Religia  
     
  Geo Savulescu  
     
  Nu stiu ce ma impinge sa scriu ceva despre religie atunci cand nu am o pregatire particulara in acest camp. De fapt stiu dar nimic nu-mi este prea clar. M-am lovit la fiecare pas, in acest drum dificil al gandirii, de religie, de Dumnezeu. Urmeaza cea mai uzuala intrebare: Crezi in Dumnezeu. Da! si nici n-as putea sa nu cred. De ce ? Nu pot explica. Nici nu cred ca trebuie explicat. Este o intrebare asemanatoare cu; ma iubesti? Da. De ce?..... Nu am putut da nici un raspuns. Poti enumera calitatile unei persoane, poti spune vrute si nevrute, depinde doar de talentul personal dar de stiut de ce? De unde sa stiu? Nu este chiar asa de usor sa-ti descoperi, tu singur, ascunzisurile cele mai intime ale simtirilor tale.

Ce inseamna, pentru om, religia?
Pare sa fie un dat care ne transcende. Asta inseamna ca avem in noi nevoia de religie sau ne este dat ceva de afara, ceva trimis noua de un Dumnezeu atotprezent, atotstiutor, care nu a avut un inceput si nu va avea un sfarsit, care are grija de toate fiintele de pe pamant si mai ales de noi oamenii.

Deoarece problema s-a transferat de la religie la Dumnezeu pentru ca nu exista religie fara Dumnezeu, fie el unul, fie mai multi, fie chiar dumnezeul uni singur om- adica cel pentru care religia lui este bunul lui plac. Sa vedem, daca vom putea, cine si ce poate fi acest Dumnezeu?

Cand animalul cu doua picioare care va deveni om a inceput sa inteleaga ca exista, ca traieste, intr-o lume de mistere si a simtit nevoia sa faca eforturi pentru a incerca revelarea acestor mistere se pare ca a inceput si nevoia de a crede in Dumnezeu. Ziua si noaptea, iarna si vara, soarele si luna, stelele ce se miscau pe cer, tunetul si fulgerul, raurile si cutremurele, animalele care-l hraneau si cele care-l atacau, toate erau prea multe ca sa poata avea raspunsuri. Daca datorita creativitatii a reusit sa aiba unele raspunsuri prin ceea ce numim azi stiinta, arta, gandire, cele ce au ramas fara un raspuns si care-i puneau mari intrebari, au ramas ascunse. Ascunse in intelegerea lor dar erau la vedere si cineva parca avea grija de ele. Sa nu mai spunem ca micul animal, ca si micul om, are si avea nevoie de ocrotirea mamei, a parintilor, ca sa creasca, ca sa poata supravietui singur. La unele specii animale aceasta grija o are mama dar sunt si specii la care ambii parinti isi apara puiul, puii, lor. Cei ce vorbesc de inceputurile umanitatii considera matriarhatul o conditie obligatorie. Ma intreb daca este asa? In orice caz, nevoia de mama si de tata a putut duce, dupa ce puiul devine destul de puternic pentru a trai, cum se spune, pe propriile lui picioare, a putut duce, impreuna cu senzatia de neputinta in fata misterelor naturii, la nevoia de Dumnezeu.

Intr-adevar, pare ca Dumnezeu a fost o nevoie pentru om si nu pare ca se poate elibera de aceasta nevoie. Tot astfel este si religia. Nevoia de religie este ceva mai slaba decat cea de Dumnezeu, la religie apare solicitarea sociala.

Am vazut cam ce inseamna nevoia de Dumnezeu, cum se poate explica. Asta inseamna ca fiecare dintre noi crede, fiecare in felul sau, in Dumnezeu. Nu mi-e rusine si acum nu mai imi e nici frica, sa declar ca eu cred in Dumnezei. Mai mult decat atat, spun ca aceasta credinta este ceva pur personal, eu ca individ cred in Dumnezeu, nimeni nu ma poate forta, nimeni nu ma poate persuada, sa cred sau sa nu cred. Credinta este o relatie a mea cu mine. Am nevoie de credinta si de aceea cred.
Sa ne intoarcem la cuvantul religie. Religio sau relligionis inseamna teama, scrupul, scrupul de constiinta, religie, cult, frica de zei. Numai ca religio are ca radacina cuvantul religo, care inseamna a lega. Se pare ca omul a simtit nevoia unei legaturi cu o fiinta pe care o simtea fara s-o vada, fara sa stie unde este dar care-i era ca un parinte, ca un tata, care-l pazea in continuare, de care-i era si frica, de care simtea nevoia sa asculte. Omul simtea nevoia de Dumnezeu.

Dupa Biblie Avram, numit ulterior de Dumnezeu Avraam ca "tata a multime de popoare", este primul om care l-a gasit pe Dumnezeu, pe unul Dumnezeu. Este adevarat ca Amenhotep al 4-lea (sec 14, I.Ch.), considerat de egipteni ca un faraon eretic, a instaurat cand a venit la tron cultul unui singur Dumnezeu, a lui Aten, soarele, si si-a luat numele de Akhenaten mutand capitala in centrul Egiptului la El-Amarna. Dupa moartea lui timpurie egiptenii au distrus orice urma a acestui monoteism. A fi monoteist in Egiptul antic insemna sa deviezi de la credinta strabuna in zei si era un mare pacat.

Asadar Avraam, Isaac si Iacob, probabil dupa incercarea nereusita a lui Akhenaten, sunt cei care au dus credinta in unul Dumnezeu mai departe. De aceea ii gasim si in partea raiului, in centrul picturii raiului, de pe manastirile din Bucovina, asa cum vedem la manastirea Voronet, intr-un cadru pe Avraam, Isaac si pe Iacov. Cei trei apostoli ai credintei intr-un Dumnezeu unic sunt venerati de Evrei, de Crestini si de Islam. Brahma este venerat de Brahmani care sunt o alta varianta de monoteism care are si alti multi zei.

Sunt mari diferente intre aceste mari religii monoteiste dar sunt de parere ca important este ca majoritatea oamenilor de pe glob cred intr-unul Dumnezeu indiferent daca este numit El-Iehova, Dumnezeu, Alah, Budha sau Brahma. Poate spune cineva ca una dintre aceste religii este mai adevarata decat alta? Desigur, in afara celor ce-o slujesc. Poate. Atunci una este doar adevarata iar restul sunt false, cred in, asa zisi, fasi Dumnezei.

Pana la urma Dumnezeu, El, Alah, Brahman, sunt fiinte superioare ce ne transcend si ne conduc viata cu o mana mai autoritara sau mai blanda, cam asta este credinta generala. Religia este insa altceva. Fiecare religie are un corp de legi morale aplicabile credinciosilor, legi morale care trebuiesc respectate cu mai mare sau cu mai mica strictete. Aceste legi sunt scrise cum au fost scrise legile de pe tablele lui Moise si cum este scris Coranul si ele trebuiesc respectate de toti credinciosii. In afara acestor legi sau cu sprijinul lor religiile doresc sa trezeasca in cei ce cred unele comandamente, tot morale, pe care toti oamenii le poarta in adancul sufletului lor cum ar fi Iubirea, Bunatatea, Corectitudinea, Adevarul, comandamente care sunt in continuu lupta cu pornirile instinctuale structurate pe supravietuire, pe agresivitate (legea celui mai puternic), pe sex, pe satisfacerea pornirilor sexuale indiferent de consecinte, pe A Avea, pe acumulare de bunuri fie cati folosesc fie ca nu-ti folosesc dar vrei sa ai din ce in ce mai mult, pornire de care esti cu atat mai aproape cu cat nu ai avut suficient cand erai copil sau tanar, cu cat ai suferit candva de saracie, si vrei acum sa ai ceea ce n-ai putut avea.

Este o constanta lupta in noi intre aceste porniri instinctive, care la om devin periculoase datorita puterii lui creative, la animal raman in limitele pentru care s-a construit instinctul, pentru a-si rezolva imediatul si ca sa-si asigure supravietuirea. Sunt de parere ca ne putem alarma, ca ar trebui sa fim in continua garda, ca ar trebui sa putem fi atenti la lupta ce se da continuu in interiorul nostru, in sufletul nostru, intre partea instinctuala care aduce cu ea, cu atat mai mult cu cat imediatul si supravietuirea ne sunt asigurate din punct de vedere social, pericolul unui dezechilibru, instinctele care se pot manifesta atunci cand nu avem nevoie prea mare de ele, care ne pot lua in stapanire facandu-ne pasibili de a deveni pacientii unui psihanalist sau, mai rau, a unui psihiatru, care in orice caz ne pot face mult rau propriei sanatati, si acea parte buna, din eumeros, ce se ascunde si ea, ca si instinctele, tot in interiorul nostru, in sufletul nostru, si care ne-ar putea ajuta sa folosim creativitatea cu care suntem dotati in scopul sustinerii sanatatii, a vietii, a existentei, fiecaruia. Daca eu sunt sanatos din punct de vedere al trupului, a sufletului, ca si a mintii, aceasta ma va ajuta sa am o viata fericita. Nu degeaba cea mai frumoasa urare este aceea de " sanatate!".

O sa ma acuzati ca fiind medic vorbesc de medicina. Deocamdata nu pot uita ceea ce am invatat si stiu. Numai ca preotii, indiferent de religia pe care o slujesc, sunt si ei un fel de doctori ai sufletelor, uneori mai buni decat psihologii, asa cum filosofii, logicienii, incearca sa fie niste doctori ai felului nostru de a gandi. Nu mai spun ca noi medicii, care incercam sa mentinem sanatatea unor oameni, nu ne putem ocupa numai de trup, trebuie sa ne ocupam si de minte si de suflet (nu este vorba de psihiatrii care au ca specializare dereglarile mentale). Ca un exemplu am sa arat cum abordam, in homeopatie, un sistem medical care se dovedeste a fi din ce in ce mai de ajutor in pastrarea sanatatii, un pacient. In timpul interviului, care este foarte amanuntit, dorim sa aflam, de la pacient, uneori direct, alteori prin mijloace ocolitoare, cat de nocive au devenit instinctele pacientului, instincte umanizate- ceea ce insemna o exagerare a functiei lor in afara unei necesitati. Sigur ca daca cineva ne ataca adrenalina se va varsa in sange si instinctul de agresivitate- aparare va functiona la locul lui. Dar daca nu ne ataca nimeni si noi suntem agresivi? Nu este aceasta o dereglare a folosirii unui instinct? Este bine sa agonisesti ca sa nu duci lipsa tu si familia ta. Daca acest instinct de a aduna in vizuina ta devine exagerat, cum se mai spuse se hipertrofiaza, daca aduni chiar daca nu ai nevoie, daca mananci chiar daca nu-ti mai este foame, nu este asta o pervertire a unui instinct? Astfel vor apare unele boli din cauza unei prea mari solicitari a unor organe care functioneaza exagerat. Diagnosticul si tratamentul trebuie cautat de medic pentru a reduce functia acestui/ acestor instincte, pentru a potoli un desechilibru ce poate fi numai functional la inceput. Ce se intampla daca agresivitatea devine exagerata? Daca ii ranesc pe cei din jurul meu sau chiar ma ranesc pe mine dintr-o pornire de autoagresivitate? Inseamna ca starea de boala, daca pacientul a venit ca sa-si trateze o boala, a ajuns intr-un stadiu ce devine mai periculos ducand la leziunea unor organe, la insuficienta functiei unor organe vitale care sufera datorita distrugerilor tisulare. Tratamentul devine mai dificil si rezultatele bune mai greu de capatat.

Sunt numai niste exemple medicale care ne arata cat de important este acest domeniu pe care il numim inconstient cu instinctele lui, cu posibilitatea functionarii dereglate a acestor instincte, si cu eumeros-ul prin care putem stapani inflamarea instinctelor sau efectele lor distructive.

Incerc sa discut despre valoarea religiei, a religiilor, dupa ce, mai intai, am recunoscut nevoia de Dumnezeu a omului, Dumnezeu care este o experienta personala, individuala, pentru fiecare din noi.

Am putea, oare, trai intr-o lume fara religii, fara Dumnezeu? asa cum credea Marx ca ar fi bine. Intr-o lume fara Dumnezeu n-am putea trai, asta n-a inteles Marx. Daca existenta lui Dumnezeu ne-o asumam, existenta dovedita individual si fara posibilitatea de a trasfera vre-o dovada de acest fel altora, atunci cine poate face legatura intre om si Dumnezeu? Cum se poate face o astfel de legatura? Raspunsul este simplu; a lega este religo deci religia este chemata sa ne arate calea de a ne apropia de Dumnezeu, cum spun orientalii jugul care-i uneste pe om si pe Dumnezeu. Astfel, religia pare sa fie si ea necesara si nu putem trai fara ea.

Acum urmeaza marea intrebare: Ce fel de religie sa alegem ? Regele Cazarilor din evul mediu, popor ce pare ca a trait prin Balcani, si-a pus aceiasi intrebare. A chemat predicatorii tuturor cultelor ce existau in vecini, pe Crestin, pe ce al lui Israel, si pe Musulman. I-a ascultat pe toti si la urma a ales calea spre Dumnezeu descrisa de fii lui Israel. Asta a fost atunci. Care este situatia noastra acum? Este o religie mai buna decat alta? Pare o intrebare la care este greu de raspuns fara partinire. Am sa raspund incercand sa ma indepartez de o astfel de prejudecata. Toate religiile sunt la fel de bune si toate merita stima noastra.

Unii, care cred in Dumnezeu, se declara nereligiosi pentru ca nu sunt de acord cu cei ce o slujesc. Orice slujitor al lui Dumnezeu poate gresi. O religie nu trebuie confundata cu unii din slujitorii ei. Asta e situatia! Convingerile omului nu trebuiesc fortate. In fond, poate ca fiecare dintre noi are propria lui metoda de a crea legatura sa cu Dumnezeu. Asta este important. Mai grav este cand, cum se spune in popor, omul este fara Dumnezeu.

Ma intreb cum este posibil asa ceva? Adevarul este ca posibilitatile omului de a se autominti sunt fara de limita. Aici ne putem prinde singuri intr-un lat din care, uneori, nu mai putem scapa.

Am sa va spun o poveste care circula in folclor, eu o cred foarte adevarata.

Iarna 1941-1942. O iarna grea cu geruri la limita suportabilitatii. Stalin este in Moscova iar Germanii, cu o forta militara imensa, pentru acel timp, sustinuta de o divizie de tancuri, erau si ei la portile Moscovei. Stalin este speriat. Cel ce se considerase Dumnezeu pe pamant sau cel putin trimisul lui Dumnezeu, cel ce omorase deja milioane de rusi, cel ce daramase biserici si omorase preoti crestini era speriat. Germanii puteau fi a doua zi in Moscova. Era un moment crucial. Pierderea Moscovei ar fi fost un semnal de incurajare pentru nemti si o tragedie pentru rusi. Stalin, acest anticrist, aude, i se sopteste, ca in Moscova este o icoana sfanta care face minuni. La biserica ce adapostea icoana un calugar ii spune ca daca icoana va ocoli Moscova de trei ori nemtii nu vor putea s-o cucereasca. Stalin urca intr-un avion icoana si pune avionul sa ocoleasca Moscova de trei ori.

Am spus ca era o iarna foarte grea. In noaptea dinaintea atacului nemtilor asupra Moscovei s-a pogorat un ger napraznic. Toate acestea le stiu de la unchiul meu care era pe front atunci. Nemtii au ordonat tanchistilor sa tina toate motoarele pornite in timpul noptii. Dimineata toate motoarele erau pleznite, inghetasera. Atacul asupra Moscovei era compromis. Nici n-a mai avut loc. Sa va povestesc o mica experienta personala. In anul 69, lucram ca medic la dispensarul Clinceni, imi facuse o casa acolo si aveam un IMS cumparat din masinile desafectate de la diverse institutii. Era o iarna destul de aspra cu un ger de aproximativ -10 grade C. Dar batea un vanticel care te ingheta imediat. Am oprit, venind de la dispensar si pregatindu-ma sa merg la Bucuresti, acasa, cam 10-15 de minute la casa mea de la tara care era si ea inghetata. Am lasat masina cu motorul pornit in fata portii. Aveam apa in radiator. Pe atunci nu se prea folosea antigel la aceste masini care mai pierdeau putin lichid pentru ca legaturile nu erau etanse. Cand am dat sa plec masina a inceput sa tuseasca si am observat ca apa era pe jumatate inghetata in radiator. Am accelerat usor pe loc ca s-o desghet si atunci am putut porni mai departe.

Vedeti! Pana si Stalin avea o urma de Dumnezeu in sufletul lui, cel care a murit fara nici un ajutor medical, atunci cand avea mai multa nevoie de asa ceva, pentru ca ii era frica sa apeleze la doctori dupa ce, cu cati-va ani mai devreme omorase pe cei mai mari medici rusi ai timpului. Inconstientul lui, constiinta, nu i-a mai dat voie sa cheme un medic, nu putea apela la un medic cand el era criminalul medicilor. Pana si acest om fara suflet a apelat la Dumnezeu atunci cand inca era in putere si frica pusese stapanire pe el. E greu de spus cand un om este fara de Dumnezei, "nu are nici un Dumnezeu", observati pluralul pe care-l foloseste deseori cuvantul popular. Sa fie asa de vechi acest cuvant? sa fie de pe vremea lui Zamolxe?

Sa ne intoarcem. Dumnezeu Este! Dar este o experienta personala. Religia, pare din ce in ce mai necesara si mai prezenta cu toate ca Europa bantuita de razboaie si refacuta ca prin minune este din ce in ce mai departe de nevoia ei.

Sa fie asa?

Sa ne uitam putin inapoi. In antichitatea noastra, cea din jurul nostru, pentru ca cea de pe alte continente ne mai scapa ca intelegere, marile civilizatii s-au desvoltat pe cursul fluviilor, sau a apelor, Tigrul si Eufratul, Nilul, Dunarea, marea Rosie, Mediterana. Cum scrie in Biblie si valea Iordanului era la fel de infloritoare pana ce Domnul a ars de pe fata pamantului Sodoma si Gomora. Poate ca si marile fluvii din Europa impreuna cu marea Neagra si cu marile nordului. Este o diferenta. In teritoriile unde iarna nu exista aceste civilizatii par sa fi fost mai infloritoare. Se pare ca sunt date care coboara acum 7-9 mii de ani. Egiptul si Mesopotamia au fost in aceasta situatie.

Cine i-a asigurat Egiptului trainicia peste milenii? Religia, templele! Templele erau adevarate depozite de alimente astfel ca redistribuirea lor sa permita vietuirea tuturor. Au ramas papirusuri in care sunt trecute toate "intrarile" si "iesirile" de alimente. Poate ca aceste adevarate magazii de alimente erau, pentru Egipt, chiar o necesitate. Sa nu uitam ca pentru egipteni anul era practic impartit in doua sezoane, unul roditor de dupa inundatiile Nilului si altul secetos in care alimentele incepeau sa lipseasca. Pastrarea alimentelor pentru sezonul dificil era chiar o nevoie. Sa ne mai amintim ca Egiptul si zonele invecinate au trecut prin perioade lungi de seceta in care revarsarile Nilului nu mai puteau asigura hrana necesara. Biblia ne povesteste despre visul faraonului cu cele 7 vaci grase urmate de 7 vaci slabe, vis descifrat de Iosif, unul din fii lui Iacob, care a reusit astfel sa salveze Egiptul de la o mare foamete si pe ai lui, familia lui Israel, Iacob, tatal lui, pe care i-a adus in Egipt ca sa nu moara de foame. Istoria si arheologia mai pomenesc de alte perioade de foamete ale Egiptului, desigur si ale Mesopotamiei, din cauza unor perioade lungi de seceta ce par a avea legatura cu o "microglaciatiune" ce se instalase in Europa. Perioade in care Egiptenii au devenit canibali, fapte consfintite prin hieroglifele sapate in pietre, asa cum rusii izolati in Leningrad au devenit canibali ca sa supravietuiasca blocadei germane.

Foarte lunga perioada, mii de ani, de supravietuire cu Zeii poate explica de ce, in decursul mileniilor ( nu stiu ce alta civilizatie a rezistat timpului asa cum au rezistat egipenii) s-a constituit, foarte probabil, o matrice stilistica care justifica nevoia de zeitati, de mai multi zei, a populatiei de pe malurile Nilului. Vom mai vorbi despre nevoia de zei. De aceea se poate intelege de ce Amenhotep al 4-lea, ce s-a numit apoi Akhenaten luand numele soarelui pe care-l considera ca singur zeu, a fost ca o floare de neacceptat de egipteni care, dupa moartea lui, au sters toate urmele acestui monoteism ce nu le corespundea. Cu totul alta pornire spre monoteism au avut Avraam, care ne spune ca omului nu-i este ingaduit sa slujeasca decat celui prea inalt, cu Isaac, Iacob si mai tarziu Moise, care au adus si au pastrat credinta intr-unul singur Dumnezeu. cu multe comandamente care sunt pastrate cu strictete de rabini. Aceasta a fost si obstacolul preluarii de catre evrei a revolutiei spirituale pe care a realizat-o Iisus Hristosul, coborat dintr-o manastire eseniana si care a incercat sa transforme mozaismul dintr-o religie a unui popor intr-o religie universala. Inteleptii evrei nu puteau accepta ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu pe pamant. Era o blasfemie. Deasemenea, nu puteau renunta la taierea imprejur si la faptul ca oricine, din orice neam, putea deveni evreu sau, ceia ce era acelasi lucru, ca orice evreu devenea un om universal. In aceasta situatie copiii lui Israel s-au aparat de invatatura lui Iisus. Este un alt motiv serios pentru care l-au considerat pe Iisus Hristosul un fals profet si asteapta, si azi, venirea profetului, aceluia singur care le va vorbi asa cum vor ei, rabinii, sa auda. Hristosul n-a fost profetul asteptat, a devenit Dumnezeul nostru. Noi, Crestinii, toata credinta noastra am mostenit-o de la copiii lui Israel. Daca ei n-ar fi fost nici noi n-am fi fost. Asta se uita cam usor atunci cand acuzam poporul evreu pentru ca Iisus a patimit pe cruce. Daca n-ar fi patimit am mai avea crucea ca semn sfant? Poate, pentru ca ea era semnul vietii la egipteni. Daca Iisus n-ar fi fost condamnat la moarte si rastignit ar mai fi putut invia? Nu! Din nou. Crestinismul n-ar mai fi fost, noua lege, pe care Israel a refuzat-o, n-ar mai fi fost.

Va amintiti episodul din gradina Ghetsimani? Iisus stia! El se roaga lui Dumnezeu sa-I treaca paharul. Nu cunoastem raspunsul, doar ca un inger din cer a venit sa-L intareasca. Este curioasa aceasta imagine. Iisus s-a luptat cu propriul sau inconstient care l-a intarit, i-a soptit ca trebuie sa-si incununeze viata sacrificandu-se. Iisus nu a avut martori la aceasta rugaciune pentru ca apostolii adormisera, dar imaginea transmisa noua de evanghelisti este reala pentru ca toti au simtit-o dupa cele ce se vor intampla. Iisus in gradina, singur, s-a rugat lui Dumnezeu, care-l trimesese in lume, si a acceptat ceea ce chiar El crease. Noua lege pe care voia s-o dea iudeilor nu putea avea putere daca nu se dadea pe mana celor ce-i voiau moartea. Un episod asemanator, cu un alt desnodamant, ne este relatat in Facerea cand Iacob s-a luptat cu ingerul. Iacob se intoarce de la Laban, de care scapase "… invingand vrajile pe care Laban le-a facut prin curajului sau si prin forta sa interioara" (1) , fiind totusi urmarit de acesta care-l dorea mort si deposedat de toata averea, se apropia de tara Canaanului unde-l astepta Esau, fratele sau geaman, suparat pe Iacob ca-i furase binecuvantarea de prim nascut data de Isaac, Esau care voia si el sa-l ucida si sa-i ia toate bunurile. "..s-a sculat noaptea si luand pe cele doua femei ale sale si pe cele doua roabe si pe cei unsprezece copii ai sai, a trecut Iablocul prin vad. Iar dupa ce i-a luat si i-a trecut raul, a trecut si toate ale sale. Ramanand Iacob singur, s-a luptat Cineva cu dansul pana la revarsatul zorilor. Vazand insa ca nu-l poate rapune Acela, S-a atins de incheietura coapsei lui si i-a vatamat lui Iacov incheietura coapsei, pe cand se lupta cu el. Si i-a zis : " Lasa-Ma sa plec, ca s-au ivit zorile!" Iacov I-a raspuns: "Nu te las pana nu ma vei binecuvanta". Si l-a intrebat Acela: " Care iti este numele?" Si a zis: "Iacov!". Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ti va mai fi Iacov, ci Israel te vei numi, ca te-ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai iesit biruitor!". Facerea, 32, 22-28 (2) . De atunci, evreii, spun ca ingerul a fost Mihael, ingerul pazitor al lui Israel!

Un om ca Iacob, bine construit fizic, psihic si spiritual, aflandu-se intre doua pericole de moarte, isi salveaza, noaptea, nevestele si averea, dupa care, ramanand singur are viziunea luptei cu ingerul, de fapt luptei cu propriul sau inconstient, cu constiinta sa, "In singuratatea noptii, Iacob isi invinge fricile si fantasmele ce-l urmareau si da o lupta cu el insusi". Astfel primeste increderea in ce avea de facut, puterea in solutia salvatoare pe care i-o da omul sau interior, inconstientul sau. Cum spuneam, este aceiasi situatie in care s-a aflat Iisus in gradina Getsemani. Spiritul intarit prin confruntarea cu propriul inconstient.

Iisus si-a oferit trupul rastignirii, s-a sacrificat pentru noi oamenii. Sacrificiul sau n-a fost primit de evrei care au ramas in vechea lege. Noi am primit cuvantul lui si de atunci ne numim Crestini. Noua lege nu a mai fost sa creasca pe pamant iudeu cu toate ca multi erau de partea lui Iisus, mai ales calugarii esenieni din care plecase. Cel care a reusit sa impuna noua lege adusa de Iisus Hristos a fost Saul, cel ce si-a luat numele de Paul, Pavel. Era sa plateasca cu viata dupa discutia ce a avut-o cu Iacob, fratele lui Iisus si conducatorul Bisericii din Ierusalim, ce voia sa-l pastreze pe Iisus dar in cadrul vechii legi, adica dorea sa arunce tot ce adusese nou. Este adevarat ca perioada istorica era foarte tulbure si pentru iudei era mai importanta lupta impotriva cuceritorului roman decat o noua lege adusa spiritului, lege care se adresa omenirii, oricarui om care prin credinta sa putea deveni fiu al lui Dumnezeu.

Astfel am devenit noi Crestini si iudeii au ramas Mozaici, cum spuneam, si-au pastrat vechile legi.

Sa ne reintoarcem la Facerea, aceasta splendida scriere. Cum incepe omul. Avram, Isaac, Iacob, sa aiba o relatie cu Dumnezeu, cu divinitatea? Cum simte nevoia de Dumnezeu? Toti acesti mari oameni ai tuturor timpurilor au comunicat cu Dumnezeu, au inteles ca Dumnezeu exista, ca este aievea, prin vise mesianice sau prin intalniri cu ingeri.

Sa vedem ce se intampla cu Iacob, care primise binecuvantarea parinteasca de la Isaac dar era urmarit de fratele sau geaman pe care-l inselase. Era in drum spre Siria la fratele mamei sale, Laban. Este primul vis mesianic al lui Iacob.

"Ajungand la un loc, a ramas sa doarma acolo, caci asfintise soarele. Si luand una din pietrele locului aceluia si punandu-si-o capatai, s-a culcat in locul acela. Si a visat ca era o scara, sprijinita pe pamant, iar cu varful atingea cerul; iar ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea. Apoi s-a aratat Domnul in capul scarii si i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatal tau, si Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pamantul pe care dormi ti-l voi da tie si urmasilor tai. Urmasii tai vor fi multi ca pulberea pamantului si tu te vei intinde la apus si la rasarit, la miazanoapte si la miazazi, si se vor binecuvanta intru tine si intru urmasii tai toate neamurile pamantului. …. Iar cand s-a desteptat din somnul sau, Iacov a zis: " Domnul este cu adevarat in locul acesta si eu n-am stiut!" Si, spaimantandu-se Iacov, a zis: " Cat de infricosator este locul acesta! Aceasta nu e alta fara numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" Facerea, 28, 11-17.

Poarta cerului; casa lui Dumnezeu; sunt tot atatea notiuni ale legaturii cu divinitatea. Somnul cu visul mesianic.

Freud ne-a dovedit ca visele sunt inconstientul nostru. Ingerii, aceste fiinte intermediare, nici oameni, nici zei, sunt fiinte ce favorizeaza aceasta comunicare a omului cu Dumnezeu. Albert Soued scrie" Ingerii.... sunt imperfecti... nu au liber arbitru ca fiintele umane... Nu au pasiuni ... se hranesc si traiesc din splendoarea gloriei divine" (3) . Deci, ingerii, sunt, probabil, fiinte ce se nasc in imaginatia noastra pentru a ne ajuta sa depasim aceasta distanta incomensurabila ce ne desparte de Dumnezeu, de nevoia noastra de Dumnezeu.

Pentru a pastra axul intelegerii noastre sa ne intoarcem la nucleul a ceea ce asi vrea sa va comunic. Este foarte important pentru noi cam ce inseamna revolutia spirituala adusa de Iisus Hristos. Am impresia ca aceasta innoire spirituala nu a fost complet descifrata nici dupa 2000 de ani. Sa nu mai vorbim de "greselile" crestinatatii apusene care a transformat o religie a iubirii si a iertarii intr-una a urii si a acuzelor. A declansat un razboi religios unic in lume care s-a transformat intr-un razboi de cucerire, mai mult, in anii 1200 si ceva au atacat, au cucerit si au distrus Constantinopolul numai pentru ca erau Crestini Ortodoxi, nu au reusit, cu toate ca au incercat, sa darame Biserica Sfanta Sofia, si asta in numele crestinismului! Dar ce sa spunem despre crestinarea fortata a evreilor, despre uciderea lor, despre tribunalele inchizitiei? Ce sa spunem despre cucerirea Americii Cetrale si de Sud in care biserica a fost sprijinita de sabie si numai cu scopul de a fura aurul ameridienilor. Toate acestea in numele iubirii crestinesti? Acesta a fost crestinism? Cred ca Iisus ar fi murit a doua oara, dealtfel cred chiar ca a murit atunci pentru o mare parte a populatiei Europei asa cum a clamat, mai tarziu, Nietzsche, "Dumnezeu a murit"!

Sigur ca Dumnezeu n-a murit si nici n-ar putea sa moara. Dar sa vedem ce aduce nou Iisus. Sa citim Evanghelia dupa Ioan: " 12. Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere sa se faca fii ai lui Dumnezeu. 13. Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut." (cap.1), ca sa intareasca cele spuse in convorbirea lui Iisus cu Nicodim, un fruntas al iudeilor, "3. Raspuns-a Iisus si i-a zis: Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu. ... 5. ... Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu. 6. Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este." (Cap.3).

Noua lege cerea botezul prin apa, inceput de Ioan, si care era implinit de Iisus care boteza prin Duh, in final pogorarea Duhului Sfant peste capul Apostolilor. Care este ascunsul acestor cuvinte? pentru ca nu par spuse fara noima. Mai intai, noua lege, cere o spalare simbolica prin apa a cugetului, a constiintei, a pacatelor. Sa nu uitam ca folosirea apei pentru spalarea cugetului se practica si se practica la femeile ce imbratiseaza mozaismul, ca si botezul ritual al incasilor. Nu era o noutate dar, de data aceasta, era o cerinta pentru toti cei ce trebuiau sa imbratiseze noua lege care nu mai cerea obligativitatea taierii imprejur a celor de sex masculin. Urmeaza botezul prin Duh care cere nasterea noii constiinte. Este a doua lege sustinuta datorita botezului prin Duh si al unei noi nasteri spirituale in lumea celor blanzi, induratori, milostivi fara a fi prosti si cu inima curata.

Ce inseamna sa fim fii ai lui Dumnezeu toti ce credem in numele lui Iisus Hristos? Sunt numai niste cuvinte sau au ceva real in ele? Ce inseamna cea dea doua nastere in care vom innoi spiritul prin Duh.

Poate ca fiecare din noi il avem pe Dumnezeu in noi fara a fi prea constienti de aceasta. Pentru a ne da seama ca suntem fii lui Dumnezeu, asa cum si Iisus a fost unicul fiu al lui Dumnezeu, unicul fiu care a fost trimis sa innoiasca credinta noastra si sa se sacrifice pentru a ne da o noua viata lipsita de pacatele trecutului. Sa nu innoim gandurile, constiinta, sa-l descoperim pe Dumnezeu, sa facem mai eforturi pentru a ne apropia de el, de acest alter ego al nostru care este una cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a coborat in noi si nu va mai pleca. Cine este, ce este si unde este Dumnezeu cel adevarat nu ne este dat noua sa stim ci sa credem ca este foarte aproape de fiecare din noi, ca si cand ar fi chiar in noi, in constiinta noastra cea buna. Cam asta ar trebui sa fie credinta. Asta nu inseamna o singura gasire si sa continuam sa facem cate rele vrem. Cautarea si gasirea lui Dumnezeu cel aproape trebuie sa fie o munca, o preocupare, o reusita, constanta. Nu trebuie sa ne oprim din credinta. Cam asta ne spunea Sfantul Augustin, "Iubeste si fa ce vrei!" pentru ca iubirea este Dumnezeu. De-L cauti si crezi in El esti fiul lui Dumnezeu si-L ai aproape! Este splendid, este inaltator si este groaznic. Este groaznic cand iti este greu sa crezi tot timpul si sa-L simti pe Dumnezeu, in spatele tau, chiar in tine. Este sublim sa poti fi atat de aproape de El.

Sa ne amintim ca Iisus a fost acuzat ca este fiul lui Dumnezeu si n-a vrut sa retracteze aceste spuse nici atunci cand stia ca va fi condamnat la moartea pe cruce, moarte datorata tocmai acestei surprinzatoare si neasteptate afirmatii. Ce sa mai spunem cand in Evanghelia dupa Ioan apare " Si celor …. care cred in numele Lui, le-a dat puterea sa se faca fii ai lui Dumnezeu"! Le-a dat puterea sa se faca, este uimitor! Deci noi avem puterea, prin credinta noasta, sa ne facem fii lui Dumnezeu! Noi avem puterea sa-l descoperim pe Dumnezeu ca niste fii ce suntem. Dumnezeu este aproapele nostru!

Daca aceasta este invatatura lui Iisus, macar miezul acestei invataturi, nu stiu cati dintre noi pot spune ca sunt fii lui Dumnezeu! Dar stiu ca acesta este viitorul omenirii, poate ca singurul ei viitor, de a face eforturi sa credem si sa-l cautam pe Dumnezeu.

Matei scrie spusele lui Iisus, " Cap.7.13. Intrati prin poarta cea stramta, ca cea larga este poarte si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei ce o afla. 14. Si stramta este poarta si ingusta calea care duce la viata si putini sunt cei care o afla." Trebuie un efort constant sa poti crede, este o munca foarte grea, de aceea si datorita multumirii, bucuriei, pe care o trezeste este si foarte frumoasa. Tot in Matei Cap.7 scrie: "7. Cereti si vi se va da: cautati si veti afla: bateti si vi se va deschide. 8. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui care bate i se va deschide." In cap.5 scrie: " 16. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri.17. ...n-am venit sa stric, ci sa implinesc." Cine si cati au inteles aceasta implinire a legii? Cine sau cati intelegem si suntem de acord ca drumul in credinta este un drum greu de parcurs, ca avem de facut eforturi, ca ne pare sacul prea mare? Cine si cati intelegem ca Dumnezeu, religia, nu inseamna numai sa ne ducem la biserica si sa ne inchinam, ca Dumnezeu si religia sunt modul meu individual de-a trai, sunt intelegerea rostului omului pe pamant, sunt raspunsuri la de unde venim? cine suntem? si unde mergem? Sunt intrebarile dintotdeauna ale filosofiei, sunt raspunsurile la cum sa-mi petrec viata?

Am sa ma opresc putin asupra unui capitol din Evanghelia dupa Ioan, 8., care consemneaza atat de viu cearta lui Iisus, petrecuta in templu, cu mai marii, cu batranii, din familia lui Israel, cearta care se termina cu incercarea de molestare a lui Iisus "Caci au luat pietre ca sa arunce in Iisus...", asta dupa ce El salvase o femeie adultera de la moarte, o femeie adusa lui Iisus spre judecare de catre farisei si carturari (iata o prima consemnare a unui carturar- un evanghelist- ce acuza alti carturari, cearta intre carturari) care cautau invinuiri. Iisus face o foarte frumoasa afirmatie, "Eu sunt lumina lumii; cel ce imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". Fariseii si carturarii il acuza de minciuna "Tu marturisesti despre Tine insuti; marturia Ta nu este adevarata.". Iisus se apara spunand "… marturia Mea este adevarata fiindca stiu de unde Am venit si unde Ma duc.". Cearta continua, Iisus se apara "Voi Judecati dupa trup; Eu nu judec pe nimeni.". Intr-adevar, in Evanghelii Iisus isi spune parerea despre unele fapte dar nu pare sa judece pe cineva. Iisus vorbeste despre "Tatal Meu, cel care M-a trimes." Fariseii ii cer sa spuna unde este acest tata? Pare ca cearta este in toi si ajunge la un nivel ce devine periculos pentru Iisus " Nu Ma stiti nici pe Mine nici pe tatal Meu; daca M-ati sti pe Mine, ati sti si pe Tatal Meu." Se pare ca incepusera sa se urmareasca prin diverse incaperi deoarece Ioan scrie "Cuvintele acestea le-a grait Iisus in vistierie...", si va mai spune " Eu Ma duc si Ma veti cauta si veti muri in pacatul vostru. Unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni. .... Voi sunteti din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.". Fantastica afirmatie! Omul poate sa se faca fiu a lui Dumnezeu prin credinta, printr-un trai frumos cu o minte curata, ferita de ura si de rautate, aceasta este insa o alta lume decat lumea celor ce nu pot crede. Aceasta este lumea lui Iisus si este lumea celor ce cred ca Dumnezeu, cel, care fiind, atat de sus poate fi atat de aproape de om, de omul ce crede ca poate sa se faca fiu al lui Dumnezeu.

Sunt cuvinte mari ce ascund in ele un talc real. Noi ne putem construi un eumeros frumos care sa ne ajute sa traim in acelasi fel, un eumeros care ne permite un efort constant de a ne apropia de Dumnezeu! Nu avem nici o dovada a existentei lui Dumnezeu, in afara dovezilor individuale ce nu sunt comunicabile, nu au valoare cand le comunici, dar nici nu avem nevoie de dovezi, avem insa nevoie sa cautam apropierea, orice cautare este si o gasire pentru ca "nu m-ai fi cautat daca nu mai fi gasit mai inainte" (Pascal).

Sa ne intoarcem la cap.8. din Ioan. Iisus spune ceva cutremurator: " Cel ce M-a trimes este cu Mine; nu M-a lasat singur, fiindca Eu fac pururea cele placute Lui…. Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi…. Adevarat, adevarat va spun: Oricine savarseste pacatul este rob pacatului.". Puteti spune ca este religie. Pentru mine este in primul rand intelepciune, este iubire de intelepciune, este filosofia. Daca ne-am facut fii ai lui Dumnezeu, desigur ca este cu noi. Iar adevarul, adevarul filosofilor ne face liberi. Numai ura si gandul rau, daca-l pastram in noi, ne inrobeste si nu ne va lasa sa dormim. De aceea cel ce savarseste un pacat, ceva ce contravine eumeros-ului care-l purtam cu noi, acela devine un rob al savarsirii lui. Este legea Karmei la inzi.

Dar cearta se inteteste: " Noi suntem samanta lui Avraam si nimanui niciodata n-am fost robi. Cum zici Tu ca: Veti fi liberi?". Orgoliul uman se arata si il orbeste pe om, nu vede ceea ce aduce nou noua lege! Libertatea in constiinta. Poti fi rob dar sa fii liber! Asa cum poti fi liber dar rob al instinctelor tale, al pornirilor tale comandate de instincte.

Fariseii striga: "Tatal nostru este Avraam!… Iisus raspunde: Daca ati fi fiii lui Avraam ati face faptele lui Avraam. Voi cautati sa ma ucideti pe Mine, Omul care v-am spus adevarul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a facut aceasta. Daca Dumnezeu ar fi tatal vostru, M-ati iubi pe Mine, caci de la Dumnezeu am iesit si am venit....n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis. De ce nu intelegeti vorbirea Mea?". Urmeaza un pasaj care este greu de interpretat sau, ceea ce este aceeasi situatie, usor de folosit in mod gresit. Iisus ii acuza pe farisei si pe carturari intr-un fel in care cuvintele nu par venite de la el. Poate ca furia apostolului Ioan a adaugat o serie de injurii care nu au putut fi niciodata spuse de Iisus, mai ales dupa cele spuse anterior: "Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. …… este mincinos si tatal minciunii. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti. Cel care este de la Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultati, pentru ca nu sunteti de la Dumnezeu. Au raspuns iudeii si I-au zis: Oare, nu zicem noi bine ca Tu esti samarinean si ai demon? A raspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe tatal Meu, si voi nu Ma cinstiti pe Mine.... Nu cumva Tu esti mai mare decat tatal nostru Avraam, care a murit? Si au murit si proorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a raspuns: Daca Ma slavesc Eu pe Mine insumi, slava Mea nimic nu este. Tatal Meu este Cel care Ma slaveste, despre Care ziceti voi ca este Dumnezeul vostru. Si nu L-ati cunoscut, dar Eu Il stiu; si, daca as zice ca nu-L stiu, as fi mincinos asemenea voua. Ci Il stiu si pazesc cuvantul lui. Avraam, parintele vostru, a fost bucuros sa vada ziua Mea si a vazut-o si s-a bucurat..... Iisus le-a zis (cuvant greu si periculos de spus in templul lui Moise): Adevarat, adevarat zic voua: Eu sunt mai inainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca sa arunce asupra Lui. Dar Iisus s-a ferit si a iesit din templu si, trecand prin mijlocul lor, S-a dus." (4) .

Multe din cuvintele lui Iisus sunt grele la adresa fariseilor si carturarilor dar ele pot fi interpretate si ca o insulta la adresa parintilor bisericii lui Israel. Aceasta cearta consemnata de Ioan pare sa fie mai mult razvratirea apostolului impotriva celor ce l-au omorat pe Iisus. Ioan se comporta fata de farisei si de carturarii care l-au condamnat pe Iisus in acelasi fel in care s-a purtat Moise, revenind de pe munte cu tablele legii si cand i-a vazut pe fii lui Israel inchinandu-se iar la idoli. S-a infuriat si a spart tablele acuzandu-i de necredinta. Ioan face la fel, pune pe hartie cuvantul lui Iisus (si Moise va aduce al doilea rand de table) si ii insulta pe acuzatori. Aproape nu cred ca multe din cuvintele acestui capitol au fost spuse vreodata de Iisus, pentru ca nu sunt aproape de structura sa comportamentala din cele ce aflam de la Evanghelisti, putea dojeni dar nu insulta pentru ca invatatura lui Iisus se adreseaza in primul rand celor pacatosi ca sa-i indrepte nu ca sa-i departeze. Atitudinea dura a lui Ioan se poate explica daca intelegem ca Evangheliile au fost scrise inaintea marii certe intre Pavel si Iacob, frate a lui Iisus si conducatorul Bisericii din Ierusalim care a fost distrusa odata cu pustiirea Ierusalimului de catre Romani. Evanghelia lui Luca este mult mai blanda cu toate ca si el aduce acuze fariseilor si carturarilor. Odata cu separarea definitiva a celor doua Biserici, cea a lui Pavel, care a devenit Crestinismul, si cea a lui Iacob, Biserica care-l slavea pe Iisus dar in cadrul vechii legi deoarece Iacob nu era de acord cu abandonarea taiatului imprejur al baietilor si nici cu un Dumnezeu care poate fi al oricarui om care crede in Dumnezeu, Biserica ce a disparut sub talpa romana, arma a cuvintelor tari a devenit o arma periculoasa. Strabate, in cuvintele capitolului 8 dupa Ioan, o omeneasca furie, o omeneasca dorinta de razbunare, stari pe care Iisus nu le-a avut niciodata, sunt stari omenesti imprumutate de la Ioan si au facut mult rau, mai tarziu, atat crestinilor cat si evreilor. Daca cele doua biserici nu se separau cearta ar fi ramas in familie si probabil ca nu ar fi fost nimic prea grav. In orice caz nimeni nu ar fi culpabilizat un popor pentru crucificarea lui Hristos, pentru ca toti ar fi inteles ca Iisus a vrut sa se sacrifice, chiar le-a fortat mana fariseilor si carturarilor acelui timp, pentru a putea fi ascultat si inteles de oameni, pentru ca ne-a spus ceva ce a fost semnat de trupul si de sangele lui pe care ni l-a dat spre mancare si spre baut. Daca asa ceva nu s-a intamplat, aceste cuvinte i-au pornit pe crestini impotriva evreilor, pogromurile din Evul Mediu, pogromurile si alungarea evreilor din Rusia, ziua geamurilor sparte, pogromurile si camerele de gazare cu care unii dintre noi am fost contemporani. Antisemitismul, reactia anticrestina a evreilor. Toate aceste nenorociri ar fi putut fi evitate daca ceea ce scrie in capitolul 8 al Evangheliei dupa Ioan, cearta intre Iisus cu carturari nu ar fi fost prost interpretate. Cum spuneam, aceasta noua lege pe care o aducea Iisus era foarte greu sa fie acceptata de preotii lui Moise. Poate ca Iisus a sperat asta avand in fata lui drumul pana la suprema jertfa cu care ar fi putut convinge poporul lui Israel ca invatatura lui nu le lua nimic foarte important din dreapta invatatura de la Avraam, Isaac, Iacob si Moise, in afara universalizarii credintei intr-unul Dumnezeu si le dadea lor, oamenilor, marea cutezanta de a fi fiii lui Dumnezeu. Aceasta nimeni nu indraznise pana atunci sa spuna, toti care credeti ca Dumnezeu este tot timpul cu voi si veti pastra cuvantul lui ca lege, toti veti putea sa va faceti Fii ai lui Dumnezeu, sau cum scrie Ioan tot in capitolul 8.29. "Si Cel ce M-a trimes este cu Mine; nu M-a lasat singur, fiindca Eu fac pururea cele placute Lui.", Dumnezeu este cu noi, nu ne paraseste niciodata daca stim sa-i ascultam cuvantul. Ce pacat de aceasta neintelegere si de aceasta pierdere.

Ce pacat ca noi oamenii nu am putut intelege, in momente cruciale, ca toti avem nevoie de Dumnezeu. De un Dumnezeu ce nu ne poate parasi pentru ca este tot timpul cu noi numai sa-l cautam, sa-i dam crezare, si sa-l ascultam cand ne sfatuieste.

Sa mai urmarim ce spune Ioan in Evanghelia sa, in a sa Bum vestire, (Euangelos - vestitor de bine, Euages - curat, nevinovat, drept). Ioan este, a fost, fara indoiala cel mai subtil si cel mai dur Apostol. In 9. 24, 25, 26 si 27, este scris " L-au impresurat iudeii si ii ziceau: Pana cand ne scoti sufletul? .... Iisus...: V-am spus si nu credeti.... voi nu credeti, pentru ca nu sunteti dintre oile Mele.... Oile Mele asculta de glasul Meu si Eu le cunosc pe ele, si ele vin dupa Mine.", ca sa continue sa le zapaceasca mintea, sa le vorbeasca iudeilor intr-o logica pe care n-o intelegeau sau nu voiau s-o accepte, intr-o logica pe care nici noi n-o intelegem prea bine chiar daca o acceptam prin credinta. Evanghelistii, Ioan si toti ceilalti, scriu acest cuvant de nenumarate ori pentru ca Iisus venise sa revolutioneze spiritul si gandirea, actiuni foarte greu de acceptat sau de acceptat mai usor prin credinta. 10.34, 35, 36, 37, 38. "Iisus…: Nu e scris in legea voastra " Eu am zis: dumnezei sunteti?". Daca ia numit dumnezei pe aceia catre care a fost cuvantul lui Dumnezeu- si scriptura nu poate sa fie desfiintata- despre cel pe care tatal L-a sfintit si L-a trimes in lume, voi ziceti: Tu hulesti, caci am spus: Fiul lui Dumnezeu Sunt?

Daca nu fac lucrarile tatalui Meu sa nu credeti in Mine. Iar daca Le fac, chiar daca nu credeti in Mine, credeti in aceste lucrari, ca sa stiti si sa cunoasteti ca tatal este in Mine si Eu in Tatal. Cautau iarasi sa-L prinda, si Iisus a scapat din mana lor.". Ce viu este descris dialogul de cel care evident a asistat la aceasta intalnire. Nici nu se jeneaza sa-l arate pe Iisus scapand cu fuga de furia fariseilor a caror minte nu mai avea cum sa gaseasca cuvinte potrivite pentru un raspuns, fapt pentru care au trecut la atac, au pus mana pe pietre sa-l omoare pe cel ce-i infrunta. Cel ce le spuse-se ca este Fiul lui Dumnezeu, zis pentru care merita moartea : Ioan 19.7. "Noi avem lege si dupa legea noastra El trebuie sa moara ca s-a facut pe sine Fiu al lui Dumnezeu.". Iarasi logica, depasirea unei anumite granite logice, intra in functiune: Pe de o parte Iisus este unicul Fiu al Lui Dumnezeu, de-o fiinta cu Dumnezeu tatal, pe de alta parte si cei ce cred in Dumnezeu se pot "face fii ai lui Dumnezeu". Cum sunau aceste afirmatii in arameica nu stim si nu stiu nici cum a fost scris prima data in elina. Pentru noi azi Iisus este Dumnezeu insusi fiind Fiu al lui Dumnezeu, o persoana anumita, diferita deci de noi cei ce ne putem face fii ai lui Dumnezeu. Daca noi intelegem greu aceste cuvinte cu siguranta ca fariseii nu le-au inteles de loc. "Fiul Omului", de ce se repeta aceasta afirmatie, aceasta denumire data lui Iisus, o repetitie cu o forta deosebita, in Evanghelii? Ca sa ni se atraga atentia ca acest Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, este fiul omului ca noi toti. De ce s-a insistat asupra acestei denumiri? Mai mult, in Luca, 17.21, Iisus spune :" …Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru.". Facandu-ne fii ai lui Dumnezeu, prin credinta, il avem pe Dumnezeu in noi. Daca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, de aceeasi fiinta cu Dumnezeu Tatal, fiind prin aceasta Dumnezeu, noi, oamenii ce credem in Dumnezeu ne putem face si noi fii ai lui Dumnezeu si sa-l avem pe dumnezeu cu noi. Acest unic Dumnezeu se distribuie in fiecare din noi, cei ce credem in el, devenind un Dumnezeu individual, un Dumnezeu numai al meu, ramanand nestirbit in persoana sa ca Dumnezeu tatal. Un Dumnezeu ce se distribuie fara sa se consume (5) . Daca a crede este o alegere individuala si daca, asa cum ne spune Iisus, putem sa ne facem fii ai lui Dumnezeu prin credinta, castigand astfel un Dumnezeu numai al meu, pe care-l leg de individul ce sunt, un Dumnezeu care este in acelasi timp unic chiar daca la aceasta participa trei persoane, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, inseamna ca eu ca individ sunt important iar socializarea credintei, Biserica, colectivitatile de credinciosi se pot forma numai pe aceasta baza; a faptului ca eu cred, ca si altul, si altii cred, ca Dumnezeu este al meu dar si al lui si al altora, ca Dumnezeu este in noi toti si ne aduna prin credinta noastra, a fiecaruia din noi. Este destul de complicat cu toate ca este cat se poate de simplu. Este complicat pentru ca pare ca toate legile logicii sunt depasite, este simplu pentru ca totul, iarasi totul, depinde numai de credinta mea. Daca Ingerii lui Dumnezeu ar fi gasit un singur om credincios in Sodoma si in Gomora cetatile ar fi fost salvate. Puterea credintei este mare dar ea se realizeaza numai prin individ. O multime nu are credinta decat daca macar unul din acea multime crede! Multimile revolutionare sunt impinse la furie si ura prin saracie, prin foame sau printr-o idee ce ii magnetizeaza, eventual un om ce are har (harisma), ce are harul de a convinge multimea.

Ce diferenta uriase intre o religie care-mi spune "iubeste si fa ce vrei", pentru ca tot ce voi face in calitate de iubitor intru Iisus Hristos va fi bun, va fi frumos, si vechea lege pe care Iisus voia s-o schimbe, religia lui Israel in care Dumnezeu este al unui popor, al unei familii, unei mari familii, fara sa fie si Dumnezeul fiecarui membru al familiei. Aceasta este ce aducea nou Iisus, aceasta este ceea ce n-au inteles fariseii. Iisus era constient ca noua lui lege era greu de acceptat, de aceea ne spune ca Dumnezeu Tatal l-a trimes chiar de va fi insultat, injuriat de oameni, chiar de va patimi si va fi ucis, pentru ca va invia a treia zi (daca veti darama templul acesta in trei zile am sa-l ridic din nou), va invia ca marturie pentru Adevar.

Un Dumnezeu individual si un Dumnezeu al tuturor in locul unui Dumnezeu al unui singur popor! (6)

Este uimitor ce aduce nou, in credinta, in spiritualitate, Iisus. Vechea lege, a lui Avraam, Isaac, Iacob, aduse-se un unic Dumnezeu pentru poporul lui Israel. Pe acesta il aparau fariseii. Noua lege pe care o aduce Iisus Hristosul aducea pe Dumnezeu, acel Dumnezeu unic, in sufletul fiecaruia dintre noi. Credinta, am mai spus-o este un act individual, nu pot da justificare de ce cred si nici nu doresc sa dau dovezi a credintei mele. Eu cred! Si asta mi-este suficient. Ma bucura credinta altora, fie ea orice fel de credinta, fie ea a poporului lui Israel, fie ea a budistilor, a celor ce cred in Brahma, sau a celor ce cred in Alah. Credinta fiind un act individual respect orice alt om care crede si nu simt nevoia sa-i cercetez credinta. Merg la Biserica pentru ca asa m-am obisnuit de copil si-mi plac bisericile ortodoxe pentru ca sunt apropiate matricii mele stilistice. Sunt de parere ca ma pot ruga la Dumnezeu si acasa la mine, pe varful muntelui sau pe mare, intr-un templu sau intr-o padure. Ori de cate ori ma rog lui Dumnezeu trebuie doar sa fiu eu cu mine insumi pentru ca Dumnezeu este langa mine, este cu mine. De aceea trecerea de la Dumnezeul unui popor la un Dumnezeu al meu, asa cum ne propune Iisus, este un mare salt in spiritualitate si in acelasi timp o totala lipsa de ingradire a credintei.

Strigatul lui Iisus murind pe cruce: Eli. Eli, lama sabactami? este un stigat omenesc, prea omenesc. Iisus venise in lume pentru a fi martirizat, "..bobul de grau trebuie sa moara ca sa dea rod", Ioan, 16.7. "Eu va spun Adevarul: va este de folos ca sa ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi". Iisus venise pentru o revolutie in spiritualitate care se putea termina cu un martiriu, el anunta de trei ori patimirea lui si nu arata slabiciune in fata ei. Pentru aceasta o duce pana la capat.

Exista cel putin trei posibilitati de a interpreta fiinta lui Iisus: Iisus omul, Iisus om si Dumnezeu, Iisus Dumnezeu. Daca Iisus a fost numai om, a putut fi un profet, un prooroc, cum il considera Coranul, sau un fals profet cum il considera preotii lui Israel. Daca Iisus a fost Dumnezeu, numai Dumnezeu, nu ne ramane decat sa credem si sa nu cercetam, Dumnezeu care a fost trimes pe pamant dupa care s-a retras la dreapta tatalui in cer.

Alta este posibilitatea in care Iisus a fost in acelasi timp om si Dumnezeu. A fost Fiul Omului, deci om, si Fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu. Daca vom aplica aici logica propusa de Stefan Lupascu, logica Actualizarii si a Potentializarii ce se poate aplica atat valorilor de Adevar si de Fals cat si unor posibile nenumarate cupluri de contradictorii, vom putea fi in situatia de a aplica cuplului om si Dumnezeu actualizarea si potentializarea. In cazul limita in care actualizam unul din acesti termeni, ii dam o valoare infinita, si potentializam cel de al doilea termen, putem avea o actualizare maxima a termenului om si o potentializare maxima a termenului Dumnezeu. Ne aflam in situatia parerii ca Iisus a fost numai om. Daca actualizam la maximum Dumnezeirea si potentializam la zero posibilitatea de a fi om, suntem in cea de a doua situatie citata mai sus, Iisus a fost numai Dumnezeu.

In cazul in care termenii sunt actualizati si potentializati cu alte valori posibile vom putea vorbi de o anumita prezenta a fiecarui termen, posibil de definit in procentaje daca este nevoie, ceea ce ne duce la acceptarea unui cuplu care este aparent contradictoriu deoarece contradictia poate fi imblanzita dupa cum avem nevoie sau dupa cum vrem. Nu vom discuta aici daca fecioara Maria a fost sau nu fecioara cand a ramas grea cu Iisus nici sarcina ei spirituala. Prefer sa cred si sa nu cercetez pentru ca este o discutie, daca se vrea o discutie, sterila si fara greutate in prezenta demonstratie a noului adus de Iisus in spiritualitate.

Aplicand, deci, logica lupaschiana vom putea spune foarte corect ca Iisus putea fi om si Dumnezeu in acelasi timp. Cat de mult om si cat de mult Dumnezeu, fiecaruia dupa puterile sale de a gandi. Am sa spun ca pentru mine este de cele mai multe ori (7) actualizata componenta Dumnezeiasca in dauna celei umane. Iisus avea putere, cu aceasta putere arata lucrarile lui Dumnezeu, vindeca bolnavii. Mai mult, aceasta putere a putut-o transmite si Apostolilor care au putut face si ei lucrari de a lui Dumnezeu, vindecari. Apostolii, care prin credinta erau si ei fii ai lui Dumnezeu, au devenit si ei mai mult Dumnezeu decat om prin apropierea de Iisus. Pe masura ce se apropie Pastele patimilor Iisus se detaseaza din ce in ce mai mult de fiinta lui umana si se apropie de cea Dumnezeiasca. Ioan, 12.23. " A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului", 12.9. " Precum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi; ramaneti intru iubirea mea.", 14.6. "..Eu sunt Calea, Adevarul si Viata...", Ioan, 16. 33. " … Indrazniti, Eu am biruit lumea.". In fata lui Pilat spune 18.37. M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume, ca sa dau marturie pentru adevar.". Pilat va intreba; " Ce este adevarul?". Aparent nu este nici un raspuns. Iisus spusese ca Adevarul este in Dumnezeu. Adevarul, aleteia grecilor, valoare centrala la Socrate si la Platon, impreuna cu valoarea suprema care este binele, bunatatea. Adevarul si binele il regasim in toate predicile lui Iisus, peste tot legat de iubire. Multe din vorbele lui Iisus incep cu : Adevarat, adevarat….si noua lege pe care o aduce Iisus este legea iubirii. In prima scrisoare Ioan zice: (12) " Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.. (16) " Si noi am cunoscut si am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.". Ioan in a doua epistola va scrie 1.11. " …cel ce face bine din iubire de Dumnezeu este.". Mai mult, Evanghelistul Marcu, atrage atentia ca Iisus consfinteste vechea lege care este si ea bazata pe iubire ; 12.28, 29, 30, 31. " carturarii intreaba: care porunca este intaia dintre toate? Iisus ….< …Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn> si < Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima, din tot sufletul tau si din toata puterea ta> , Iar a doua…:< Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti>. Mai mare ca acestea nu este porunca.". Se pare ca iubirea este veche chiar daca Iisus ii da o noua valoare, o porunca ce se gaseste ca universal si la inteleptii elini.

Ce pacat ca vointa lui Iisus nu s-a implinit, a da o noua lege lui Israel care sa fie lege si pentru ori care alt credincios. Chiar si asa suntem urmasii credintei intr-un singur Dumnezeu al lui Israel dar am fi putut fi impreuna cu Israel intr-o singura credinta.

Este adevarat ca in lumea moderna o astfel de unitate religioasa nu mai este ceva asa de important. Mozaismul a ramas neschimbat iar Crestinismul s-a frant in atatea bucati incat unele din ele te intrebi daca mai sunt crestine. Cred ca important ar fi, indiferent de biserica sau de templul la care mergem, sa preluam invatatura lui Iisus Hristos si sa ne facem, cat mai multi, fii ai lui Dumnezeu prin credinta noastra intr-unul singur Dumnezeu, in iubirea aproapelui si in respectul legalitatii binelui, aceasta fiind credinta noastra intima si foarte personala pe care nici nu este nevoie s-o comunica altora, ajunge doar sa credem! Ne putem inchina la orice altar, la orice biserica, templu sau chiar acasa in propria camera.

Binele. O sa mai vorbim despre el.

Sa vedem, daca vom putea gandi, de ce isi spune Iisus "Eu sunt Lumina lumii"? Ioan, 12.36. " Cat aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii..." 12.46. " Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric.". Matei, in despre Imparatia Cerurilor si pilda semanatorului ce seamana samanta cea buna scrie: 13.37,38,39,40,41,42,43. " …Cel ce seamana samanta cea buna este Fiul Omului. Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fii imparatiei; iar neghina sunt fii celui rau. Dusmanul care a semanat-o este diavolul; secerisul este sfarsitul lumii, iar seceratorii sunt ingerii.. dupa cum se alege neghina si se arde in foc, asa va fi la sfarsitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai, vor culege din imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelegea, si-i vor arunca pe ei in cuptorul cu foc; acolo va fi plangerea si scrasnitul dintilor. Atunci cei drepti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor. ..". Matei 17.1,2. " ...Iisus a luat cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte. Si s-a schimbat la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina,". Iisus, cei drepti, cei alesi prin credinta, sunt ca soarele, ca lumina soarelui. Am sa aduc doar aminte, fara sa creez o filiatie ce nu poate fi dovedita, ca in secolul XIV inaintea lui Hristos, Amenhotep (Amun este multumit) al IV-lea isi schimba numele in Akhenaten (orizontul lui Aten) si-si muta capitala in Egiptul de mijloc, la El- Amarna (asa cum este numita acum). El a abolit cultul tuturor zeilor in afara lui Aten- discul solar- ce era reprezentat ca un disc al soarelui care trimite raze ce se termina cu maini. Soarele si lumina lui era unicul zeu. Poate prima religie monoteista. Dupa moartea lui Akhenaten templul soarelui ca si toate palatele au fost sterse de pe fata pamantului. Matricea stilistica a acelor egipteni nu era pregatita pentru monoteism. Egiptul s-a reintors la cultul zeilor.

Acest cult al unicului zeu, soarele, poate avea unele radacini in eruptia devastatoare care a avut loc pe insula Tera din marea Egee, probabil cu 4000 de ani inainte de Hristos. Legat de aceasta eruptie sau de alt fenomen devastator este si consemnarea facuta de evanghelistul Luca, 4.25. " Si adevarat va spun ca multe vaduve erau in zilele lui Ilie, in Israel, cand s-a inchis cerul trei ani si sase luni, incat a fost foamete mare peste tot pamantul.". Cronicele Egiptene vorbesc si ele de o mare foamete din cauza unei secete prelungite cand Nilul nu se mai revarsa ca sa aduca bogatia, cand bogatii cerseau o bucata de paine si copii erau vanati pentru a fi mancati. Dealtfel antropofagia, in lumi destul de civilizate, s-a mai semnalat si la azteci in perioade de mare foamete cand sacrificiile rituale ofereau carne poporului, ca si in Lenigradul asediat de nemti si tinut izolat si de Stalin (cu toate ca iarna se putea face aprovizionare pe lacul Ladoga) cand se folosea carnea mortilor.

Mai este un episod Evanghelic care merita toata atentia deoarece este o piatra importanta in noua invatatura adusa de Iisus, episod pe care fiecare dintre cei patru evanghelisti il consemneaza, este legat de relatiile interumane, de ceea ce numim relatii sociale. Apostolii incepusera sa se sfadeasca care este mai important dintre ei, care este primul si ar avea dreptul sa stea la dreapta lui Iisus, care la stanga si care mai pe urma. Iisus este categoric: Matei, 20.28. " ..Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-si dea sufletul rascumparare pentru multi.", 23.9,10, 11, 12. "... Tatal vostru Unul este, Cel din Ceruri.... invatatorul vostru este Unul; Hristos….Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru. Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta.". Apoi este o izbucnire de suparare 23.13. " Vai voua carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati.". Dreptul omului la credinta, la Dumnezeu, nu poate fi ingradit de oameni iar Dumnezeu Tatal se aseaza langa fiecare credincios, este aproapele meu omul, aproapele nostru.

In toate Evangheliile se poate citi clar efortul pe care Iisus il face spre a-si indrepta spre bine propriul popor, casa lui Israel, Matei, 15.24. "…Nu sunt trimes decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel.". El stie, de la inceput, dupa botezul dat de Ioan si dupa ce Duhul l-a manat in pustie patruzeci de zile, ca nu va putea sa spere a fi usor de inteles ceea ce aduce. Il aduce pe Dumnezeu langa credincios, il aduce pe Mangaietor- ce frumos numeste Iisus: Ioan, 15.26. " ...Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine." si voi repeta; 16.1.7." Acestea vi le-am spus ca sa nu va smintiti. Eu va spun Adevarul: va este de folos ca sa ma duc Eu. Caci daca nu Ma duc, Mangaietorul nu va veni, iar de Ma voi duce, Il voi trimite la voi.".

Iisus isi da seama, in ajunul patimilor, ca nici apostolii sai nu au inteles tot ce le spusese. De aceea le spune cu un ultim cuvant, cuvant consemnat de Ioan: 14. 9 si 10. " ... Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. … Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal - care ramane intru Mine face lucrarile Lui." si va continua vorbindu-le de acest alter ego al Dumnezeirii care este Mangaietorul. 14. 12,15,16,17,18,20,23 si 26. " Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu ma duc la tatal. De Ma iubiti, paziti poruncile Mele. Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac. Duhul Adevarului, pe care lumea nu poate sa-l primeasca, pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste; voi Il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi! Nu va voi lasa orfani: voi veni la voi. In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt intru Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi..... Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el. Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-l va trimite Tatal in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate ce v-am spus Eu".

Nu poate fi ceva mai clar spus vom veni la el, nu la ei, nu la multi, la el, si vom face locas in el. Mangaietorul, Duhul Sfant, Duhul Adevarului, chiar Iisus ca mangaietor, toti, care sunt unul, vor face, va face, locas numai in cel ce crede! Duhul Adevarului....ramane la voi si in voi va fi! .... voi veni la voi. ... In ziua aceea ve-ti cunoaste ca Eu sunt intru tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi... Duhul Adevarului, Iisus, Mangaietorul, toti care sunt unul vor fi, va fi, in cel ce crede, va fi in voi. Noi suntem indivizi separati unul de altul, suntem fiecare cu viata lui, cu sperantele lui, cu destinul lui, dar suntem uniti prin credinta. Credinta care este a fiecarui individ dar se gaseste in mai multi. Toti cei ce cred au pe Dumnezeu cu ei, au Mangaietorul cu ei, il au pe Iisus cu ei, au Sfantul Duh, au, avem, acest numitor comun al credintei, Dumnezeu! De aceea oamenii care cred in Dumnezeu raman oameni dar il au pe Dumnezeu cu ei.

Nu s-a spus ceva mai frumos si il cred pe Ioan ca asa a vorbit Iisus Hristos.

Repet: Dupa parerea mea de simplu credincios, de om care simt ca am nevoie sa cred in Dumnezeu; credinta este o obtine pur individuala, personala. Religia este o activitate sociala ce se bazeaza pe credinta individuala a membrilor ei, ea aduna credinciosii. Fiind o activitate sociala va fi marcata de toate insemnele socialului. Are nevoie de ierarhie. O ierarhie pe care Iisus a incercat s-o inlature sau macar s-o atenueze,.. care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru... Cine se va inalta pe sine se va smeri si cine se va smeri pe sine se va inalta. Daca apare ierarhia apare si politica iar de apare politica apare si ura. Este adevarat ca nu toate religiile sunt la fel de ancorate in politic. Biserica Crestina, fie ea de apus, de rasarit sau cele reformate, toate au facut si fac politica. Preotii musulmami conduc state si fac politica acelor state. Razboaiele religioase si ura interconfesionala au fost si sunt consecinta politicului.

Daca omul, ca individ, isi poate actualiza, mai mult sau mai putin, partea sa umana sau partea sa Dumnezeiasca, este optiunea fiecaruia. Cand suntem mai multi, chiar intr-o familie, poate mai ales intr-o familie, totul incepe sa incline spre partea omeneasca, sociatatea devine prea omeneasca si nu vad cum poate scapa de acest blestem. Poate de aceea sihastrii simt nevoia sa se retraga in individualitatea lor pentru a putea actualiza partea de dumnezeire din ei la fel cum omul, acest om obisnuit care toti suntem, simte, uneori, nevoia de a fi singur cu sine, de a se gasi el cu el insusi. Cautarea singuratatii, fuga in pustiu a lui Iisus, tine de aceasta nevoie de a afla cine esti cu adevarat, de ati gasi credinta, de al gasi pe Dumnezeu.

Poate ca ar fi prea frumos in aceste momente de rascruce a umanitatii ca toti, Crestini, Mozaici, Musulmani, Budisti, Brahmani, sa ne dam mana, pastrandu-ne fiecare credinta si obiceiurile sale, si sa construim adevarata cetate a spiritului care ar insemna continua cautare a lui Dumnezeu, apropierea de Dumnezeu, ca niste buni fii ce suntem, spre a realiza lumea pacii, a infratirii, a iubirii, lume pe care toti o cautam. In orice caz ne va ramane multumirea ca " Nu trebuie sa ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida,.." (Matei. Cap10. 28) daca vom sti sa ne ingrijim de suflet. De-ar fi asa de usor cum ies uneori cuvintele! Uneori este atat de greu sa-ti pastrezi un suflet frumos. Unul te infurie, altul te insulta, un al treilea te pune pe jar si sunt atatea tentatii. Cum poti pastra curatenia cand vezi, auzi si simti? E greu, e foarte greu. Nu poti fi ca piatra sau ca lemnul. De aceea viata este minunata, e frumoasa dar primejdiile sunt la fiecare pas. Aceea tarie de caracter inseamna, de multe ori, sa poti fi ca piatra sau ca lemnul, sa nu simti, sa fii fara simturi, sa fii nesimtit.

Ma simt cateodata un sare ganduri, intr-un fel de neputinta de a nu sari de la un gand la altul, de a nu aluneca de la o idee la alta. Fac bine, nu fac bine? Cine stie acum? De aceea ma las condus de acest alter ego, de acest sfatuitor si cei ce vor urma ma vor judeca. Cine mai poate avea taria sa spuna, asa cum spunea Socrates, asa cum spunea Iisus, ca in acest sfatuitor este daimon-ul meu, ca Dumnezeu este cu mine, ca fac pururea cele placute lui!

Ma scol dimineata, ma spal pe fata si fac cateva miscari ca sa ma inviorez. Imi deschid cartile si citesc unele pasaje sau ma asez in fata computerului ca sa gandesc. Am atatea de facut dar uneori nu am chef de nimic. Ma las in acest dulce a nu face nimic -dolce fa niente.

Pana la urma ceva ma impinge de la spate si pornesc pe un drum. Cum sa nu cred in Dumnezeu? Cine-mi da acest drum daca nu El. Aceasta este parerea mea, puteti fi de parerea mea sau nu, numai ca nu am cum sa va dovedesc nimic. Se stie ca imaginatia mea, pe care o iubesc si ma folosesc cat pot de ea, poate fi influentata de diversele campuri telurice, de un bloc de granit peste care stau, pot avea chiar impresia ca imaginatia se transforma in realitate asa cum realitatea se transforma in imaginatie la un scriitor.

Eu cred ca Iisus a fost Dumnezeu, Dumnezeu in cel mai mare grad pentru ca tot ce a spus este minunat, nu gasesc in nici un alt text antic, cele despre care am informatii, o mai clara si mai completa expunere a drumului spre spiritualitate. De aceea a fost recunoscut si de Mahomed ca prooroc. Preotii lui Moise l-au considerat un fals prooroc, asa cum erau in acea vreme si cum sunt si azi. Chiar Iisus le atrage atentia apostolilor sa nu se lase inselati de falsii prooroci. Faptul ca rabinii nu vor sa aiba un dialog cu crestinii este o urmare fireasca a celor petrecute la Ierusalim in anul 33 pentru ca ei sunt, in continuare de parere ca Iisus a hulit cand a spus ca este Fiul lui Dumnezeu. Intrevad, intr-un viitor nedefinit, o posibila deschidere a unei portite atunci cand si rabinii vor intelege ca si ei sunt fii lui Dumnezeu ca orice om ce crede in Dumnezeu.

Pentru noi crestinii ramane o intrebare jenanta; Iisus a fost prooroc? Sau a fost Dumnezeu pe pamant? Este curios dar nu vad nici o contradictie intre aceste doua posibile afirmatii. Fiind in Nazaret este recunoscut ca fiu al lui Iosif si intrebat: Luca, 4,23 si 24. " Cate am auzit ca s-au facut in Capernaum, fa si aici in patria Ta. … Adevarat zic voua ca nici un prooroc nu este bine primit in patria sa". Mai inainte, in sinagoga din Nazaret I se da cartea proorocului Isaia si citeste, Luca 4.18 si 19. " Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa binevestesc saracilor; M-a trimes sa vindec.... a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre.". Iisus se considera pe sine un prooroc. Un prooroc care, dupa spusele martorilor avea putere in el: Luca, 6.19. "si toata multimea cauta sa se atinga de El ca puterea iesea din El si-i vindeca pe toti.". Puterea tine de partea lui Dumnezeiasca asa cum partea omeneasca putea fi proorocul.

Mahomed l-a plasat pe Iisus impreuna cu proorocii pentru ca Mahomed n-a inteles, ceea ce n-au inteles nici rabinii, ca Iisus este fiul lui Dumnezeu actualizand dumnezeirea la maximum, ramanand fiul Omului, ceea ce ne da si noua puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu prin credinta.

Va propun sa coboram putin din cele mai inalte sfere, ale lui Dumnezeu, Iisus, credinta, dar sa ramanem in domeniul religiei, sa coboram la nivelul ingerilor, al sfintilor, al zeilor.

Cea mai veche si mai frumoasa imagine sunt de parere ca este cea a scarii visate de Iacob, acea scara pe care urcau si coborau ingeri. Este si cea mai clara imagine a functiei ingerilor. Sunt fiinte, o sa vedem daca au acces la aceasta exprimare, care fac legatura intre Dumnezeu si oameni.

Ingerii au existat si in Asiria, si in Egipt. In lumea politeista au acelasi rol, sunt legatura dintre om si zei. Am vazut ca ingerii cu lipsa unor atribute omenesti sau divine sunt un fel de determinatii fara fiinta, mai bine zis care-si gasesc fiinta in apropierea lui Dumnezeu sau a omului ca sa ne ajute in refacerea, in constientizarea, acestei legaturi constitutionale intre noi si Dumnezeire.

Am subliniat acest amanunt pentru ca aici apare o caracteristica care are un aspect universal, care pare sa fie legata de felul nostru, al oamenilor, de a intelege lumea, de a trai.

Asa cum a existat totdeauna un cult al mamei, al tatalui, al copilului salvator, al copilului erou, asta inseamna ca omul a avut si are nevoie sa se refere la niste generalitati care depasesc conditia noastra de indivizi. O mama am avut fiecare dar respectul nostru pentru mama este altceva. Omul primitiv, omul antic, inaintea declansarii credintelor monoteiste, traia si el in contact cu niste universalii pe care nu le putea stapani, nu le putea influenta: moartea, viata de dincolo de moarte, tunetul, fulgerul, furtunile pe uscat si mai ales cele de pe mare, de aceea a incercat sa aduca mai aproape de el acesti universali dandu-le trup, dandu-le fiinta, si astfel a creat ZEII. El, Jupiter, Thor, care in crestinism s-au transformat in Sfantul Ilie care conduce carul sau cu cai focosi si inaripati prin cer si aduce furtuna cu tunete si fulgere. Neptun, care-i ajuta pe elini sa strabata marile. In Mesopotamia ca si in Egipt zeii erau uneori inaripati. Probabil pentru a calatori mai repede din lumea lor in lumea noastra, a oamenilor. Monoteismul lui Avraam si a lui Iacob ca si cel al nostru, al crestinilor, este populat de ingeri inaripati. Sunt inaripati tot pentru a putea mai usor calatori intre cele doua lumi, cea a lui Dumnezeu si cea a oamenilor.

Care era si care este rostul acestor fiinte intermediare? Spun fiinte intermediare deoarece ele recreeaza o legatura care uneori pare rupta, intre Dumnezeu si oameni. Dumnezeu care este in cer este transcendent, ne depaseste, este in lumea lui asa cum zeii traiau in Olimp, in lumea lor, la fel la egipteni, la asirieni sau la alte popoare politeiste. De altfel, orice sistem religios politeist avea un zeu suprem, un fel de Dumnezeu. De aceea pare normal ca s-a ajuns in cele din urma la monoteism. Religia, aceasta legatura necesara intre om si divinitate ca sa poata fiinta avea nevoie de o legatura intre cele doua lumi ce par atat de departe una de alta. Zeul suprem, zeii mai mici si unul, Dumnezeu, ingerii si omul. Aceasta este structura existentei oricarei religii, aceasta este fiinta religiei. Asa cum scrie Andrei Plesu (8) ".. in textele sacre ale tuturor marilor traditii ale lumii, din Persia pana in Grecia, din lumea araba si iudaica pana la cea crestina, din Mesopotamia, Egipt, India, pana in China si Siberia meridionala, ... intervalul dintre Fiinta suprema si lumea pamanteasca e foarte aglomerat.... Angelos... inseamna .. sol, mesager..", aceste fiinte intermediare par a fi ceva comun, trivial cum spun matematicienii, ceva ce intalnesti oriunde pentru ca ai nevoie.

Ingerii sunt un fel de a-l imblanzi pe Dumnezeu, un fel de a te apropia de Dumnezeu intr-un fel mai bland. Dumnezeu pe care nu-l poti vedea pentru ca te orbeste lumina lui, Dumnezeu de neatins, Dumnezeu fara chip dar ca prezenta puternica, acest Dumnezeu ti se deschide prin intermediul ingerilor.

Omul a invatat in decursul vietilor lui ca este bine sa ocolesti un sef, un stapan, pe cel ce are puterea suprema. Cavaleristii au chiar o vorba; nu este bine sa teci prin fata sefului si pe ca crupa calului. Ambele situatii pot fi periculoase. Acest obicei pamantesc a fost transferat cerului, omul ajungand sa prefere a plati, prin penitente, prin rugaciuni, prin molestare, un intermediar care il poate ajuta, de aici au aparut ingerii. Avraam, Isac si Iacob vorbeau cu Dumnezeu, dar ingerii l-au vestit pe Lot, ingerii l-au invatat pe Iacob, ingerul Gabriel a adus buna vestire Mariei lui Iosif. Ingeri mesageri, cum spune Plesu, ingerii, aceste fiinte intermediare, sunt legatura cu Dumnezeu sau vestitorii lui Dumnezeu, atunci cand nu putem, atunci cand nu suntem pregatiti, de a comunica direct cu El.

Oare, putem comunica direct cu Dumnezeu? Depinde, cum spunea Iisus, numai de puterea credintei tale! Nu pare sa fie o cale usoara de ajuns la Dumnezeu. Oamenii, pare, ca au o mai buna comunicare cu ingeri mai ales daca le dau chip, le dau fiinta. Acest chip ingeresc pare mai aproape de tine decat Dumnezeu si pare ca te poti intelege mai usor cu el.

Daca exista o cale regala de a ajunge la Dumnezeu atunci aceia este prin iubire si prin credinta. Creativitatea iti poate fi de ajutor, un efort continuu de a fi creativ.

Nu pot incheia mai inainte de a repeta, de a trage atentia, ca in domeniul psihismului inconstient ne aflam intr-o situatie asemanatoare cu cea din biologie in care ADN si ARN-ul, genele noastre, sunt purtatoare a unei caracteristici a corpului nostru, o amprenta a individualitatii sale, legata de cea a familiei, a poporului din care ne tragem, in care putem gasi si caracteristici ale umanitatii, ale inceputului ei ca si ale vietii.

Tot astfel, inconstientul nostru poarta niste universalii, cele mai generale notiuni, formele spatiului si ale timpului, categoriile cunoasterii ca si categoriile stilistice, toate fiind instrumentele cu care intelegem lumea, o cunoastem, structuri mentale care sunt si o limita in intelegere si in cunoastere ei, o cenzura cum spune Lucian Blaga. Universaliile mentalului nostru sunt si poarta noastra catre lumea culturii si lumea spirituala pentru ca prin ele intelegem nevoia de Dumnezeu si avem legatura noastra cu Dumnezeu.

Poate ca este bine sa intelegem si faptul ca toate aceste universalii biologice (in fond genele sunt un universal biologic), psihice, culturale si spirituale sunt, in acelasi timp determinismul sub care existam. Libertatea, liberul arbitru de care suntem asa de mandrii, o putem castiga numai individual, singuri, prin forta de care dispunem de a fi creativi. Creativitate in orice domeniu, de la cea mai simpla realizare pana la revolutiile in spiritualitate. Sa fim creativi si cu iubirea de Dumnezeu in noi. Poate ca aceasta ar fi o solutie pentru viata contemporana.
 
     
     
  Note de subsol:  
  1. Albert Soued, Les syboles des reves dans la Bible, Ed. Jacques Granger, Paris,1997, p.50-51  
  2. Biblia, Societatea Biblica Interconfesionala din Romania, 1982, Bucuresti.  
  3. Albert Soued, Op.cit., p. 66,67.  
  4. Biblia sau Sfanta Scriptura, Societatea Biblica Interconfesionala din Romania, 1992, cap.8, 13-58.  
  5. Constantin Noica vorbeste in logica sa de acest Universal ce se distribuie fara sa se consume.  
  6. Si totusi, poate ca nu este asa, deoarece in Facerea, 28,14, Dumnezeu ii spune lui Iacob "… si se vor binecuvanta intru tine si intru urmasii tai toate neamurile pamantului". In Facerea, 12,3. Dumnezeu ii spune lui Avram: "Binecuvanta-voi pe cei ce te vor binecuvanta, iar pe cei ce te vor blestema ii voi blestema; si se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamintului". Se pare ca Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacob, este si Dumnezeul nostru, asa cum ne-a spus Iisus, chiar daca prin copiii lui Israel asa cum am primit religia crestina.  
  7. Actualizarea si potentializarea pot varia constant, nu este vorba de niste valor fixe ci de niste variabile in plin proces de variatie. Desigur,un amanunt pe care nu l-am subliniat pana acum, variatia este invers proportionala.  
  8. Andrei Plesu. Despre ingeri, Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 22 si 23.  
  sus