SPATIUL SI TIMPUL
 


Spatiul si timpul sunt forme pure, intuitii pure, apriori ale sensibilitatii. Datorita acestor intuitii pure ce se afla in simtirea noastra noi putem sintetiza, organiza, diversul primit prin perceptii si care se adreseaza tot sensibilitatii noastre. Numai ca intuitiile pure asociate cu diversul perceptibil nu ne asigura posibilitatea de a gandi, de a intelege realitatea. Pentru aceasta mai avem nevoie de conceptele pure ale intelegerii. Numai cu aceste categorii, ajutate de spatiu si de
timp, se poate declansa cunoasterea noastra intelegatoare si, ulterior, ratiunea.

Multa cerneala a fost asezata pe hartie de catre cei ce au gandit despre spatiu si despre timp. Cu toate ca aceste forme s-au imbogatit mult in secolul XX, in mintea noastra persista felul in care au fost ele prezentate de Newton si de Kant. Astazi suntem dispusi sa intelegem un spatiu curbat care are 4 dimensiuni, chiar si spatii cu alta configuratie decat cea cu care suntem obisnuiti, spatii cu oricate dimensiuni. Cu toate acestea, in mintea noastra comuna, functioneaza inca foarte bine spatiul propus de Newton. Poate sunteti mirati ca am inceput aceasta expunere cu spatiul si cu timpul in viziunea lui Kant. Poate ca nu tot ce au scris marii ganditori ramane, ceva sigur ca ramane, ceva este peren atunci cand a fost bine gandit. Nu cred ca cineva a gandit mai bine decat Kant spatiul si timpul. Desigur, putem aduce diverse amendamente, putem imbogati teoria lui. Ceea ce cred ca ramane peren, si nu cred ca cineva poate trece cu vederea este apriorismul formelor pure ale sensibilitatii, asociat categoriilor pure ale cunoasterii intelegatoare. Blaga recunoaste si foloseste apriorismul dubletelor categoriale, atat ale categoriilor constientului cat si ale celor abisale. Categoriilor abisale, categoriile inconstientului, sunt, asa cum am incercat sa vedem mai sus, categoriile cunoasterii intelegatoare, categorii care au si ele o functie a priori asa cum au formele sensibilitatii, spatiul si timpul. Mai inainte de a pasi mai departe sa vedem cum ne introduce Kant spatiul si timpul. "Numesc materia fenomenului ceea ce corespunde in fenomen senzatiei, iar forma lui ceea ce face ca diversul fenomenului sa poata fi ordonat in anumite raporturi.....daca materia oricarui fenomen nu ne este data, ce-i drept, decat aposteriori, forma ei trebuie sa se afle a priori in simtire, gata pentru a se aplica la toate fenomenele, deci trebuie sa poata fi...independent de orice senzatie..........vom indeparta de la intuitie tot ce apartine senzatiei, pentru ca sa nu ramana decat intuitia pura si simpla forma a fenomenelor, singurul lucru pe care sensibilitatea il poate oferi apriori. In aceasta cercetare se va gasi ca exista doua forme pure de intuitie sensibila ca principii ale cunostintei a priori, anume spatiul si timpul,..."18)(Immanuea Kant, Critica ratiunii pure, Ed. iStiintifica, Bucuresti, 1969,p. 65-67). Cum ar putea o vietuitoare, fie ea om sau chiar animal, sa inteleaga lumea ce o inconjoara, s-o cunoasca, daca n-ar avea in ea, in mintea ei, inaintea oricarei experiente posibile, inainte de a deschide ochii asupra acestei lumi, daca n-ar putea plasa senzatiile sale, perceptiile sale, intr-un anumit loc? Cum ar putea o fiinta vietuitoare sa inteleaga ce se intampla cu ziua si cu noaptea daca nu si-ar da seama ca una o urmeaza pe cealalta, ca una o precede pe alta? Daca spatiul si timpul n-ar fi incrustat in memoria noastra, n-am putea intelege nimic. Atentie! Spatiul si timpul, ca forme ale intuitiei noastre nu ne permit inca, singure impreuna cu senzatiile, sa putem intelege realitatea. Ele sunt numai sensibilitatea noastra. Ca sa putem gandi, ne trebuie o logica, ne trebuie o inlantuire cu sens. Sensibilitatea si cu logica intelegatoare, logica transcendentala, impreuna, ne ofera intelegerea. Ce inseamna o inlantuire cu sens? Cel mai simplu este sa spunem ca avem o actiune care se predica despre un subiect. Subiectul logic si predicatul gramatical au multe diferente. Logica nu vrea altceva decat sa ne asigure posibilitatea de a intelege realitatea, de a sti ca avem un predicat care se spune despre un subiect. Gramatica vrea corectitudinea exprimarii intr-o limba anumita. Forma logica poate corespunde oricarei limbi posibile, pe cand forma gramaticala nu se poate detasa de limba in care este exprimata.

Am vorbit de <logica transcendentala>, folosind limbajul propus de Kant. Sa ne oprim, din nou, asupra termenului <transcendental>. Kant ne spune: "Numesc transcendentala orice cunoastere care se ocupa....nu de obiecte, ci de modul nostru de cunoastere a obiectelor, intrucat aceasta este posibil apriori" 19)(Immanuel Kant, Op. cit., p.59). Deci, logica transcendentala este determinata de structura pe care o avem deja in mintea noastra, de formele apriori ale intuitiei, si este gandirea pe care o avem, sunt judecatile, cu care putem intelege realitatea. De aceea am spus, transcendentalul este in noi. Blaga, care are o imagine in care transcendentul coboara in noi, vede o unire a transcendentului cu transcendentalul dinauntrul fiintei noastre.

Constantin Noica, in metafizica sa, este de parere ca elementul..."Aceste linistite asezari ontologice, care nu sunt intruchipari distincte nici dincolo nici dincoace de lucruri, dar intr-un fel sunt si dincolo si dincoace de ele, facand posibila coincidenta transcendentului cu transcendentalul.." (Constantin Noica, Devenirea intru fiinta, Ed. iStiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p.383(219)). Coincidenta ce pare ca se petrece si in matricea stilistica, asa dupa cum am vazut acolo, spatiul si timpul au un rol important.

Spatiul si timpul le avem atat in constient cat si in inconstient. S-ar putea sa le avem numai in inconstient ca forme apriori , cum ar spune Kant, si sa razbata personant in activitatea noastra constienta? Am impresia ca este imposibil sa impingem aceste forme ale sensibilitatii in inconstient, asa cum nu le putem pastra numai in constient. Activitatea noastra constienta foloseste spatiul si timpul cu anumite caracteristici pe care si noi si chinezii le au. Este vorba de spatiul si timpul propuse de Newton. Variatiile, modulatiile, pe care natiile, grupurile sociale, le au, le avem chiar fiecare dintre noi, aceste modulatii sunt posibile prin personanta spatiului si timpului ce-l avem ascuns in interiorul matricei noastre stilistice. Aceste consideratii ne-ar obliga sa intelegem ca avem o memorie, pe care s-o numim uzuala, pe care o folosim constient. O si imbogatim constient si ea se pastreaza ca atare spre a fi folosita in mod curent, in fiecare minut al veghei noastre. Memorie deosebita de cea care este pastrata in matricea noastra stilistica si care este bogata, complex structurata, care are straturi foarte adanci, arhaice. Cred ca ceea ce este important, este ca inconstientul nostru este structurat pe mai multe nivele cu profunzimi si extinderi multiple. Personanta asigura comunicarea intre aceste nivele si extensii, ca si cu constientul, cu activitatea constienta si cu memoria constienta. Se pare ca Blaga a avut dreptate si oricat am incerca sa unificam formele apriori ale sensibilitatii si categoriile, va trebui sa acceptam ca avem atat forme apriori ale sensibilitatii ce folosesc constientului, cat si un dublet al acestor forme apriori ale sensibilitatii si o alta garnitura a categoriilor.

In felul acesta, fara sa fortam nimic, ne putem reapropia de gandirea blagiana care confera inconstientului un teritoriu autonom, independent si separat de constienta.

Ce este spatiul si timpul pentru Blaga?

In primul rand, dupa cum am vazut, Blaga separa functiile constientului de cele ale inconstientului. Pana de curand ma indoiam, daca o astfel de separare este utila. Din ce in ce mai mult imi dau seama ca Blaga a facut bine separandu-le. Dupa cum vom vedea, pentru inconstient spatiul si timpul se ofera in forme diversificate, pe cand constienta foloseste spatiul si timpul pe care l-a propus Newton. Sigur, asta simplist vorbind. Sa nu uitam ca mai exista si personanta, care se impune inconstient, foarte rar putem simti si constient asta, o anumita intelegere diferita a spatiului si a timpului. Aceasta manifestare devine evidenta in ceea ce facem, si in felul cum gandim, in creatiile noastre.

"Se pare ca inconstientul, individual sau colectiv, isi dureaza un orizont, o perspectiva sub presiunea esentei sale native. Un orizont de o anume structura e proiectat...in mediul in care inconstientul trebuie sa se realizeze. Intr-un astfel de orizont, inconstientul isi gaseste o intaie concretizare a posibilitatilor sale latente, o perspectiva, care inseamna o desfasurare fireasca a sa, si fara de care el nu poate trai. La baza asa-numitului sentiment spatial specific al unei culturi sau al unui complex de creatiuni spirituale, individuale ori colective, sta, dupa parerea noastra, un orizont sau o perspectiva, pe care si-o creeaza inconstientul uman, ca un prim cadru necesar existentei sale.... .. orizontul spatial inconstient, menhir care rezista tuturor intemperiilor. Orizontul inconstient, cu darul sau de a strabate <personant> pana in creatiile spirituale de fiecare moment ale acestui suflet, e de o eficienta neegalabila de nici o materialitate.....inconstientul nostru isi are un orizont propriu, care e, sau poate fi cu totul altfel decat sunt orizonturile spatiale ... ale sensibilitatii constiente. ....orizonturile inconstiente,..., fac parte din fiinta si substanta vietii noastre.." 20) (Lucian Blaga, Op. cit., p.63,69,70)

Aici sunt mai multe de spus. Blaga nu poate face abstractie, avand in vedere epoca, de scrierile lui Frobenius si ale lui Spengler, ca si a altor ganditori care s-au ocupat de spatiu si de cultura. Asta nu inseamna ca se inscrie si el, asa cum gresit au gandit multi critici ai filosofiei lui Blaga, printre morfologi, <peisagisti>, sau printre cei care au construit o teorie a influentei mediului in cultura. Apoi, o notiune a spatiului o avem toti, o au si animalele, se pare ca o avem diferita. Nu toti avem acelasi simtamant al spatiului. De ce? iSi cum apare aceasta varietate? Este ceva ce depaseste intelegerea imediata. Ceea ce este sigur este ca avem aceste notiuni, de spatiu si de timp. Ceea ce as vrea sa va arat, fara sa pot dovedi, este ca aceste notiuni nu sunt unice pentru toti oamenii, pentru toata umanitatea. Se pot schimba sub influente culturale mostenite si pot avea o destul de mare varietate. Varietatea se poate intinde pana la unele caracteristici individuale, astfel incat fiecare din noi poate avea propria sa notiune de spatiu si cea de timp. Indiferent daca avem o forma generala de spatiu, divers structurata pentru fiecare din noi, important este ca aceste forme ale sensibilitatii noastre sunt apriori; inconstientul...isi dureaza...o perspectiva sub presiunea esentei sale native...menhir care rezista tuturor intemperiilor . Daca n-ar fi apriori n-am putea sa plasam undeva primele noastre senzatii. Copilul, in leagan, incearca sa prinda obiectele ce i se ofera, chiar daca nu le fixeaza bine in spatiu si in timp. Am spus ca spatiul si timpul se pot imbogati cu invatarea, din copilarie pana cand devenim adulti, si mai spun ca le avem din primele zile ale existentei noastre, le avem a priori, inainte de orice experienta. Sa nu uitam ca aceste forme, impreuna cu categoriile, sunt abisale, sunt incrustate profund in inconstientul nostru.

Cred ca putem sa vedem ce ne spune Blaga despre orizonturile inconstientului, despre orizontul spatial si despre cel temporal. Care sunt propunerile lui pentru orizontul spatial si pentru cel temporal? El ne vorbeste despre un spatiul tridimensional infinit, un spatiu infinitul ondulat, altul alveolar, un spatiu plan, unul sferic, un spatiu multiplu perdelat, un spatiu in cuiburi, ca si despre alte posibile intruchipari ale spatiului. Timpul poate capata un aspect de havuz, de cascada, sau de fluviu.(Lucian Blaga, Op. cit., p.431)

la o prima privire, dupa cum am mai spus, s-ar parea ca Blaga este tributar morfologiei. La o privire mai atenta, ii vom da dreptate lui Blaga care se apara spunand ca "Morfologia priveste "cultura" drept "organism" independent...Morfologia tine anume sa aduca in dependenta "viziunea spatiala", specifica unei culturi, de "peisajul", in care apare aceasta cultura". Am impresia ca Blaga ii este tributar lui Frobenius mai mult cu exprimarea decat cu ideea. Ideea lui Frobenius este o influenta , oarecum efemera, a peisajului asupra constientei. La Blaga exista o structura interioara, a inconstientului, care domina, atat cu orizontul ei spatial, cat si cu cel temporal, intreaga viata a omului. Este un fel de a fi, este un fel de a exista. Prin aceasta structura abisala, omul domina si creatiile spiritului, cultura. Numai un gand superficial a putut sa aproprie orizontul inconstient propus de Blaga de gandirea morfologilor. Blaga ia in considerare o influenta arhetipala a spatiului, o influenta posibila asupra celor care au trait inaintea noastra, influenta ce se transmite, azi, noua. Este adevarat ca noi, romanii avem un sentiment ciudat de placere cand ne regasim intr-un spatiu ondulat, deal-vale, asa cum rusul se simte bine in intinderile nesfarsite ale stepei. Orizonturile spatiale ale romanului si ale rusului sunt diferite. Faptul ca nu poate fi vorba de o influenta a unui peisaj in mintea noastra constienta este trairea in acelasi peisaj, coexistenta in aceleasi imagini exterioare, de cand se nasc pana cand mor, a cetatenilor de diverse etnii, fiecare avand un orizont spatial diferit, orizont spatial ce se manifesta in fiecare din noi intr-alt fel. Blaga citeaza Ardealul nostru, "aceasta vatra etnografica de-o exceptionala bogatie" (Lucian Blaga, Op. cit., p.65), fiecare etnie pastrandu-si viziunea sa spatiala. Probabil ca la fel se intampla pe pamantul Americii de Nord si de Sud, vaste teritorii pe care emigrantii din toata lumea au poposit, fiecare venind cu viziunea sa spatiala si temporala pastrata cu grija in propriul inconstient. Fiecare din noi cautam, datorita personantei, inconstient, sa gasim un orizont spatial si temporal in care sa nu simtim bine, care sa ne semene. Daca nu gaseste in mediul ambiant ceea ce cauta isi creeaza in ambianta familiala, in intimitatea lui, un mediu in care se poate instala comod. S-ar putea ca obiceiurile, cantul si dansul, ca manifestari artistice sunt o punere in valoare a matricii stilistice a inconstientului. Aceste manifestari artistice pot deveni o incercare de a recrea spatiul si timpul corespunzator matricei stilistice si pe care omul nu-l gaseste in mediul inconjurator care, din acest punct de vedere, ii este strain. Poate ca ar fi interesant de facut un studiu asupra acestor comunitati, ca si asupra celor la care s-a produs un amestec genetic.

Blaga ne propune trei variatii posibile ale timpului, trei modalitati pentru a-l putea intelege diferit. Metaforic le-a numit: timpul havuz, timpul cascada, si timpul fluviu. In timpul havuz, orizontul nostru inconstient este deschis unor trairi in viitor, viitorul capata o mai mare valoare decat prezentul si trecutul. Cum ne spune chiar Blaga, "Sufletul statornicit intr-un asemenea orizont temporal, gusta certitudinea, prin nimic demonstrata, dar nu mai putin traita, ca totdeauna clipa urmatoare poseda prin ea insasi semnificatia unei inaltari fata de ceea ce este sau a fost."(Lucian Blaga, Op. cit., p. 73) Timpul cascada ii caracterizeaza pe cei ce traiesc in trecut, pe cei ce acorda valoare trecutului, care a fost de aur, pe cand prezentul si viitorul, sunt o degradare a acelui trecut glorios, " Timpul e prin insasi natura sa un mediu de fatala pervertire,.....si destramare."(Lucian Blaga, Op. cit., p. 73). Timpul fluviu este al permanentului prezent, este o imagine a unui dinamism static, participam la curgerea timpului, dar nu ne intereseaza decat momentele pe care le traim acum, preferam sa traim clipa si ne intereseaza mai putin trecutul sau viitorul. Aceste trei tipuri de a intelege timpul si care-si disputa dominatia asupra spiritului uman, cum spune Blaga, se pot combina, se pot suprapune, cate doua sau toate trei, dand diverse viziuni derivate, cum ar fi timpul ciclic, sau cel spiralat.

In toate aceste viziuni, timpul are o directie de curgere, un sens, care pare ca este chiar imaginea generala de timp. Important este ca de aceste orizonturi nu suntem constienti, cu toate ca ne influenteaza fiecare secunda de viata, asa cum nu suntem constienti de atractia pamantului, dar o simtim cand ne cade ceva pe picior.

Daca toti suntem de acord ca timpul este o realitate pe care nu putem sa n-o luam in consideratie, aproape fiecare din noi are o altfel de scurgere a lui. Avem cate un ceas acasa sau agatat de mana, acesta este timpul social, ca sa nu intarziem la serviciu, la intalnire. Pentru asta avem chiar grija ca sa-l aranjam, sa-l apropiem iar de ora exacta cand nu o mai arata. Chiar si ceasurile, care ar trebui sa arate ora exacta, arata uneori ore diferite. Ca medic, am avut odata ocazia sa observ un fenomen cel putin ciudat. Fiind de garda, vizitam, dupa-amiaza, pacientii care aveau probleme, unul dintre ei era un barbat de aproximativ 45 de ani. Cateva zile mai tarziu, cand mi-a venit iar randul sa fiu de garda, am trecut iar pe la acest pacient. Nu mi-a venit sa cred ochilor. Era imbatranit cu 20 de ani, poate chiar mai mult. Pielea fetei era plina de cute adanci, avea o fata zbarcita ca o smochina si parul complet alb. Parca era o secventa dintr-un film de groaza. Sigur ca acest pacient era bolnav, dar cine este sanatos? Cum a putut sa treaca timpul peste el cu aceasta rapiditate? Nu am inteles si nu inteleg nici azi. Indiferent daca patologia descrie un astfel de sindrom, imbatranirea galopanta ramane un mister.

Acum cativa ani, ma delectam cu o inregistrare a operei Tristan si Izolda de R. Wagner. La un moment dat, atentia mi-a fost captata de faptul ca eroii, actorii, cantau pe rand. Unii erau in fata, sub lumini si cantau, ceilalti, intr-un con de umbra asteptau. iSi au asteptat asa cam multisor. Apoi ceilalti cantau si primii asteptau. Am inteles ca pentru autor timpul fiecaruia curgea diferit si depindea de partitura pe care i-o incredintase. Curgerea timpului depinde de cum traim, de ce facem, de cum facem ce facem, de cum castigam sau pierdem timpul. De aceea, timpul ajunge sa fie o variabila individuala pe un fond de universalitate. Orice am face, timpul curge. Important este cum sa-l folosim cat mai chibzuit.

Ma intreb daca exista si vreo alta curgere a timpului decat cea dinspre trecut spre viitor. Poate ca nu, poate ca da. Cine-mi da siguranta ca timpul, asa cum il simt eu, cum il traiesc eu, este si pentru altii la fel? Nimeni. Mai mult. Cu siguranta ca Blaga are dreptate cand afirma existenta unei diversitati de intelegere a timpului, diversitate pe care o pastram in inconstient. Timpul unic este numai o conventie utila tuturor, este timpul pe care-l folosim constient. Un timp care sa aiba o alta desfasurare? Nu pot spune prea multe. Daca timpul ar sta pe loc, asa cum se intampla in tara lui tinerete fara de batranete si viata fara de moarte, ar fi de fapt o adevarata moarte. Ceea ce n-am inteles, in acest basm, este spusa mortii cand se pregatea sa-l loveasca cu coasa pe flacaul ce imbatranise brusc: "daca mai intarziai, muream si eu". iStiu doar ca toti imbatranim si murim, timpul ne domina pe toti si trebuie sa-l acceptam asa, chiar daca fiecare il vedem diferit. Daca timpul ar avea o curgere inversa? Asta-mi aduce aminte de ce spunea Platon cu privire la existenta pamantului cu giganticul lui inspir si expir: In prima faza timpul s-ar scurge ca acum, ne-am naste, am creste, ne-am maturiza si am imbatrani, in cea de-a doua, in expir, ne-am naste batrani si am intineri ca sa devenim copii. Cred ca este o poveste care ne poate speria. Tot Platon, ne aminteste o alta poveste care s-a pierdut undeva in timp, atunci cand isi expune punctul sau de vedere asupra ciclicitatii vietii. El construieste dovada, chiar necesitatea, in dialogul Despre suflet, Phaidon, a unei vieti de dupa moartea aparenta, viata de dincolo pe care o va pune in balans cu o adevarata moarte, prin pierderea ciclicitatii. Este mitul pastorului Endimion, care adoarme intr-o pestera, si somnul lui va fi fara de sfarsit. Este un fel de tara a lui " tinerete fara de batranete si viata fara de moarte", o tara a somnului.

In orice caz este mai greu sa ai o perspectiva, un orizont stationar. Un timp fix n-ar mai fi timp. Oricat am gandi diferitele variante posibile de timp, timpul are o curgere, asa cum se scurge si apa.

S-ar putea sa aiba o curgere circulara. Poate ca aceasta perspectiva este mai aproape de realitate. Indienii vorbesc despre un ciclu al elementelor: apa intra in pamant si face sa creasca arborii. Lemnul este ars, iar focul duce caldura in aer, unde se aduna norii care se vor transforma in apa si care va intra din nou in pamant. Daca suntem atenti, este chiar ciclul apei pe pamant.

Sa nu ne miram ca istoria abunda de mituri, ca cele mai serioase scrieri sunt mituri sau pot fi interpretate ca mituri. Blaga ne spune in Orizont si stil : "Omul, pentru a scapa din clestele depresiunii, va imagina...un agent transcendent, inzestrat cu darul de a inversa sau de a restaura directia timpului". Intr-adevar, ne este frica de timp, mai ales cand ne apropiem de inchiderea lui pentru noi, de "marea trecere", in fata careia fiecare este singur cu el si cu amintirile lui. Cu toate acestea, timpul ciclic ar putea fi foarte real. Sa ne gandim la samanta, la Mirabila samanta, la orice samanta, chiar si la cea de om. Nu este, oare, inchis in orice samanta si timpul pe care l-am trait noi, si parintii nostri, si ceilalti dinainte? Nu este lumea noastra in fiece samanta?

Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!

..........................

Palpita in visul semintelor

un fosnet de camp si amiezi de gradina,

un veac paduret,

popoare de frunze

si-un murmur de neam paduret.

Pacat ca timpul nostru a pierdut uzanta folosirii miturilor frumoase. Ne ramane poezia. Miturile au fost inlocuite cu teorii stiintifice, de multe ori mai mult sau mai putin stiintifice. Nu odata au fost norocosi cei ce cauta falsurile in teoriile stiintifice. Nu mai vorbesc de reusita de a impune, in congrese sau in conferinte stiintifice, idei noi, tehnici noi, medicamente noi, folosind argumentul statistic pe cateva sute sau mii de cazuri! Cred ca mult mai cinstit, cand simti ca poti aduce ceva nou, este sa pleci de la o experienta personala sau de la cateva cazuri, asa cum au facut toti marii inovatori, totdeauna. Blaga are dreptate ca singura cale de a crea ceva nou este sa reusesti sa patrunzi, sa despici un mister si sa dai un val la o parte. Cu adevarat, mitul, povestea cu talc, poate fi o metoda foarte bune de a spune ceva, de a spune ce vrei, atunci cand argumentele lipsesc. Oricand as prefera in locul unui argument, unei dovezi, ce stiu foarte bine ca se vor perima candva, o poveste frumoasa care poate spune multe. Sa nu ne mire ca cea mai vanduta literatura este cea a OZN-urilor, a extraterestrilor, incercarilor de descifrare ale criptogramelor lui Nostradamus si horoscoapele- spuneri despre viitor.

Nu avem nici o dovada ca timpul se scurge intr-o singura directie. Nici nu vad cum am putea avea. Ne vine, insa, destul de greu sa acceptam ca ar putea fi si alte scurgeri posibile ale timpului. Am cazut de acord ca timpul este o curgere; daca ar sta, n-ar mai fi timp. Ar putea exista anumite locuri cu o alta perspectiva, anumite unghiuri de a zari timpul care ar fi diferite de ce ni se pare noua normal. Cineva, care ar fi acolo, ar putea gandi cu totul altfel timpul.

Am sa cer permisiunea de a va da un exemplu de felul nostru "rational", destul de inchistat, de a intelege timpul. Nu de mult, prin anii 1997-1999, au fost inregistrate, cu ajutorul radiotelescoapelor, niste impulsuri electromagnetice venite, se pare, din diverse parti ale universului. Au fost decodate si nu s-a inteles nimic. In orice caz, par sa fie o comunicare extraterestra, care vine de la foarte mari departari, din afara sistemului nostru solar. In plus, s-a constatat ca, cel putin una din surse, este in miscare. Se indreapta spre noi! Dupa primele momente de panica, normal dupa atatea filme cu razboiul stelelor, oamenii de stiinta au inceput sa faca declaratii linistitoare. Este vorba, desigur, de masini inteligente comandate probabil de alte masini. Acestea transmit semnalele. Nimeni nu a emis ca ipoteza ca aceste semnale, daca sunt semnale emise de fiinte, pentru aceste fiinte, ca si pentru masinile cu care emit semnalele, timpul poate curge altfel. Aceasta nu este posibil! Nu putem incalca ecuatiile lui Newton si ale lui Einstein. Dar, daca este si un altfel de curgere a timpului?

Nu pot sa nu iau in considerare, sa inteleg, ca spatiul si timpul sunt forme ale sensibilitatii pe care le vedem diferit, pentru care fiecare avem un orizont al intelegerii noastre, orizont ce difera de la continent la continent, de la grup uman la grup uman, si pot fi chiar diferente individuale, de la om la om. Repet. Mult s-a gandit si mult s-a scris despre aceste forme ale sensibilitatii noastre; despre spatiu si despre timp. Dupa cum vedem, ele sunt niste notiuni relative, relative la inconstientul nostru. Asta inseamna ca nu prea stim la ce anume sa le raportam, pentru ca nu prea stim ce este inconstientul. Nu insemna ca suntem intr-un domeniu al purei relativitati. Nici nu cred ca exista asa ceva. Relativ poti fi fata de ceva, de cineva, de o situatie. Spatiul poate fi relativ fata de un anumit spatiu, timpul este relativ la un anume fel de a simti aceasta forma apriori. Cei ce fac apologia unei relativitati, fata de care nu pot sa ne dea nici o relatie, vorbesc dar nu spun nimic. O relativitate absoluta ( ceea ce este aberant din punctul de vedere al relativului, ori suntem in domeniul relativului, ori in cel al absolutului), o situatie relativa la ceva ce nu exista, o relativitate relativa? Suntem iar in domeniul absurdului, deoarece nu ne putem raporta la ceva ce nu are relatie, nu are raport. Un astfel de mod de a gandi ar avea un singur efect: zdruncinarea increderii in noi. As vrea sa va pot comunica faptul ca merita sa avem incredere in ceea ce este relativ. Relativul este domeniul nostru de viata. Sa avem incredere in viata. Relativismul total, neincrederea, neincrederea in realitati si in valori, este tot ce ar trebui ocolit daca nu vrem sa ne facem singuri rau sau, daca preferati, sa ne indepartam de bine. Orizontul spatial si temporal apriori al inconstientului, diferit pentru diferiti oameni, nu vine decat sa ne intareasca convingerea ca formele apriori ale sensibilitatii constiente, spatiul si timpul, sunt realitati proprii. Daca, pentru mintea noastra, exista un spatiu si un timp divers structurat, este ca o demonstratie ca propria noastra gandire are nevoie de aceste forme ale sensibilitatii ca sa poata judeca. Immanuel Kant ne-a deschis poarta Intelegerii si a Ratiunii. Spatiul si timpul ca forme apriori ale sensibilitatii noastre constiente sunt piatra fundamentala pe care se construieste tot edificiul kantian. Inconstientul cu orizontul spatial si cu cel temporal, formele apriori ale sensibilitatii inconstiente, sunt fundatia sistemului filosofic construit de Blaga. Sa nu ne pierdem punctul nostru de sprijin in gandire; avem nevoie de el pentru a exista.

 Copyright© Geo Savulescu 2003