai imparatia cerului si mai apoi toate celelalte vi se vor adauga voua". Daca spiritul este cu noi, nu ne poate lipsi nimic.

Rasturnarea valorilor in crestinism a insemnat, in primul rand, punerea spiritului in locul cel mai inalt, in acelas timp ridicand la locul lor , in varful valorilor, binele si iubirea. Daca Iisus s-ar fi oprit aici, nu ne-am fi deosebit prea mult de indianism si de budism. Christos, ca fiu al lui Dumnezeu, s-a dat chinului, insultelor si si-a sacrificat viata pentru a rascumpara pacatele. Cu aceasta, Christos ne-a oferit prin trup si prin suflet, acel punct de sprijin de care toti avem nevoie, pe care fiecare il cauta. Cu acest punct de sprijin suntem invincibili, nimeni nu ne mai poate invinge, spiritul nostru poate fi liber si nepatat, putem depasi minciuna, ura, uratul, raul, tot ce vrem, tot ce merita sa lasam inapoia noastra, toate valorile negative pe care spiritul nostru le refuza, daca le refuza.

Atentie! Christos ne-a oferit sprijin in actiunea noastra ca indivizi, ca individualitati, nu ca produs social. De aceea vorbea de "Imparatia Cerurilor". El nu a negat nicicand ca ar fi bucuros ca imparatia iubirii sa poata fiinta si in imparatiile terestre.

Este adevarat, crestinismul a fost o revolutie spirituala care a dat peste cap lumea antica. Cei ce au atacat frontal crestinismul s-au bazat, asa cum a facut Nietzsche, pe neputinta de a da solutii pentru omul social. Denigratorii nu au observat ca omul social, chiar daca este important in crestinism, este pe locul secund. Comunistii, marxistii, i-au dat rolul prim, neglijand total omul ca individ. Principal pentru crestinism a fost si este omul, salvarea lui ca individualitate.

Dupa aceasta lunga paranteza, sa revenim la subiectul nostru. Crestinismul inseamna si credinta in dogma trinitatii. Aceasta dogma este un mister in care ne simtim bine. Dar ne simtim bine si in mistere mai uzuale, care au o formulare asemanatoare cu o dogma. Lumina, caldura, undele radio, sunt radiatii electromagnetice, dar si cuante de energie. Ce inseamna asta? Nu stim prea bine, este un mister in care ne simtim foarte bine, cand e frig afara, cand e intuneric sau cand privim la TV.

Multe alte mistere ne inconjoara, numai ca nu prea le dam atentie. Stiinta este plina de mistere, nu mai vorbesc de medicina, de biologie in general. Dar nu numai in stiinta si in religie sunt mistere. Mestesugarii au tot felul de misterioase modalitati, pe care nici ei nu le pot explica totdeauna, de a face anumite obiecte, de a taia si de a indoi lemnul, de a prelucra hartia, de a face aliajele. Nu mai vorbesc de artisti. De ce un pictor a ales o culoare si nu alta? De ce suna astfel muzica lui Vivaldi? De ce a construit Gaudi o catedrala suprarealista in Barcelona? Si cate alte intrebari posibile, fara de un raspuns, bineinteles. Ne simtim bine in compania zilnica, de fiecare ceas, a misterelor. Suntem ca intr-un mediu natural.

Blaga este de parere ca timpul ce va urma, eonul urmator, va fi unul spiritual. "Eon inseamna pentru noi o noua lume spirituala de lunga durata.....perioadele eonice se caracterizeaza printr-o crestere enorma a constiintei... Centrul lor generator tine de stratosfera spirituala.... Acestea sunt perioade de vaste sinteze, de determinare a vietii dintr-un centru spiritual." (Lucian Blaga, Eonul dogmatic, Trilogia culturii, p. 141). Acest nou eon va refuza impunerea fara restrictii a rationalului. De aceea, un nou dogmatism ar putea sa apara, un dogmatism bazat pe intelectul ecstatic. Acest intelect iese din chingile pe care le impune formalismul logic si poate gandi liber de constrangeri. Noul dogmatism, de care vorbeste Blaga, este cu totul altceva decat dogmatismul pe care-l cunosteam. Dogma noului eon va fi legata de realitate. Va refuza formalismele logice fara sa refuze exprimarea logica cu limitele ei. Dogma metaforizeaza, ea poate exprima in transcendent echivalentul unor realitati. De aceea, dogmaticul propus de Blaga are un aspect innoitor. De fapt, nu ne putem elibera complet de logic, avem nevoie in anumite spatii ale gandirii noastre de corectitudine, logica ne poate oferi aceasta, numai ca logica nu poate mana directia gandirii noastre. Nu ne putem elibera de ceea ce este in jurul nostru, noi gandim dominati de ceea ce exista nu de ceea ce ar trebui sa existe. Nu putem impune realitatii o schema logica, dar ne putem folosi de ea ca sa gandim corect. Logicul nu trebuie sa deformeze, va trebui sa ne serveasca. Intelectul ecstatic pe care-l propune Blaga, este un astfel de factor de eliberare. Acest intelect ecstatic este cel care nu mai are frica de rigoarea ratiunii, el va asculta si un alt glas interior care-i sopteste constant ce are de facut. Prin personanta structurile stilistice ale inconstientului ne vorbesc, si limba lor este cea legata de realitate. Nu trebuie sa ne fie frica de soaptele omului nostru interior, el ne transmite un gand filtrat de strabunii nostri, el este modalitatea de a sta de vorba, o vorba fara cuvinte, cu ei. Este de dorit sa ne putem elibera gandul de orice influenta straina ce nu corespunde campului nostru stilistic, omului nostru interior.

Am ajuns la influentele stilistice plecate din inconstientul nostru si pare ca am uitat lupta cu ratiunea care incearca sa ne domine, sa ne conduca pe un drum formal. Mai tarziu vom vedea ca acesti pasi au legatura intre ei. Deocamdata sa vedem cam ce ar insemna sa gandim corect, fara a fi dominati de logica.

Mai inainte, as vrea sa spun cate ceva despre preocuparea multor ganditori romani in legatura cu depasirea unor inconveniente pe care logica formala, logica matematica, le aduce. Am amintit de Blaga care propune o metoda dogmatica pentru a putea accepta domeniul contradictoriului. Un alt mare nume este legat de preocuparea limpezirii acestui domeniu contradictoriu, luptandu-se chiar pentru a impune o logica a contradictoriului, Stefan Lupascu. Anton Dumitriu a scris un volum legat de solutionarea paradoxurilor logico-matematice. Petre Botezatu, a avut si el preocupari legate de acceptarea unui domeniu logic in care contradictoriul sa poata fi acceptat. Grigore Moisil a scris o carte despre "Rationamentul nuantat".

Din perspectiva gandirii lui Blaga, trebuie sa recunoastem, se pare, ca avem pe aici un camp stilistic, o matrice stilistica, care ne impinge sa incercam a cauta posibilitati de impacare cu ceea ce pare contradictoriu. Spun "pare", pentru ca viata este plina de contradictoriu si totusi o traim, ne bucuram de ea, am putea spune chiar ca nimic nu ne deranjeaza. Max Scheler, in Formalismul in etica si etica materiala a valorilor, ne propune spre studiu perechi antagonice de valori; agreabil- dezagreabil; iubire- rau; sacru- profan. Pe toate le numeste valori cu toate ca sunt, de fapt, perechea valoare (Wert) si nonvaloare (Umvert). Inca de la Heraclit, lumea ne apare plina de cupluri contrare, nu numai de valori contrare.

Pentru Blaga, opera de arta poarta in ea contradictia aderentei la orizontul misterului si al revelarii lui, este chiar caracteristica omului care traieste in orizontul misterului si pentru revelarea lui prin creativitate. In opera de arta, traiesc si valorile polare: unitate si multiplicitate; rational si irational; spontaneitatea alaturi de lucrul bine si pe indelete facut; canonicul si originalul; toate fiind supuse polaritatii dintre mister si revelare. "Aceste polaritati, carora, desigur, li se pot adauga si altele, se impletesc multiplu si variat in orice opera de arta" (Lucian Blaga, Trilogia valorilor, Editura Minerva, Bucuresti, 1987,p. 582). Contradictoriul nu ar trebui eliminat, ci stapanit. Cu alte cuvinte, ceea ce pana mai ieri aparea a fi contradictoriu, ar putea fi macar inteles.

Voi incerca sa va prezint o structura formala simpla ce ar putea tine loc de o logica, ea nefiind a logica, deoarece are un suport ontologic.

Primul pas va fi intelegerea rostului unui Univers de discurs (). El este cel ce ne da limitele unui posibil formalism asa cum ne da limitele in orice discutie. Spre exemplu, acest monolog are ca Univers de discurs logicul cu domeniul contradictoriului. Mai poate avea un Univers de discurs, care-l cuprinde pe primul, si care este filosofia lui Lucian Blaga. A respecta un anumit Univers de discurs inseamna a respecta, intr-o discutie, intr-o scriere, limitele pe care singur le-ai impus. Daca doi oameni discuta despre o intamplare de saptamana trecuta, aceasta este Universul de discurs al discutiei lor. Daca unul din cei doi "aduce vorba" despre concertul ce va fi la Ateneul Roman in aceasta saptamana, asta inseamna ca Universul de discurs al discutiei s-a schimbat. Revenirea la Universul de discurs anterior este oricand posibila, dar este bine ca ambii sa stie aceasta. Schimbarea unui Univers de discurs, atunci cand gandesti sau cand vorbesti, poate fi asemuita cu folosirea unui intrerupator la lumina, un intrerupator cu mai multe faze. Putem aprinde un bec, doua, sau mai multe. Putem aprinde lumina intr-o camera sau in toata casa. Este ca un comutator al gandului nostru. Pare ceva foarte simplu si cred ca foarte usor de inteles. Cu toate acestea, sunt de parere ca este foarte dificil sa respecti limitarea unei comunicari intre doua sau mai multe persoane la un anumit Univers de discurs. Platon a recomandat ca atunci cand apar dificultati intr-o discutie sa se revina la punctul de plecare, la premisele discutiei pentru a se putea controla daca ele au fost respectate. Ambiguitatile in discutii sunt, de cele mai multe ori, cauza nerespectarii Universului de discurs. De aceea, in armata, se dau ordine scurte si cat mai clare. De data aceasta, o ambiguitate prin incalcarea Universului de discurs ar putea fi foarte grava.

Posibilitatea de a comuta corect pe un anumit Univers de discurs, constientizarea limitelor unui Univers de discurs, sunt, poate, cele mai importante caracteristici ale unei gandiri corecte, ca si ale unei persoane inteligente. Evitarea unei gandiri confuze, unei vorbiri pline de ambiguitati, este posibila numai prin respectarea Universului de discurs. Altfel ne aflam intr-o piesa de Caragiale sau de Eugen Ionescu.

Un Univers de discurs are anumite limite intre care este bine ca gandul nostru sa evolueze. Constantin Noica a atras atentia asupra acestei categorii a intelegerii, pe care Kant o introduce in tabela sa a categoriilor. Noica vorbeste de o limitatie care nu limiteaza si despre una care limiteaza. Limitatia din Universul de discurs este o astfel de limitatie care nu limiteaza. Este o limita pe care o luam atat cat avem nevoie de ea, o putem schimba de cate ori avem nevoie, de cate ori comutam atentia de la un Univers de discurs la altul. Totul depinde de cum articulam gandirea noastra.

Un exemplu de Univers de discurs este un mister. Patrunderea intr-un mister se face, asa cum ne spune Blaga, cu ajutorul unei idei a intelectului ecstatic, o idee care sparge tiparele obisnuite ale gandirii, ale ratiunii, iese din limitele gandirii obisnuite. Cu o astfel de idee se poate patrunde intr-un mister, ea il va despica, asa cum despici un lemn cu un topor, se va instala in el si va incerca sa dezvaluie cat va putea din acel mister. Asta inseamna ca printr-o plasmuire a mintii noastre, o plasmuire creativa, putem gasi o "jucarie", o idee, care sa poata fi folosita pentru a intra intr-un mister pentru a dezvalui ceva din el. O astfel de idee i-a venit lui Newton cand a vazut cum cade un mar din pom. Si-a dat seama ca ceva il atrage spre pamant si a denumit aceasta forta gravitatie. Tot astfel s-a intamplat si cu Einstein, care si-a ales punctul de sprijin al teoriei relativitatii generalizate in limitarea vitezelor la viteza luminii, chiar daca nu se stie daca ideea corespunde cu realitatea. Daca teoria Big-bang-ului este reala, atunci, in primele secunde de dupa marea explozie, au fost viteze cu mult mai mari ca viteza luminii. In orice caz, Einstein a reusit sa dea un nou aspect misterului cosmic, acesta devenind, asa cum spune Blaga, un mister mai adanc. Cine stie ce alta idee, alta viziune ecstatica, va permite unui alt geniu sa patrunda si mai adanc in cosmos.

Trebuie sa recunoastem ca dezvaluirea unui mister pare ca nu este apropiata unei gandiri logice. Daca gandirea marilor creatori ar fi cuminte si conforma cu ceea ce stim noi ca asa este, nimic nu s-ar mai fi descoperit niciodata. Numai iesirea din stransoarea logicului si a ceea ce credem ca este rationalul a putut oferi umanitatii marile salturi pe care le-a facut.

Va propun, acum, sa trecem la al doilea pas care ne va fi util in structurarea gandirii. Noi nu putem gandi si nici nu ne-am putea exprima, n-am putea comunica, daca gandirea n-ar fi legata de realitati cu sens. Daca n-am sti cine este subiectul, ce atribute are acest subiect, ce face el, de ce face ce face, sau de ce nu face ce ar trebui sa faca. Este vorba de subiect si de predicat. Subiectul logic si cel gramatical sunt acelasi; cand ne referim la predicat, ceva se complica. Predicatul logic este mai larg decat cel gramatical, el cuprinde atat atributele, cat si complementele, el este tot ce se poate spune despre subiect (vezi Geo A. Savulescu, in Revue Roumaine es Sciences Sosciales, serie Philosophie et Logique, Subject and Predicate, Some Relations Between Grammar and Logic, Bucuresti, Nr.1, 1975,p.43-62). Subiectul este, de cele mai multe ori, un individ pe cand predicatul este o calitate generala, o actiune pe care o pot face mai multi, oricati, o generalitate. Tocmai de aceea, Aristotel spunea subiectului si substanta prima, iar predicatului substanta secunda.

Subiectul acopera desfasurarea Universului de discurs care, la randul lui, este populat cu ceea ce se predica despre subiect.

Cand mergi sau conduci masina, faci niste gesturi comandate inconstient, in cea mai mare parte, deoarece au fost sedimentate acolo prin invatare, prin experienta. Daca, in acelasi timp, vorbesti si cu o persoana, va trebui sa-ti distribui atentia nu numai la ceea ce ar putea fi un pericol pentru mers sau pentru condus, ci si pentru a fi atent la ce spune celalalt. Atentia se va comuta, uneori foarte repede, schimband Universul de discurs.

Acesti primi doi pasi au aratat cat de importanta este, pentru gandirea noastra, realitatea, ceea ce exista. Materialul gandirii este existentul. Acum sa vedem cum se poate impaca ceea ce exista cu formalul, cu ordonarea gandirii.

Al treilea pas pe care-l propunem este tocmai acesta, forma logica. Va vom propune cea mai simpla structura logica, laticea.

Va amintiti ce se intampla in Blowup, in acest frumos film? Un fotograf, indragostit de imagini, urmareste o femeie intr-un parc, o fotografiaza. O fotografiaza si cand se intalneste cu un barbat cu care pareau ca se iubesc. Este gonit. Pleaca. Acasa va developa filmul. Spre surprinderea lui, si cu totul din intamplare, marind, din ce in ce mai mult, o anumita imagine apare un om ce tinteste cu pistolul..... Ideea aceasta, de a intra tot mai adanc intr-un domeniu, desigur un domeniu misterios, pentru ca femeia si iubirea ascund totdeauna un mister, duce la ceea ce spune Blaga. Patrunderea intr-un mister si cunoasterea lui partiala duce la amplificarea misterului. Eroul nostru se afla in fata unei crime in loc de a fi numai in fata unei femei si a unei posibile iubiri ascunse. Laticea noastra are 3 noduri, fiecare nod nou fiind o patrundere in adancimea celui anterior. Daca eroul nostru ar fi continuat sa mareasca fotografiile, daca ar fi avut si un sistem cinetic de inregistrare, ar fi putut sa admire vibratia frunzelor din pomi, circulatia sevei , mai adanc ar fi putut asista la schimburile chimice de la nivelul frunzelor, si mai adanc, ar fi admirat moleculele, poate chiar atomii. Eroul nostru nu a avut nevoie sa mearga atat de departe. Daca era interesat de peisaj ar fi putut lua mai multe fotografii de aceeasi marime in diversele locuri ale parcului.

Se poate observa ca laticea noastra a evoluat, posibil, nu si real, pe doua drumuri. Unul in adancime, in intensiune, prim marirea fotografiei, si altul in largime, in extensie, prin mai multe fotografii la acelasi nivel.

Un arbore este tot o latice, dar mai complicata. Are ramuri pe acelasi nivel, ca si ramuri care cauta tot mai mult adancimea.

Laticea, arborele, graful sunt o structura formala. Pentru ea este indiferent ce se afla la fiecare nod. Noi va propunem sa fim atenti la ceea ce se afla la fiecare nod. Cand stim, cunoastem, obiectele respective, situatiile, numai atunci putem judeca corect. Unde este o desfasurare extensionala, pe acelasi nivel , si unde este cea intensionala, in adancime. De aceea, am spus ca va propun un fel de logica. De fapt, este numai o simpla structura, o structura care are desfasurarea ei formala, numai ca interpretarea depinde de ce anume este la fiecare nod, depinde de existent.

Daca structura pe care o propunem se va orienta dupa ceea ce este, dupa existent, sa vedem care sunt posibilele articulatii formale ale acestei structuri.

In logica booleana avem doua valori, 1 si 0, sau Adevar si Fals. Negatia, in aceasta logica, este unica, asta inseamna ca negatia lui 1 este 0 si a lui 0 este 1. Negatia adevarului este falsul si a falsului este adevarul. Este chiar relatia de complementaritate. Trebuie sa recunoastem ca logica booleana este prea limitativa pentru ce avem noi nevoie, pentru relativizarea gandirii. Relativizarea gandirii nu inseamna parasirea binaritatii. Vom putea face pasi dihotomici, asa cum gandea si Platon, in Sofistul sau in Parmenide, spre exemplu, pasi binari care ne vor deschide chiar calea unei bune relativizari a gandirii. Am sa dau doar un singur exemplu in felul in care medicul gandeste in fata unui pacient. Daca un pacient are dureri precordiale ce se accentueaza la efort sau apar noaptea in somn, si daca avem o electrocardiograma ce arata modificarile tipice de ischemie cardiaca, noi putem pune diagnosticul de cardiopatie ischemica, cum se numea mai inainte, angor pectoris, si putem gandi complementara acestei boli, fata de bolile ischemice ale inimii, ca fiind infarctul cardiac. Daca vrem sa gandim o complementara fata de bolile inimii, atunci complementara este mult mai bogata. Daca ne vom raporta la toata patologia, orice alta boala umana poate fi inclusa in complementara cardiopatiei ischemice. De fiecare data, raportarea se face la un alt Univers de discurs, cu toate ca de fiecare data pasii sunt binari. Acest exemplu sustine nevoia de relativizare a gandirii, macar in domeniul diagnosticului medical. Sa nu uitam ca in exemplul luat din logica booleana, valorile de Adevar si de Fals aveau ca Univers de discurs chiar logica booleana. In gandirea noastra obisnuita avem ocazia sa schimbam, de multe ori, raportarea la un anumit Univers de discurs, ceea ce duce la relativizarea gandirii noastre, o relativizare buna.

Este adevarat ca pentru aceasta am putea folosi logici trivalente, tip Lucasiewiez, logici tetravalente, logici n- valente, in care in afara valorilor de Adevar si de Fals apar si alte valori intermediare. Putem folosi logici modale, in care in afara valorilor de Adevar si de Fals putem avea posibil, probabil, contingent, ca si alte valori. Este curios ca aceste logici, care au aparut din nevoia practica de a avea in vedere existentul, de a ne putea apropia de el, sunt destul de greu de folosit. Este dificil de legat o astfel de logica de realitate, de baza ontica de care avem nevoie, de obiectele reale, de obiectele gandirii. .

Pentru toate acestea, am sa va propun un al treilea pas in domeniul logicii laticeale. O latice este cea mai simpla forma algebrica, un simplu sir, care poate ramane astfel sau poate fi ca un arbore. O latice are diverse noduri care intrerup sirul sau hotarasc crengile arborelui. Aceste noduri sunt ocupate in gandirea noastra, de imaginea obiectelor reale, de existent. Fiind vorba de gandire, nu pot fi ocupate chiar de obiecte, noi nu avem obiecte in capul nostru, dar avem imaginea lor, notiunea lor, avem ceva ce poate transforma obiectele reale in obiecte ale gandului. Sigur, obiectul gandului nostru este altceva decat obiectul care are existenta, este si el real, o realitate, numai ca obiectul gandului, de care va vorbesc, nu poate fi decat daca exista obiectele reale ce ii corespund. Exista obiecte care sunt numai ale gandului si sunt la fel de reale ca si realitatea ce ne inconjoara, indiferent daca sunt notiuni, senzatii, sentimente, ele au cea mai puternica realitate pentru noi. Acesta este domeniul liberei noastre imaginatii.

Suntem in situatia in care Universul de discurs al obiectelor din realitatea ce ne inconjoara (cei ce separa clar subiectul de aceste obiecte ce ne inconjoara prefera sa vorbeasca de o realitate obiectiva, din afara subiectului ce suntem. Inca nu am reusit sa inteleg cat de separate sunt subiectul si obiectul, asa ca voi prefera sa nu folosesc aceasta terminologie.) formeaza un domeniu ce poate fi delimitat de Universul de discurs al obiectelor pe care le gandim. Cunoscand aceasta, putem vorbi, aparent ambiguu, despre baza ontologica a gandirii noastre, a logicii pe care v-o propun ca si despre obiecte reale, ale realitatii, plasate in nodurile unei latici.

Ne reintoarcem la structura laticeala a gandirii noastre.

Pe noi ne intereseaza o logica care 1) Sa foloseasca obiectele gandirii, realitatea obiectelor sa fie ceea ce determina gandirea si nu forma ei logica; 2) Sa aiba o rigoare in structura sa formala si; 3) Sa ne puna la dispozitie, prin formalismul ei, o structura de tip complementaritate relativa, care sa dea socoteala de aspectele relative ale gandirii noastre.

Intr-o latice, nodurile pot fi ocupate de obiectele gandirii. Numai aceste obiecte vor determina dezvoltarea unei latici, ca si operatiile de care avem nevoie.

Pentru a avea un exemplu cunoscut va propun arborele lui Porfir, care are ca gen maxim substanta, ousia, si ca genuri subalterne: corpurile, soma, corpurile animate, empsihon (punctul de vedere al grecilor antici, ca si al traducatorilor latini era ca ceea ce pune in miscare corpurile este sufletul, de aceea noi am ajuns sa numim animalele de la suflet), animalele, zoon, animalele rationale, si omul. Aceasta insiruire de genuri-specii ale arborelui lui Porfir, se termina cu speciile cele mai specializate (eidos eidikotaton), cu indivizii oameni, Socrates, Platon, Petros.

Va propun o mica reducere a acestui arbore:

Substanta = E

Corp = A1

Animal = A2

Animal rational - om = A3

O sa notam complementara unui obiect A in raport cu un Univers de discurs , cu C A, si o sa spunem " complementara lui A in raport cu ". Putem sa mai scriem, simplificand putin, si -A.

Genul maxim ramane Substanta, Universul de discurs se imbogateste plecand de la substanta. Cel mai bogat Univers de discurs il are omul, omul ca generalitate. Am putea spune, folosind o exprimare matematica, ca genul si Universul de discurs sunt invers proportionale. Cu cat genul este mai larg cu atat Universul de discurs este mai restrans si cu cat genul este mai limitat cu atat are un Univers de discurs mai bogat.

Acest arbore al lui Porfir poate fi prezentat si astfel:

 

E E

E

C A1 A1 E-A1 A1

A1 sau

C A2 A2 A1-A2 A2

A2

C A3 A3 A2-A3 A3

 

a) b)

 

Figura I

(Dupa Geo Savulescu, Negatia relativa I si II, in Revue Roumaine de Sciences Sociales, SÚrie de Philosophie et Logique, Tome 19, 1975, Tome 20, 1976)

Laticea de mai sus poate fi dezvoltata intr-un graf Lg (Figura II) care are o desfasurare putin deosebita, o mai mare intindere in spatiu si mai multe noduri, respectiv mai multe obiecte. (fig.II)

 

E

E-A3 A1

E-A2 A1-A3 A2

E-A1 A2-A3 A1-A2 A3

0

Figura II

In acest graf, latice, de tip Lg, apar complementarele care sunt in graful (laticea) din fig I, dar mai apar si complementarele: A1-A3, E-A3, E-A2.

Prin abuz de limbaj, vom considera aici complementarele unui obiect ca fiind o negatie. Complementara este o varianta de negatie. Exista multe alte feluri de a nega o propozitie sau un obiect al gandirii noastre, abuzul in exprimare inseamna, la noi, o restrictie a negatiei la Universul de discurs al complementaritatii. Vom putea folosi termenul "negatie" ca un sinonim pentru complementaritate, stiind ca este o restrictie a Universului de discurs.

Revenind la arborele lui Porfir si la laticea pe care o descrie, sa spunem; Complementara omului (A3), ca obiect al gandirii, fata de substante (E), este orice fel de substanta, corpurile (A1) in care sunt si plantele ( in masura in care plantele nu au suflet, respectiv nu sunt animate, nu sunt animale), si animalele (A2). Complementara omului fata de animale sunt animalele, iar fata de corpuri sunt toate corpurile si animalele.

Vedeti cum poate aparea o relativizare a gandirii, o relativizare corecta si controlabila? De cate ori vom gandi si vom vorbi despre omul generic este bine sa stim, cand spunem, spre exemplu "nu este vorba de om", la cine ne referim, despre cine, despre ce vorbim.

Mai este ceva foarte important. In arborele lui Porfir, obiectele care sunt la nodurile laticei, sunt intr-o relatie gen-specie intre ele. Aceasta relatie in adancime, o vom numi intensionala. Exista si o posibila relatie extensionala intre obiecte.

Sa zicem ca privim curtea mea iarna. Vom vedea zapada, pomi si un caine. Daca inlocuim obiectele din Fig.I cu aceste obiecte, relatia dintre ele va diferi de prima, nu mai este vorba de gen- specie, ci de obiecte care intamplator stau impreuna, sa-i zicem o multime de obiecte diverse in care axioma uniformitatii nu are loc.

In cele doua situatii diferite, extensional si intensional, complementarele par sa aiba aceeasi valoare, nu par sa fie diferite, chiar daca relatia dintre obiecte este diferita. Lucrurile se schimba cand incercam sa operam cu aceste obiecte. Reuniunea si intersectia nu mai coincid pentru extensie si pentru intensie.

In exemplul extensional vom avea urmatoarea latice:

 

E Curtea mea iarna. E

A1 Zapada E-A1 A1

A2 Pomi A1-A2 A2

A3 Caine A2-A3 A3

 

Fig.III

Sa descriem operatia de reuniune in aceasta latice:

E reunit cu A1 inseamna "curtea mea iarna, cu zapada". Zapada poate fi ori in afara curtii mele, ori in curtea mea. De data asta, E A1, este curtea mea care are zapada.

La fel, A1A2, este zapada impreuna cu pomii, A2A3 este alaturarea pomilor unui caine, iar A1A3 este alaturarea zapezii cu cainele.

Sa vedem care este intersectia acestor obiecte:

E intersectat cu A1, inseamna ceva care este in acelasi timp curtea mea iarna si zapada, EA1=0 pentru ca asa ceva nu exista. La fel A1A2=0, A2A3=0, A1A3=0, pentru ca nu poate exista un obiect care sa fie in acelasi timp zapada si pom, pom si caine, zapada si caine.

Sa vedem care este situatia intr-o latice cu obiecte ce sunt in relatie intensionala? Ne vom raporta la fig. I.

Reuniunea lui E cu A1, EA1 va fi E, genul maxim, substanta, care cuprinde corpurile. EA2, ca si EA3, va fi tot E, deoarece substantele se intalnesc atat in animale, cat si in oameni. Toate corpurile, toate animalele si toti oamenii sunt formati din substante.

Intersectia lui E cu A1, EA1, sunt acele obiecte care sunt in acelasi timp substante nediferentiate si corpuri. Corpurile au in ele substantele, ceea ce inseamna ca intersectia este formata tocmai din corpuri. EA3 sunt acele substante ce sunt si oameni, deci oamenii. Putem observa ca atat A1A3, cat si A2A3, sunt oamenii. EA2 sunt acele substante ce sunt si animale, desigur animalele. Intersectiile intr-o latice intensionala, de tip gen-specie, este, dupa cum se poate vedea in exemplele de mai sus, cea mai mica specie. Aceasta specie are, intr-adevar, toate caracteristicile genurilor care o preced, avand si ea anumite note care sunt numai ale ei.

Reuniunea si intersectia in laticea extensionala si in cea intensionala, sunt diferite. La inceput m-a mirat ce am gasit, apoi m-am obisnuit. Daca gandirea mea foloseste o relatie gen-specie intre diverse obiecte, operatiile pe care le fac, gandind, sunt diferite de o situatie in care alte obiecte sunt in raport de a fi unul langa altul.

Oare cine-mi comanda mie cand sa folosesc o operatie si cand alta? De ce nu le incurc cateodata? Poate sa existe o suferinta neurologica care sa ne arate unde se petrec, in creierul nostru, aceste operatii diferite. In orice caz, noi le folosim inconstient in gandire. Interesant este ca nu operatia in sine este importanta, nu formalismul este cel ce determina, ci obiectele gandirii.

Este probabil ca sa avem, chiar de la nastere un anumit loc, anumite locuri in creierul nostru in care salasluiesc obiecte ale gandirii. Macar un minim care se poate imbogati prin experienta, prin invatare. Acest minim de obiecte ale gandirii cred ca este necesar pana si manifestarii instinctelor. Fara acest minim de gandire nimic nu s-ar putea actualiza in comportamentul animal sau uman, foamea, apararea, si sexul, nu s-ar mai putea arata.

Daca observatia noastra este corecta, acest nucleu, acest loc, unic sau multiplu, ar fi organizat pe notiuni. Nu atat pe cuvine cat mai degraba pe imagini gandite. Noi avem notiunea de scaun, si spunem scaun, dar in mintea noastra aceasta notiune a fost formata vazand zeci si sute de scaune diferite, cu 4 picioare, cu trei picioare, din lemn, din lemn cu tapiserie, din aluminiu, din fier, din gheata, din piatra, si din cate inca altfel de scaune, fiecare scaun cu imaginea lui.

Acest zacamant de notiuni este, cu siguranta, foarte bine organizat in mintea noastra, pentru ca altfel nu am putea opera cu el, nu ar fi posibil sa gandim cu aceste notiuni.

Dintre operatii am prezentat un minim posibil, complementaritatea relativa, daca vreti, negatia relativa, atunci cand negatia reprezinta complementaritatea, reuniunea si intersectia.

Aceste trei operatii formale ne asigura corectitudinea pasilor gandirii, corectitudine ce depinde de cat de bine, cat de aproape de realitate s-a structurat tezaurul notional, tezaurul obiectelor gandirii. Pentru aceasta, am propus, in loc de o logica formala, o ingemanare a realitatilor gandite cu o structura laticeala si cu cateva operatii. Sa nu uitam ca puterea gandirii noastre sta in multiplicarea fiecarei operatii in cate operatii relative avem nevoie. Relativitate ce este dominata de realitatea obiectelor gandirii.

Asa vom putea intelege de ce putem gandi cu mare repeziciune, mai repede decat cel mai performant computer. De ce un medic care este solicitat sa consulte un pacient are, uneori, o viteza foarte mare in punerea diagnosticului. Noi putem modela gandirea noastra dupa situatia reala, folosind tot ceea ce stim mai dinainte. Medicul isi fixeaza cu rapiditate un Univers de discurs corespunzator cu ceea ce observa el la pacient si cu ceea ce stie, cu ceea ce are in capul lui, cunostintele sale medicale, si astfel realizeaza un prim model ontologic al realitatii. Asta inseamna ca in mintea lui uneste datele ce le afla prin cercetarea simptomelor manifestate de bolnav, datele individuale, cu notele generale din cartile de medicina, note generale pe care, spuneam, le stie, le cunoaste, le-a invatat.

Dupa aceasta prima luare de contact, gandirea evolueaza in etape care sunt probabil asemanatoare structurii functionale a creierului nostru. Dupa ce avem un Univers de discurs, putem desfasura o gandire formala care se articuleaza pe datele reale, pe realitatea obiectelor gandirii, pe ontologie. Avand o latice a Universului de discurs, putem oricand sa reducem interesul nostru la o sublatice, o portiune din Universul de discurs initial. Putem oricand cerceta obiectele ce se desfasoara in intindere folosind reuniunea lor sau obiectele ce se includ una pe alta folosind intersectia. Repet, putem folosi un formalism care ne va garanta corectitudinea pasilor facuti, formalism care, la randul lui, se orienteaza dupa natura obiectelor de cercetat. Cand aplic reuniunea lor sau intersectia, cum articulez aceste reuniuni cu intersectiile, nu este posibil sa ne fie dat printr-un formalism, ci de realitatea obiectelor.

Modelul logic pe care-l propun, aceasta structura arborescenta, aceasta latice unde, odata puse niste obiecte vom sti cu precizie care este complementara fiecarui obiect, fiecarui grup de obiecte, complementara pe care am mai numit-o si negatie relativa, deoarece fiecare complementara este ceea ce nu este sau nu are obiectul. Repet, acest simplu model logic are posibilitatea sa dea socoteala de intreaga structurare a mintii noastre, oferindu-ne astfel o particica din misterul gandirii. Gandirea are nevoie de un punct de sprijin, de aceea gandim totul in relatie, avem o gandire relativa, relativa fata de un Univers de discurs, relativa fata de o latice ce descrie acest Univers de discurs, ca si fata de orice sublatice a laticei initiale. Aceasta modelare relativa a gandirii, pe care v-o propun, inseamna ca noi putem oricand, in cursul unei desfasurari rationale, sa reducem gandul nostru, sa ne indreptam atentia, spre un anumit domeniu mai larg sau mai redus, spre un anumit interval - o sublatice- si in acelasi timp sa pastram imaginea totului, sa raportam toate etapele gandirii noastre spre laticea initiala, la Universul de discurs in care se misca aceasta gandire.

Cu aceasta ocazie, putem vedea de unde poate aparea ambiguitatea gandirii sau chiar irationalul. Pastrarea unui raport corect intre obiectele gandirii ne asigura un rationament corect. Daca vom incalca aceste raportari, daca vom sari nepermis de la un obiect la complementara altui obiect, daca vom incurca unele raportari, daca vom opera defectuos, in mod voit sau patologic, vom avea o gandire ambigua, vom putea fi chiar in domeniul irationalului, asa cum putem ajunge chiar in domeniul scindarii patologice a gandirii sau, tot patologic, al fixarii unui obiect al gandirii.

As vrea sa nu fiu gresit inteles. Modelul pe care vi-l propun nu este unicul posibil nici singurul corect. Este numai un model posibil printre altele. Este adevarat, laticea pare ca da bine socoteala de relativitatea gandirii. Daca asociem si simplitatea ei, este chiar scopul pe care-l urmaream. Putem gandi silogistic sau putem incerca formalizari ale gandirii cu ajutorul diverselor logici construite pana in prezent. Numai folosirea lor ne poate indrepta spre o directie sau spre alta si poate decide care forma de gandire este utila. Ceea ce este important este orientarea ontologica a gandirii noastre, suportul ei in realitate, folosirea unor obiecte gandite ce au realitate. Formalismul se va adauga doar lor. Indiferent ce formalism vom folosi, el trebuie articulat pe o osatura ontica.

 Copyright© Geo Savulescu 2003