CENZURA TRANSCENDENTA
 


Cenzura transcendenta este o parte a filosofiei lui Blaga asupra careia ma simt obligat sa intarzii putin. Din pacate, atat pentru exegetii contemporani, cat si pentru cei ai ultimilor ani, acest capitol din Trilogia cunoasterii
a fost considerat pata neagra a sistemului filosofic blagian. Sa nu uitam ca, incepand cu Trilogia valorilor, Blaga propune renuntarea la binecunoscutele sale metafore: cunoasterea paradisiaca, cunoasterea luciferica. Impins, mai ales de critica crestina, va propune pentru ele mai neutrele: cunoastere de tip I si cunoastere de tip II. Nu va putea renunta la cenzura transcendenta si la Marele Anonim.

Doresc sa va arat cu cata grija se introduce Blaga in acest subiect delicat: "<Metafizica> ...a devenit incetul cu incetul numele unanim acceptat pentru cel mai nobil risc al spiritului uman... Tezele lui Plato .....un apolinic dor de participare la permanenta ideilor......produc o neliniste si ne pun in miscare prin aceasta neliniste.....este o rezonanta a atitudinii...in stransa legatura cu o anume dimensiune speciala, proprie unei idei, unei conceptii, sau viziuni. ....Numim aceasta dimensiune proprie.......dimensiunea verticalitatii.......O idee poate sa fie <adanca> sau <inalta>, adica <verticala>, fara sa fie in acelasi timp si <adevarata>, sau indiferent ca e, sau nu e, adevarata. Metafizica se afirma la fiecare pas tocmai prin aceste idei, mai mult sau mai putin <verticale>, care, odata exprimate starnesc ecouri launtrice, fie de aderare, fie de nonaderare, in toate ungherele sufletului uman. ..... Verticalitatea unui gand se masoara subiectiv dupa intensitatea si amplitudinea transformarilor sufletesti, pe care le poate produce in insul uman...... Un gand vertical da un anumit sens existentei.... uneori destinate sa mute, printr-o dezagreabil- minunata izbire, chiar centrul existential al vietii umane...... Gandurile metafizice sunt ganduri profund incomode.. incomode fiindca ele rapesc, cu riscul innebunirii, sufletul din orizontul pur biologic, spre a-l aseza intre poveste si profetie; incomode, fiindca sub puterea lor magica ne smulgem radacinile din pamant pentru a le intoarce spre azurul in care nu pot respira decat stelele.... O viziune metafizica despre talcul ultim al cunoasterii nu se degaja din simpla desurubare si descompunere a cunoasterii. Ea poate fi numai rodul unei ochiri riscate, dincolo de tot ce poate da ravna analitica." (Lucian Blaga, Trilogia cunoasterii, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1943, p317-327).

Cu cata putere apare Blaga, poetul, in textele lui filosofice!

Cer scuze ca am sa va dau multe citate, as prefera sa cititi singuri textul original. Exegetii lui Blaga folosesc, uneori, citatele pentru a-si sustine un punct de vedere pe care si l-au format anterior. Poate ca este o modalitate uzuala. De aceea, voi declara, fara sa fiu un exeget al lui Blaga, ca folosesc citatele pentru a apara punctul de vedere al autorului.

"Factorului metafizic absolut i se pot da multe nume: prezent sub o mie de masti, el raspunde la orice apel.... Prin abuz metaforic, imaginatia metafizica i-a zis cand <substanta>, cand <eu absolut>, cand <ratiune imanenta>, cand <Tata extramundan>, cand <Inconstient>, cand <Constiinta>, etc...... Din parte-ne... sa-l denumim simplu si cumsecade: Marele Anonim." (Lucian Blaga, Op. cit., p. 330)

Pare ca Blaga face o alegere originala, asa cum dorea, pentru centrul metafizic de care avea nevoie pentru a-si dura sistemul sau filosofic. Constantin Noica a preferat sa numeasca acest centru metafizic Fiinta. Blaga va spune "Mitic putem numi acest loc si <fiinta>". Poetul Blaga declara ca va folosi limbaje variate cand se va exprima despre Marele Anonim: "..vom vorbi dupa imprejurari, cand abstract-conceptual, cand mitic, cand ecstatic." La fel cum declara ca "putem face criticii o concesie, si anume aceea de a privi propozitia despre existenta Marelui Anonim ca un simplu punct de vedere. Rezistenta acestui punct de vedere se va masura prin rezultatele la care are darul sa duca." (Lucian Blaga, Trilogia cunoasterii, p.330-331).

Ne intrebam de ce a tinut Blaga asa de mult la acest centru metafizic care este al doilea pilon al sistemului sau filosofic, dupa inconstient? Daca ne intrebam inseamna ca putem sa dam si un raspuns.

Ne reintoarcem la poetul Blaga. El stia foarte bine ca povestea, miticul, are o mai mare putere de patrundere decat exprimarea rational- logica. Pe de alta parte, gaseste in interiorul omului categoriile abisale, matricea stilistica, care impreuna cu categoriile constientului, ambele instrumente de cunoastere la care se adauga si perceptiile, sunt in acelasi timp si cenzorul subiectiv al cunoasterii. Cine poate fi raspunzator de aceasta obiectivitate in plina subiectivitate? Cine a creat in noi darul si limita cunoasterii? Cine, daca nu o instanta metafizica centrala?

Se vorbeste de lipsa unui criteriu al adevarului si de irational la Blaga. Este de remarcat ca adevarul, ca valoare absoluta, nu are loc in sistemul lui Blaga. Absolutul este stapanit de centrul metafizic si omul are parte doar de disimularea adevarului. Am prefera sa vorbim de un adevar relativ, limitat la o situatie data. Absolutul nu este in puterea noastra. De aceea, probabil, nici nu este prea mult invocat de Blaga. Cu toate acestea, in capitolul despre cenzura transcendenta va spune: " Marele Anonim a implantat generos cunoasterii individuale postulatul....<adevarului> integral. Cunoasterea individuala tanjeste dupa adevar.....Marele Anonim n-a ingaduit realizarea acestui elan spre adevar, decat in ideea- negativ a misterului. Orice alta cunoastere e disimulare prin cenzura......Marele Anonim a pus in noi indemnul irevocabil spre <adevar>..... dar prin cenzura-i transcendenta ni-l refuza... Ce rost are asezarea noastra intre pintenii acestui imperativ si franele acestui refuz- e greu de spus. Ne gasim aici in matca framantata a unei antinomii, pe care....trebuie s-o acceptam ca atare....

Ne surprindem gandul sovaind intr-o zona care nu e de cuprins decat ca mister.... dar care depaseste putintele logice ale intelegerii." (Lucian Blaga, Trilogia cunoasterii, p. 448-449).

In orice caz, adevarul ne este dat ca dorinta de a-l avea. Nici nu as fi chiar asa de dominat de aporia adevarului care ne este oferit si refuzat, in acelasi timp. Daca adevarul ne este oferit, nu se poate sa-l avem decat in forma lui limitata la o situatie data, adevarul relativ. Adevarul absolut este la Dumnezeu si este bine ca este asa. Ce griji nemasurate ar putea avea un om care se stie in posesia ADEVARULUI? Nu stiu daca ar mai putea dormi, nu stiu daca ar avea curaj sa respire?

Ce linistiti suntem! Adevarul este in buna pastrare si noi putem avea cate adevaruri vrem.

Blaga, fara sa se scuze, explica de ce acest centru metafizic atoatestiutor nu poate avea ratiune. Nu poate avea ratiune deoarece ratiunea implica categorii si, la randul lor, dupa cum am vazut, categoriile inseamna cenzura. Marele Anonim nu poate avea o cunoastere cenzurata din definitie. Cunoasterea lui, daca este, este absoluta. De aici, criticii au dedus ca Marele Anonim este irational si ceea ce impune el omului este tot irational.

Sigur ca sunt unii exegeti marxisti, care l-au decretat pe Blaga rationalist, sperand sa fie mai usor acceptat de cenzura. Blaga nu este un rationalist, oricine poate vedea asta, este un idealist, dar nu stiu daca filosofia lui poate purta marca de irationalism. Poate gasi cineva o bresa in gandirea lui Blaga? Nu este totul inlantuit logic?

Marele Anonim este irationalul. Dar Marele Anonim este o metafora. Cum poate fi o metafora irationala? O metafora este in locul a ceva, cautati acel loc si vedeti cum suna el.

"Cata vreme categoriile intelectuale (de exemplu ideea de substanta, de cauzalitate, etc.) le socotim drept momente si structuri impuse spiritului uman, datorita unei cenzuri transcendente, credem ca suntem indriduiti sa facem afirmatia ca si categoriile abisale, stilistice, pot fi, de asemenea, socotite drept momente constitutive ale unui control transcendent, un fel de stavili impuse omului si spontaneitatii sale creatoare pentru a nu putea niciodata revela in chip pozitiv- adecvat misterele lumii." (Lucian Blaga, Trilogia culturii,p.480), asa cum va mai spune "..constiinta (inteligenta) umana e structural inzestrata cu functii categoriale care, nederivand din simturi, sunt "apriori"....chestiunea obiectivitatii sau subiectivitatii categoriilor ramane o intrebare metafizica ce va fi reluata de la capat de orice nou metafizician. Din parte-ne,..... ne-am hotarat pentru metafizica "cenzurii transcendente", in cadrul careia conceptele categoriale ale inteligentei dobandesc semnificatia unor mijloace prin care spiritul omenesc, in propriul sau avantaj si in avantajul echilibrului cosmic, este impiedicat sa ajunga la o adecvatie absoluta cu realul insusi." (Lucian Blaga, Trilogia valorilor, Ed. Minerva, 1987, p. 186).

Ce adevar putem avea daca totul este filtrat prin formele, prin structurile noastre subiective si prin simturi? Adevarul nostru. Un adevar relativ. Nimic mai mult. Este acesta un punct de vedere irational? Mai mult, ce comunicare putem avea intre subiectivitatea noastra si "obiectivitate", intre subiectivitatea noastra si fiinta, intre noi si altceva ce este peren, ce este si azi, si maine, este pentru mine, pentru el, si pentru altul? Nu este nici o comunicare posibila. Viata ne arata ca aceasta comunicare functioneaza, ca ea este o realitate.

Oricat il critica pe Kant, Blaga ramane un kantian. El recunoaste apriorismul formelor sensibilitatii ca si al categoriilor. Diferenta este ca Blaga incearca sa afle ceva despre acest necunoscut, acest mister, pentru care Kant a postulat imposibilitatea cunoasterii. Blaga a avut norocul ca in timpul studiilor sale la Viena sa afle despre cercetarile asupra inconstientului pe care le facuse Freud. Ii va cunoaste lucrarile. Din pacate, asa cum spune Vasile Dem. Zamfirescu, nu le-a mai cunoscut pe cele publicate dupa 1920. Nu a mai cunoscut teoria lui Freud despre supraeu, lipsindu-i, astfel, incercarile pe care le face Freud de a popula lumea inconstientului nu numai cu fantasme, ci si cu spirit. Sa nu uitam, Blaga a fost chiar acuzat, de o anumita critica, de faptul ca a introdus conceptia freudiana in Romania.

Dupa cum am vazut, pe acest drum, Blaga ajunge prin stil la inconstient ca purtator al matricei stilistice, ajunge la un inconstient ce poarta in el ceva ce vine dintr-o alta lume, care are ceea ce este peren, din lumea generalului, a universalului, a fiintei de a doua instanta, dupa cum ar spune Constantin Noica.

Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca gandirea acestor doi mari ganditori s-ar fi intalnit mai devreme. Štiu numai ca Noica facea eforturi, la sfarsitul vietii lui, de a-l face cunoscut pe Blaga in strainatate. A tradus din el, doamna Noica batea la masina traducerile, probabil in germana, si a facut efortul de a publica aceasta crestomatie. Sunt dator acestei miscari spre Blaga a lui Constantin Noica, de la mijlocul anilor 80, care m-a facut sa-l recitesc pe Blaga pe care nu prea il intelesesem la prima lectura. In orice caz, Noica l-a inteles pe Blaga si cred ca si-a dat seama si de unele apropieri in gandirea lor.

Blaga a vorbit, la un moment dat, de influente stilistice ce parca plutesc in aerul unei anumite epoci. Ele pot fi receptate de senzorii unor individualitati. Astfel, idei noi pot rasari in doua minti diferite, ce nici macar nu se cunosc. Descoperiri noi sunt aduse lumii, aproape in acelasi timp, de personalitati diferite ce nu au comunicat intre ele. Cine decide si cum este posibil ca eterul (ca sa folosesc o metafora draga lui Einstein) ce ne inconjoara, fara sa-l simtim, sa fie purtatorul unor entitati (nu stiu cum sa vorbesc mai neutru) care pot fertiliza mintea omeneasca? Blaga s-a gandit la Diferentialele divine, care emana din Marele Anonim. Ce poveste, ce metafora, cu frumusetea ei! Peste 40 de ani, Noica prefera sa vorbeasca de element, de Fiinta de a doua instanta. Energia, viata, vorbirea- poate mai bine logos-ul care este atat cuvantul vorbit sau scris, cat si gandirea, ratiunea- fiecare din ele poate capata chip, realitate particulara sau individuala. Astfel apare lumina, masa, sunetul, in fiintele vii, in diversele limbi vorbite, ca si in gandurile noastre. Elementul, acest general concret, este un fel de mediu in care plutesc, libere de intruchipari, determinatiile generalului ca si cele ale individualului, ele pot genera realitati individuale daca se pot aduna in grupuri care seamana intre ele, fiecare determinatie individuala cu una generala, sau pot ramane grupate ca general ce poate impune o anumita ordine. Totul este posibil prin intelegerea modelului ontologic, pe care-l propune Noica, si care permite individului si generalului sa se uneasca dupa afinitatile, dupa asemanarile, pe care le au determinatiile lor. "..totul este dublu orientat, catre individual si general. Ceea ce insa nu genereaza realitati, nici vreo ordine de ansamblu, nu <este> ....individualurile ce se desprind din element sunt realitati ce devin...... generalurile ce se desprind sunt adevarate ordini..." (Constantin Noica, Devenirea intru fiinta, Editura Štiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 344- 345).

Vechii indieni spuneau ca un intelept care vrea sa comunice ceva omenirii se retrage intr-o pestera unde va medita indelung, dand intensitate ideilor pe care le are. Aceste ganduri vor porni in eter si vor putea naste idei, poate idei "forta", in mintile care le pot corespunde, in mintile unor oameni care si-au pregatit spiritul pentru a le putea accepta. Noica, se apropie acestui gand cand spune: "..deosebirea... intre izolare, ce este o desprindere de lume fara lume, si singuratate, ca desprindere de lume cu ea cu tot....Totul in viata spirituala are acest mers de la mediu exterior la mediu interior (de la substanta la subiect, spunea Hegel). Numai geniul procedeaza rasturnat, pana la urma: impune un mediu interior drept mediu exterior pentru altii." (Constantin Noica, Op. cit., p.340).

Constantin Noica nu a avut ca preocupare cosmogonia sau antropogeneza, dar din scrierile lui se pot extrage astfel de preocupari.

El refuza tema indiana a omului creator de elemente, chiar daca a fost de acord ca geniul asta face. "S-ar putea crede.. ca elementul este produsul lucrurilor reale, in masura in care acestea, cu mediul lor interior, ar institui mediul exterior..... Dar mediul intern este mediu, adica de la inceput mai mult decat exemplarul individual, cum este sangele, in vietuitor, sau spiritul comunitatii si al culturii, in om. Acum, din perspectiva fiintei secunde, lucrurile se rastoarna: nu elementul se face prin lucrarile individualului si ale generalului la care s-a putut ridica individualul, ci el se desface in acestea. Realitatile individuale, ca si legile, se nasc si pier, fiecare la scara lor. Fiinta singura, acum ca element, persista, dincolo de intruchipari individuale si de legi....elementul insusi nu e vesnic....fiinta nu persista decat atata vreme cat determinatiile pot alcatui un mediu. Cand determinatiile nu mai tin laolalta ca mediu si nu mai pot genera individualuri si legi... fiinta secunda lasa loc haosului....Ca mediu activ, ca matrice in care apar si dispar realitatile singulare fara ca mediul sa se consume..... elementele sunt altceva decat "categoriile", fie chiar cele.. "stilistice". Acestea ... nu reprezinta medii active si n-au de la sine puterea formatoare; iar cele ale intelectului sunt cadre goale. Timpul si spatiul - daca le randuim printre categorii - sunt orizonturi ale elementelor, ca temporalitate si spatialitate, nu elemente; iar celelalte categorii sunt doar modalitati..... ale fiintei secunde... fiinta de a doua instanta are o realitate in act." (Constantin Noica, Op. cit., p. 345- 346).

Asta inseamna ca elementul este o realitate care nu este palpabila, nu poti pune mana pe el si sa strigi: <este!>. Cu toate acestea, el, elementul, ca manunchi de note, de calitati, de predicate, comune, atat unor indivizi, cat si unui general, in lipsa acestor indivizi ca si a generalului, el are fiinta si se poate desface, se poate imparti ca element, ca tot, dand viata unor indivizi si impunand o ordine care sa-i domine.

Este clar ca pentru Noica elementul este altceva decat sunt categoriile, categoriile stilistice. Elementul este mediul exterior individului, iar categoriile constientei ca si categoriile stilistice sunt chiar mediul nostru intern. Aceasta este diferenta. Chiar Noica recunoaste ca mediul intern, inconstientul pentru Blaga, este mai mult decat un individ, are in el si altceva. De fapt, are ceva chiar din element. Elementul transcende individul (transcende si generalul). Este exact ce va spune Blaga: avem in noi transcendentul prin categorii, transcendentul care ne ofera cunoasterea si ne impune cenzura. Asta ar insemna ca elementul genereaza categoriile. In cazul acesta cu siguranta ca elementul este altceva decat categoriile. Exista intre ele o relatie ca de la cauza la efect.

Tot astfel, categoriile stilistice sunt altceva decat arhetipul. Arhetipul, arhetipurile, sunt memoria ancestrala ce ni se transmite fiecaruia din noi codificat prin imaginea unor simboluri. Ele nu sunt structuri cognitive asa cum sunt categoriile constientei sau matricea stilistica. Sunt un simplu bagaj menemic. Arhetipul este numai filtrat de matricea stilistica, este transfigurat stilistic. Chiar daca are o tenta stilistica data de categoriile abisale, arhetipul ramane o componenta a memoriei speciei transfigurata stilistic in imagini, in simboluri. S-ar putea ca scrierea ideografica, Egipt, China, sa fie, macar pentru anumite semne, un fel de coagulare a gandului in imagini care ar putea, si ele, sa nu fie prea departe de ceea ce a inteles C. G. Jung prin arhetipuri.

Sa ne reintoarcem, putin, la cenzura transcendenta, la felul cum simtim si cum gandim lumea prin filtrul nostru subiectiv. Ganditi-va putin la ce se intampla cand ne lipseste un simt, vazul sau auzul. Un orb din nastere isi constientizeaza un alt fel de lume decat cea pe care o stim noi. Nu numai ca-i lipsesc culorile si nuantele. El simte altfel decat noi fiecare obiect. Tactul si auzul ii sunt mai ample si mai fine, si daca a avut cine sa-l indrume si sa-l sprijine are in jurul lui o lume mult mai bogata decat a unui vazator, in ciuda lipsei vazului. El se descurca perfect in casa lui, in curtea lui. Nu stiu sigur care ar fi reactia pe care ar avea-o daca, printr-o interventie medicala de exceptie, ar incepe sa vada. Nu stiu daca ar fi mai fericit. Este adevarat ca ar fi eliberat de o eventuala dependenta umana dar, s-ar trezi intr-o alta lume. Finetea tactului si a auzului, la care a lucrat atat in trecut, nu i-ar mai fi de folos si va trebui, din nou, sa reinvete sa traiasca.

Ce sa mai vorbesc de un om "tare de urechi". Incercarea de a te intelege cu un astfel de om frizeaza absurdul, de unde se spune, intr-o conversatie in care nimeni nu se mai intelege cu nimeni, ca a fost un "dialog al surzilor". O situatie diferita este cu surzii congenitali, cu cei ce se nasc cu aceasta deficienta. Prin limbajul semnelor ei "vad" un dialog, pot chiar sa ajunga a vedea cuvintele prin miscarea buzelor.

Daca atatea se pot intampla cand ne lipseste doar un simt, cand ne lipsesc niste perceptii, cred ca putem sa ne apropiem intelegerea de ce inseamna a avea niste filtre ale cunoasterii, cat de mult pot ele forma sau deforma ceea ce trece prin ele. Ganditi-va putin la ce se poate intampla daca am bea o potiune magica a unei cunoasteri absolute. Am pierde brusc formele sensibilitatii, spatiul si timpul n-ar mai avea nici o valoare, categoriile constientului si cele stilistice ar disparea si, ne-am trezi cu absolutul, gol, golut, in fata noasta. Nu stiu cum ar arata acesta, dar stiu ca nici un fel de banuiala nu se poate apropia de ceea ce am simti intr-un astfel de caz suprarealist. Mai stiu, si pentru asta am dovezi, ca am pierde toata frumusetea lumii, toata bucuria de a trai, de a vedea, de a auzi, de a pipai, de a mirosi, si de a gusta, ceea ce ne inconjoara. Cate frumuseti, cate bucurii, si cate bunatati n-am pierde!

Ce bine ca traim intr-o lume ce ne este oferita de limitele cunoasterii noastre!

Sa nu uitam ca pentru Heraclit lumea inconjuratoare era plina de entitati, iar Platon ne povesteste despre o pestera in care omul vede realitatile, lumea ideilor, ca niste umbre proiectate pe un perete, si asta este tot ce stie, nu are nici o idee de ce este realitatea, lumea ideilor. Ce asemanare izbitoare cu ce ne spune Blaga despre cunoasterea negativ, care transforma realitatile din lumea Marelui Anonim in mistere pe care nu le putem patrunde cunoscandu-le decat ca mistere. Ce pline de mister sunt umbrele!

Cu toate ca nu gandim mult deosebit fata de acum 2500 de ani sau mai bine zis din cauza aceea, ce senzatie stranie de siguranta iti da perenitatea ideilor. Fiecare autor a vrut sa fie original, dar matricea stilistica, sau elementul gandului nostru, ne aduce pe aceleasi cai, chiar daca schimbam cuvintele folosite. In orice caz, gandul nostru are radacini adanci si chiar daca nu prea stim cum este asa ceva posibil, este bine ca putem banui. In plus, ce bine este sa lasam si altora dreptul de a-si exersa gandul si expresia. Norocul nostru este ca suntem in fata unor mistere in care oricat am intra tot mistere raman, isi largesc sfera si devin tot mai adanci. Acesta este motivul, asa cum o spune si Blaga, ca avem nevoie de arta, avem nevoie sa producem si sa consumam arta, pentru ca manifestarea artistica, creatia artistica, este tot ce ne ramane ca drum mai direct spre frumusetea de nepatruns a misterelor existentei. Bucurati-va de muzica, de culori, de structuri frumoase, de peisaje, de poezie, de alte scrieri, de povesti, de teatru, de dans, pentru ca este singura mare bucurie posibila care sta la indemana oricui.

Este cenzura transcendenta un gand fertil pentru filosofie? Nu pot sa va raspund. Este, in orice caz, un gand frumos.

Avem noi nevoie de aceasta cenzura? Nu, nu avem nevoie, ea ne este constitutionala, asa cum avem membre, cap, inima, si intestine, asa avem categorii si un inconstient populat si el cu categorii. Cu toate aceste categorii noi existam, ne putem bucura de viata, ne dam seama ca traim intr-o lume plina de frumos si de groaznic. Pana si animalele au nu numai instincte ci si categorii, au chiar o schita de eumeros. De aceea pot manca si pot bea apa, de aceea dau din coada si se pot speria. Pentru ca putem cunoaste, atat cat cunoastem, aceste categorii ale inteligentei constiente si ale celei inconstiente, impreuna cu simturile, ne si limiteaza cunoasterea. Putem cunoaste numai ce vor ele, numai atat cat ne deschid ele usa cunoasterii, numai ceea ce se aseamana cu ele.

Este aceasta irationalism? Daca este, ader la irationalism. Mi-e frica de deformarea rationalista a realitatii, o prefer pe aceasta, prefer irationalul care poate fi inteles maine si care nu se va transforma niciodata in rationalism. El ne va feri de experientele sociale pe care le-au facut sau, fereasca Dumnezeu, le vor face cei ce cred cu putere in forta ratiunii. Feriti-va de cel ce stie totul, de cel ce stie multe, si este sigur ca stie bine ceea ce stie.

 Copyright© Geo Savulescu 2003