Schita a filosofiei lui Lucian Blaga.  
     
  Geo Savulescu  
     
  Voi incerca sa va prezint o schita a filosofiei lui Lucian Blaga care sa cuprinda atat teoria cunoasterii cat si teoria inconstientului. Am sa reduc studiul meu la cele aproximativ 1000 de pagini cuprinse in Trilogia culturii si in Trilogia cunoasterii. As vrea sa ma rezum la aceste doua trilogii care reprezinta miezul, centrul, filosofiei blagiene. In Eonul Dogmatic publicat in 1931, Cunoasterea luciferica publicata in 1933, in Censura transcendenta publicata in 1934, in Orizont si stil publicat in 1935 ca si in Geneza metaforei publicata in 1937, notiunea cheie este Misterul.

O alta notiune cheie pentru intelegerea filosofiei lui Blaga apare prima data bine conturata in Orizont si stil. Este notiunea stilului ca inconstient. De observat ca Lucian Blaga a vrut, de la inceput, ca notiunea de inconstient sa nu mai aiba o legatura directa cu psihologia devenind un concept filosofic. In Trilogia cunoasterii se poate simti, printre randuri, gandirea unui domeniu inconstient, de care evident avea nevoie, dar care, probabil, nu era inca bine structurat in noua sa forma, eliberat de psihologie, sau in orice caz eliberat de psihanaliza. De altfel, in Geneza metaforei si sensul culturii spune mai mult despre censura transcendenta si, dupa parerea mea, mai consistent, mai credibil, decat spusese in tot capitolul omonim din Trilogia cunoasterii, text care are o frumusete poetica in desfasurarea lui metafizica.
 
     
  I
Eonul dogmatic si Cunoasterea luciferica.
 
     
  Sa incepem discutia noastra cu Eonul dogmatic. Ce vrea sa ne comunice Blaga in aceasta carte? Incepe introducand ideea de dogma, de dogme, din punct de vedere criticist ca "teze filosofice ce depasesc mai mult sau mai putin experienta" (1) si-si afirma punctul sau de vedere ca "Dogma presupune …. o anumita criza a intelegerii (2) ..." (3) ca, dupa ce va justifica dogmatismul in prima formulare dogmatica facuta de Filon din Alexandria, va prelua aceasta formulare. Filon a fost ganditorul care a trait in acea lume elenista atat de apreciata de Blaga, lume in care intelepciunea orientului s-a intalnit cu incercarile rationaliste ale elinilor. Blaga va defini dogma ca ".. orice formula care, in dezacord cu intelegerea, postuleaza o transcendere a logicei" (4) . Totul incepe sa devina mai complicat: ce inseamna formula? Ce inseamna transcendent? Prin formula Blaga intelege o exprimare prin cuvinte. Prin transcendere o depasire. Catre finalul Eonului dogmatic va scrie transcendere radicala cu referire la cunoasterea cu directia minus, cunoasterea luciferica.

Inainte de a intra mai adanc in terminologia blagiana sa incercam o clarificare. Paradoxele lui Zenon din Eleea, imposibilitatea sagetii de a-si ajunge tinta si a lui Ahile Peleianul de a ajunge in fuga broasca testoasa, nu fac altceva decat sa ne arate ca nu putem gandi rational, logic, miscarea, deplasarea unor obiecte, unor oameni, unor fiinte, ceea ce altfel este o constatare de bun simt. Antinomiile logice, paradoxele logice, nu ar fi trebuit sa ne solicite efortul de a le da o solutie, ele sunt un martor al acestei diferente, care exista si de care ar trebui sa fim constienti, diferente dintre realitatea observabila prin simturile noastre, perceputa, si incercarea noastra de a-i da o forma, in exprimare, mai ales in scris, cat mai corecta. Prin corectitudine multi inteleg o forma logica, o inlantuire rationala, ca sa nu fim acuzati ca ceea ce scriem are un drum aberant de la cap la coada. Poate de aceea Pitagora si-a scris intelepciunea in versuri, versurile de aur, poate de aceea Heraclit era considerat obscurul pentru ca incerca sa exprime in cuvinte scrise ceea ce in viu dialog era mai usor de sustinut, poate de aceea cele cateva fraze ramase de la Parmenide par ca au multe ascunsuri si poate de aceea Socrate a refuzat sa scrie considerand dialogul o posibilitate de ati corecta spusele pe cand scripta manent, cum spuneau latinii, ai scris o prostie ea ramane.

Pare ca este simplu dar este foarte complicat. Cei pentru care viata a fost principalul educator vor intelege mai usor aceasta, mai complicat este cu cei ce au trecut prin scoala, eventual prin mai multa scoala. Acesta este si motivul pentru care cei ce au studiat viata oamenilor primitivi (5) ii considera ca au si o gandire primitiva, neevoluata logic. Este adevarat. Au o gandire magica si magia scapa oricarei logici. Pentru ei miturile, povestile, si transcendentul (citeste magicul) sunt uneori mai importante decat hrana, mai precis hrana spirituala este pe primul loc. Ne par primitivi si cu o gandire prelogica deoarece pentru ei ascunsul lumii care-i inconjoara este mai important decat o gandire bine condusa logic. Ii consideram primitivi, in gandire, din orgoliul celor stapaniti de demonul logicei.

Am sa spun mai tarziu ceva despre cunoasterea luciferica. As vrea sa retinem ca atat pentru Kant cat si pentru Blaga este o imposibilitate de a cunoaste realitatea asa cum este ea. In schimb putem s-o aproximam prin ajutorul categoriilor a priori; asta, explicit pentru Kant si mai retinut dar destul de clar pentru Blaga. (6) Este motivul pentru care ambii au fost considerati, de catre unii flosofi, ca fiind agnostici. Ce caraghios, agnostic cineva care da o solutie despre felul in care putem cunoaste! Este adevarat ca solutia este dublata de recunoasterea ca nu putem avea o cunoastere absoluta.

De aici decurge ceva care la prima vedere socheaza: pe de o parte avem o lume ce nu poate fi cunoscuta in intimitatea ei, pe de alta parte cu mintea noastra, cu intuitia noastra, putem incerca sa avem cunostinte, nu stim cit de corecte, despre aceasta lume de necunoscut. De ce socheaza? Pentru ca suntem animale rationale, pentru ca noi gandim, pentru ca avem o strictete a acestei gandiri, putem avea o strictete a gandirii noastre pe care o numim logica. In aceste conditii capatam o mare incredere in facultatile noastre mentale si simtim ca putem deveni stapanii lumii. Cu mintea noastra iscoditoare, cu logica ce o sustine, ne simtim puternici si nu putem crede ca misterele sunt in jurul nostru. Nu putem crede ca avem o cenzura a cunoasterii desi categoriile cu care cunoastem sunt, ca si organele noastre de simt, limitate. O limitatie chiar prin functia lor. Oare si ratiunea are limite? si logica pe care o folosim? Desigur. Am aflat ca teoria multimilor a lui Cantor are o notiune de pornire, chiar cea de multime, care este neclar definita si ca teoria este contradictorie in transfinit, ca matematica ca un sistem complet este contradictorie. Am aflat ca diversele logici cu care speram sa inselam realitatea si sa-i patrundem intimitatea, asa cum sunt logicile cu infinite valori, cum este logica intuitionista a lui Brower, sau logica fuzzy, logicile modale, ori schematismul logic a lui Stefan Lupascu, toate incercand sa depaseasca limita legii tertului exclus care functioneaza in logicile cu doua valori, am aflat ca toate aceste logici pot fi reduse, tot la limita, la o logica cu doua valori - am aflat ca nu putem restrange realitatea contradictorie in chingi logice, ca ratiunea nu este infailibila.

Toate acestea nu inseamna ca exista o ruptura totala intre realitate si mintea noastra, ca nu mai are rost sa gandim si ca trebuie sa aruncam la cos cartile de logica, de matematica. In schimb asta inseamna ca vom putea sa ne apropiem de realitate mai usor cu o minte apta de a accepta contradictiile si de a incerca solutionari cu ajutorul intuitiei, cu ajutorul unor idei creative. Iata care ar trebui sa fie lectia data noua de Platon care vorbea de o lume pura a ideilor pe care nu o putem atinge si ca ar trebui sa ne multumim cu o lume a umbrelor acestor idei. Ar trebui sa fie si lectia lui Immanuel Kant care, dupa cum am spus, a scris despre o lume de necunoscut (o lume noumenala) pe care o putem apropia cu ajutorul categoriile a priori ale intuitiei. Tot astfel este eonul dogmatic in care am intrat sau domeniul contradictoriului a lui Stefan Lupascu. Ar trebui sa ascultam aceste minti frumoase care ne-au atras atentia ca una este si alta gandim, care ne-au dat solutii de a folosi intelegerea noastra, de a folosi logica, de a folosi matematica.

Pentru Blaga domeniul existential, ceea ce exista, este dominat de mister. Asta inseamna ca noi nu putem cunoaste realitatea pentru ca este de necunoscut in intimitatea ei ultima, este incognoscibila, este ascunsa in spatele unei perdele care nu ne lasa sa ne apropiem de ea si de aceea simturile noastre nu ne permit s-o descifram. Kant, pe care il critica si de care se dezice, dar il urmeaza chiar daca nu recunoaste, a propus lumea noumenala unde stapan este lucrul in sine. Blaga ne vorbeste despre o lume de mistere cu care noi ne-am luptat de la inceputul omenirii ca sa le desvaluim, sa le revelam. Este, adevarat, o diferenta importanta fata de Kant. Nu mai este vorba de un mister nediferentiat de "lucrul in sine", de un mister universal, ci de o multitudine de mistere, fiecare mister avand o descriptie: asta inseamna ca stim in ce mister ne aflam chiar daca nu putem da un raspuns coerent. Ne aflam in misterul ultimelor particole ale materiei, in misterul compozitiei luminii, in cel al creierului sau in cel al gravitatiei? Daca domeniul existential inseamna mister este bine de stiut ca sunt o multitudine de mistere, foarte multe. Nu vreau sa spun infinit de multe pentru a nu intra in aporia trasfinitului din teoria multimilor. Nu as putea justifica de ce un infinit poate avea o putere mai mare sau mai mica decat un alt infinit, ca un infinit depaseste ca putere un alt infinit, nu asi putea gasi o dovada a acestei afirmatii cu toate ca ideea ma atrage. Nici notiunea de putere a unui infinit, notiune inventata de Cantor pentru a putea justifica diferitele feluri de infinit, nu o inteleg. Asta nu inseamna ca nu respect matematica, chiar teoria multimilor a lui Cantor, ceea ce incerc sa spun este ca ratiunea omeneasca, inteligenta, ne-a condus la splendide constructii teoretice aplicabile in realitate dar asta nu inseamna realitatea, realitatea este diferita, ramane un mister oricat desvaluim din ea, oricat de adanc patrundem cu inteligenta noastra.

Fara sistemul binar matematic nu am avea computere, nu am avea nimic din tehnica moderna, fara fizica si chimie nu am avea nimic din ceea ce ne inconjoara. Matematica, fizica si toate stiintele ne asigura civilizatia numai ca noi am vrea sa stim ceva mai mult. Am vrea sa stim ceea ce nu putem sti. Sa vedem cam ce se intampla? Hai sa pipaim cunoasterea cu ajutorul mintii lui Lucian Blaga.

Misterul, misterele, sunt cel mai important stalp ce sustine teoria cunoasterii. Pentru a ne putea apropia, cu grijile, de acest camp al misterelor Blaga incepe sa ne spuna povestea dogmei care incepe cu Filon din Alexandria.

Revenim: ce inseamna, la Blaga, dogma? …o renuntare la sine pentru ca intelegerea (intelectul) a evadat din sine in formule care … sunt inaccesibile logicei... Dogma presupune o anumita criza a intelegerii... (7) ? formula care la Filon suna astfel : ... din substanta primara emaneaza existente secundare, fara ca prin acest proces substanta primara sa sufere vreo scadere. Unitatea nu se altereaza daca luam ceva din ea, emanatiile secundare nu imputineaza divinitatea ( substanta primara este divinitatea pentru filosofii greci) care ramane nealterata. Unul genereaza multiplul? Pentru mintea noastra cea de toate zilele pare o aberatie: cum poti lua ceva dintr-o unitate fara ca aceasta sa se imputineze? Mintea cea de toate zilele, mintea matematica, pare sa fie cea pe care logicienii o accepta, o considera ca fiind cea corecta. Aceasta este si ratiunea noastra. Ea nu poate accepta ca o fiinta, ramane de vazut ce inseamna fiinta, deci o fiinta sa aiba trei persoane, asa cum este dogma trinitara a lui Dumnezeu. O fiinta in trei persoane. Dumnezeu pare sa fie unitar si multiplu in acelasi timp si in aceleasi coordonate. Nu putem fi de acord cu o astfel de afirmatie? De ce nu? De fiecare data aceasta dogma a iesit invingatoare in fata celor ce incercau sa dea o forma rationala credintei crestine: asa s-a intamplat cu Arie care a incercat sa faca o ierarhizare a fiintelor ce au loc in Dumnezeu, un Dumnezeu ce a luat forma in timp, in fata pneumaticilor care propuneau o teza logica, Christ fiind o fiinta divina incarnata, in fata adoptionistilor pentru care Christ era un profet inaltat la demnitatea divina, sau a maniheilor care au transpus realitatea contradictorie si misterioasa in lupta dintre o divinitate a binelui si una a raului, intre Dumnezeu si diavol, ambii avand forte egale, introducand astfel o teologie dualista. Conceptia crestina care a iesit victoriosa dupa aproximativ 400 de ani de lupte a fost aceea a trinitati intr-o singura fiinta. Este dogma crestina care are radacina in dogma lui Filon. De ce s-a intamplat asa? Blaga considera ca exista o aplecare umana spre mister, fapt pentru care a fost preferata si aleasa dogma in locul unei incercari de a explica rational, corect logic, ceea ce apare intelegerii noastre ca o contradictie sau o imposibilitate. Poate, intuitia ne sopteste ca strictetea logica e saraca si ca este bine sa lasam deschisa poarta intelegerii, sa lasam fiecaruia dreptul de a visa cu ochii deschisi. Cateodata imaginarul se dovedeste mai aproape de realitate.

Cu alte cuvinte Blaga atrage atentia asupra unei nepotriviri, unei diferente foarte importante, intre cea ce este real si ceeace gandim. Este vorba despre o diferenta, de care am mai pomenit, sesizata de ganditori inca din antichitate. Solutiile, incercarea de a depasi aceasta neconcordanta, au fost si sunt diverse variind intre cele doua extreme: rationalism si intuitionism. Intre a da o importanta totala ratiunii, felului nostru de a gandi corect, si a exacerba valoarea intuitiei care este mai apropiata de realitate, care incearca sa depaseasca logicul. Sunt si diverse posibilitati intermediare de abordare intre logicul a toate stiutor si frageda intuitie.

Se pare ca cel care a gasit solutia cea mai eficienta, pentru a intelege cum functioneaza cunoasterea umana, a fost, cum am mai spus, Immanuel Kant. Lucian Blaga urmareste indeaproape constructia kantiana a cunoasterii, desigur cu unele modificari importante. Poate ca cel mai important aport este aducerea inconstientului in lumea filosofiei. In Eonul dogmatic si in Cunoasterea luciferica, de care ne vom ocupa in cele ce urmeaza, Misterul este notiunea centrala care inlocuieste lumea noumenala a lui Kant.

Misterele naturii, de fapt realitatea care ne este data ca o multitudine de mistere pe care, fiecare in parte, le putem aborda diferit, este una din cheile care poate deschide intelegerea teoriei cunoasterii la Lucian Blaga. De ce mistere in locul unui lucru in sine (das Ding an sich) kantian? Blaga simte nevoia de a vorbi altfel despre aceasta lume noumenala (chiar daca se fereste s-o numeasca astfel) pe care nu putem s-o cunoastem dar am vrea sa stim cat mai mult, cat mai multe, din ea, despre ea. De aceia va pune in locul unui mister unic si greu de abordat, asa dupa cum am spus, o multitudine de mistere, fiecare mister avand o caracteristica proprie, o parte a lui care ne este data, pe care o cunoastem, si care este ca o poarta prin care putem intra cat mai adanc in cunoasterea lui. Spre exemplu lumina a fost si ramane un mister chiar daca domeniul ei ne este familiar asa cum si gravitatia ramane un mister. Noi stim, chiar daca nu cu exactitate, despre ce este vorba si le putem aborda pe fiecare din aceste doua mistere in mod diferit, specific fiecaruia.

Sunt de parere ca este un mare castig in incercarea noastra de a cunoaste. Asa a fost de la inceput cand ne-am pus o intrebare despre ce se intampla intr-o anumita situatie reala care ne-a aparut ca un prim mister pe care am simtit nevoia sa-l desvaluim. Astfel ne-am permis sa patrundem din ce in ce mai adanc in cunoasterea fiecarui mister in parte, sa patrundem adanc in ceea ce ne aparea de necunoscut la un moment dat.

Sa ne intoarcem la eonul dogmatic, la acel timp fara o limita precisa in care dogma isi va avea locul ei. Cam ce inseamna aceasta afirmatie? Nimic altceva decat faptul ca este timpul ca mintea noastra, gandirea noastra, sa se elibereze, partial, de chingile logice. Sa se elibereze partial ..? Intentia lui Blaga nu a fost sa se elibereze de strictetea logica ci, de deformarea gandirii noastre prin logica, de gandirea noastra eronata ca logica ne poate scapa de greseli, de a gresi in gandire. Asta ar putea duce la o eliberare partiala de logica care, altfel, este bine venita pe anumite portiuni de gandire.

Este adevarat ca fara matematici si fara logica nu am avea minunile tehnice de azi, dar este tot atat de adevarat ca de multe ori gandirea noastra, gandirea noastra de cea mai buna calitate, face niste salturi necesare pe care nici un logician nu le mai poate urmari. Mai este adevarat ca matematicienii prefera constructii care au o continuitate fara a fi intrerupte de o gandire ce pare mai putin riguroasa. De aceea este foarte greu sa fie acceptata o intrerupere a unui rationament logic, pentru a schimba ceva, pentru a putea continua sa gandim cautand noul, noutatea, ceea ce inca nu stim.

Exista incercari de a depasi aceasta situatie schimband valorile de adevarat si de fals ale logicii binare, sau valori intermediare in logici cu mai multe valori, cu functori, cu valori modale, o logica a argumentarii, a explicatiei; acceptat - refuzat, aprobat - respins, sau alte valori. In general cupluri contradictorii cu un anumit Univers de Discurs cuprins intre anumite limite ale unei argumentari sau ale unei explicatii. Aceasta incercare a logicilor polivalente nu schimba prea mult situatia deoarece folosesc tot o logica, fie ea bivalenta sau polivalenta, la un anumit sector al realitatii. Limitarea actiunii logicii nu poate insemna si evitarea, depasirea, diferentei funciare intre gandire si realitate dar poate fi de ajutor prin chiar limitele pe care si le da o astfel de logica.

Avem, deci, o realitate care cu greu poate fi prinsa in gandirea fara intuitie, fara imaginatie, mai exact, anumite portiuni ale acestei realitati scapa stringentei unei gandiri logice.

Aici pare ca trebuie sa mai fac inca un pas in profunzime pentru a avea o mai buna intelegere. Gandirea noastra logica vrea sa prinda totul in secventele ei. Este ca un rationament matematic care inainteaza pas cu pas si nu lasa nici un gol. Acesta este motivul pentru care apare o diferenta intre ceea ce gandim si ceea ce este. Fiindul, existentul, nu se lasa prins chiar asa. Ceva ne poate scapa, din neatentie sau pentru ca algoritmul logic nu poate surprinde acea parte, si ne putem afla in situatia exasperanta ca nu putem cunoaste cu toate ca am procedat corect, logic corect, in apropierea noastra de existent. Aici Blaga trage un semnal de alarma. Este cazul sa ne speriem si sa ne resemnam, ca o consecinta, de imposibilitatea noastra de a cunoaste realitatea asa cum este? sau sa luam de buna aceasta diferenta ca o realitate de care nu putem scapa, de care nici n-are rost sa incercam o scapare, ci, sa mergem inainte, sa cunoastem in continuare cu propriile noastre puteri tot ce putem fura naturii, sa vedem tot ce putem desvalui, sa avem curaj dar sa nu fim aroganti. Daca ce am gandit sau am imaginat se dovedeste inaplicabil realitatii, sa nu intram in colaps, sa mergem inainte, sa cautam o noua cale care ar putea fi mai apropiata telului nostru, care ne-ar putea aduce mai aproape de adevar. Dealtfel, mi se pare ca omul, omul acesta slab si puternic, a facut totdeauna asa, a mers inainte si nu a cedat insucceselor. Un fapt s-ar putea schimba. Daca stim ca ceea ce se ascunde este din ce in ce mai greu de desvaluit si ca pana la urma va ramane ceva imposibil de cunoscut, daca stim ca avem puteri limitate, daca stim ca orgoliul si falsa incredere nu ajuta la nimic, sunt de parere ca suntem mult mai bine inarmati, mult mai puternici. Puterea celui slab nu-i un cuvant gol daca-i dublata de stiinta, de cunoastere, de cunoasterea propriilor limite, daca ne stim limitele.

Pare ca acesta este motivul pentru care Blaga va incerca depasirea acestei situatii prin niste pasi care, la prima vedere par foarte complicati, niste pasi care incep cu dogma, cu dogmaticul, pentru ca doma, contradictoriul, este cea care ne atrage atentia ca exista o anumita criza a intelegerii. Criza despre care tocmai am vorbit, a unei funciare diferente, a unei defazari, intre cea ce este si ceea ce gandim ca este: o fiinta in trei persoane; o persoana care este in acelasi timp om si Dumnezeu.

Este interesant ca aceste dogme ale crestinismului raman dogme numai in exprimarea prin cuvinte. Daca ar fi sa le formalizam acordand simboluri cuvintelor asa zisa criza dogmatica dispare. Daca fiinta = a, si persoana = b, respectiv b1, b2, b3, cele 3 persoane, atunci putem afirma ca a=b1 + b2 + b3, fara sa fie nimic socant. Ceea ce se poate spune: a este format din suma a trei b-uri, si n-ar avea nici o legatura cu principala dogma a crestinismului care spune cu unicul Dumnezeu care este o fiinta este in acelasi timp trei persoane; Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Algebra minimala, aritmetica, n-are ce cauta aici pentru ca suntem in domeniul cuvintelor, a cuvintelor cu sens, a notiunilor, a conceptelor.

Este ceva in plus. Desfasurarea logica a gandirii nu poate veni in contradictie numai cu realitatea ci si cu limbajul, este vorba de cuvintele unei limbi. De fapt, limba naturala a unui popor contine in ea, fara ca noi sa fim constienti de asta, intreaga realitate, intreaga experienta traita de acel popor. Cuvintele unei limbi, notiunile, au un continut pe care nu-l putem controla si care depinde de tot ce se intampla, de tot ce s-a intamplat, cu cei ce vorbesc limba ce contine acele cuvinte, acele notiuni. Cand noi gandim, indiferent daca putem gandi in cuvinte sau in imagini, folosim cel putin trei repere: folosim cuvintele (sau imaginile ce pot fi transformate in cuvinte) care sunt notiuni formate in cea mai mare parte istoric, folosim anumite reguli ce se impun in folosirea acestor cuvinte -gramatica - si folosim o inlantuire corecta a ideilor pe care le materializam prin cuvinte - logica.

Nimic nu este chiar atat de simplu cum incerc sa expun. In vechea Indie, unii sunt de parere ca prima a fost gramatica lui Panini, logica a urmat. Ambele, gramatica si logica sunt inlantuite pentru ca regulile unei exprimari de inteles (unii prefera a spune reguli ale unei exprimari corecte, ceea ce asa este numai ca ar trebui sa intelegem de ce un minim de reguli ale unei anumite exprimari sunt folosite si de analfabetii unui popor care nu au de ce sa se intereseze de o exprimare corecta) sunt necesare pentru ca doi oameni vorbind aceiasi limba sa se poata intelege. Este totusi destul de usor de a desparti gramatica de logica. Gramatica are nevoie de cuvinte, serveste chiar cuvintele, pentru a exprima reguli de corectitudine pe cand logica poate fi formala, asta inseamna ca se poate dispensa de cuvintele pe care le foloseste si sa le inlocuiasca cu simboluri. Socrate este om. Orice om este muritor deci, Socrate este muritor: A este B, orice B este C deci, A este C. O inferenta valida indiferent daca folosim cuvinte sau simboluri.

Sa ne reintoarcem la eonul dogmatic, la dogme, la criza intelegerii. Blaga ne spune ca aceasta criza are un aspect conciliabil si unul ireconciliabil. Putem cunoaste dar nu vom cunoaste niciodata ultimul adevar. Prin cunoasterea paradisiaca ne vom apropia de intelegerea unor mistere explicandu-le din aproape in aproape pe fiecare, vom reusi sa desvaluim intinsul misterelor, misterele in intinderea lor, asa cum ne propune si Kant, este chiar cunoasterea kantiana (eforturile facute in acest fel de cunoastere sunt la indemana fiecarui om si pot tine de arhetipul amintirii paradisului). In afara de aceasta cunoastere extensionala vom putea sa patrundem si in adancimea unor mistere pentru a desvalui cat vom putea din ele. Aceasta este cunoasterea luciferica, cunoasterea creatoare, cunoasterea care ne poate aduce lumina, ceva nou din adancul unui mister. Cu toate acestea va trebui sa stim ca nu putem avea o cunoastere desavarsita, o cunoastere pana in ultimul coltisor. Asa ceva ne este interzis, cum spune Blaga, asa ceva nu este cu putinta pentru ca misterele lumii au ascunzisul lor de nepatruns. Fie ca voim, fie ca nu voim, mai mult nu putem.

Un alt ganditor roman, Stefan Lupascu, stabilit de tanar la Paris, va vorbi despre domeniul contradictoriului, deoarece realitatea este contradictorie. Cuplurile de contradictorii fac legea in ceea ce ne inconjoara. Ce fel de lege? O lege care refuza logica, refuza tertul exclus si accepta contradictia. Cum poate fi acceptata contradictia? Foarte simplu, noua lege a contradictoriului inlocuieste valorile de adevarat si de fals cu alte valori, cele de actualizare si de potentializare. In acest fel o contradictie poate fi acceptata fie ea prezentata formal sau sustinuta de cuvinte, de notiuni.

A si Non A nu pot fi acceptate impreuna. Daca-l actualizam pe A si-l potentializam pe Non A acest raport se schimba. Actualizarea si potentializarea sunt functii care variaza intre 0-1 cotinuu si invers propotional. Asta inseamna.ca actualizarea unui termen este asociata potentializarii celuilalt termen. Mai clar, gradului de actualizare a unui termen i se asociaza un grad invers proportional de potentializare al termenului opus si putem spune ca adevarul este potentiaizat, sau actualizat, in anumite grade. Adevarul isi pierde calitatea sa de absolut, devine relativ la actualizare si la potentializare. Ca sa dam un alt exemplu, Isus Hristos a fost, in acelasi timp, om si Dumnezeu. In ce proportie, in fiecare din actiunile lui, a fost om si in ce proportie a fost Dumnezeu putem urmari in Evanghelii. In timpul judecatii, a calvarului si a crucificarii, actualizarea dumnezeirii devine maxima. Contradictia intre calitatea de a fi om si de a fi Dumnezeu este numai aparenta. El a fost intr-adevar om si Dumnezeu, in acelasi timp, calitati independente dar unite fara posibilitate de a fi amestecate.

Blaga, scriind despre dogma, ne atrage atentia ca ea este o antinomie, o antinomie transfigurata. Asta inseamna ca si pentru Blaga acest domeniu al contradictoriului, cum spune Stefan Lupascu, este contradictoriul lumii reale, sunt antinomiile triviale ale realitatii. Cu o diferenta. Cand Blaga spune ca dogma este o antinomie transfigurata, transfigurata prin scindarea unor concepte solidare si da exemplu notiunile de fiinta si de persoana (cu toate ca antinomii se pot gasi la tot pasul si dogme se pot construi destul de usor cu notiuni comune, este interesant ca ne vine mai usor sa dam exemplul principalei dogme a crestinismului ca tip de dogma) o face pentru ca aici ne apare mai clar aceasta lupta intre notiuni, aceasta concordanta si neconcordanta intre doua notiuni pe care in limbajul curent nu prea le diferentiem. Am putea vorbi de notiuni asemanatoare? In ce ar consta asemanarea si diferentierea? Aici este o limita destul de voalata, neclar reprezentata, asa cum un limbaj natural functioneaza. Poate de aceea, chiar daca nu numai de aceea, spiritul uman a fost nevoit sa aduca pe lume matematica si logica, pentru a introduce rigoare acolo unde ea nu este.

Blaga va introduce notiunea de transcendent care, trebuie sa recunoastem, este o notiune comoda dar greu de manipulat. Este comoda pentru ca orice ne depaseste intelegerea poate fi plasat in transcendent. Chiar depasirea inseamna transcendere, sunt notiuni echivalente dar folosite in domenii diferite. Limbajul religios are nevoie de transcendent pentru ca Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-l intelegem prea bine, trebuie doar sa credem si sa ascultam ceea ce ne spun cei ce inteleg limbajul transcendentului. Trebuie sa credem de doua ori, sa credem in Dumnezeu si in ceea ce ni se spune despre el. Aceasta folosire religioasa a cuvantului transcendent a facut dificila folosirea lui in limbajul filosofic. Blaga nu se sperie si il preia spunand ca solutia paradoxelor dogmatice e postulata in transcendent (8) .

O lipsa de sens plina de alt sens, cum spune Blaga. Este o solutie comoda pentru ca nu mai inseamna dumnezeire, este in schimb tot ce ne depaseste intelegerea ca ratiune. Blaga va spune chiar intr-o nota, transcendentul depaseste mult ideea de Dumnezeu (9) . Poate de aceea va propune o impartire a intelegerii. O intelegere en-statica, atunci cand gandirea este in cadrul functiilor ei logice si o intelegere ec-statica (probabil ca nu intamplator este aproape notiunea de extaz, scrisa cu cs in loc de x, dar si de iesire in afara) in care gandirea evadeaza din sine fiind intr-o nepotrivire ireconciliabila cu functiile sale logice.

Ne vom opri putin pentru ca ne aflam la o rascruce in gandirea blagiana, de la care putem sa nu mai intelegem nimic (ceea ce din pacate s-a intamplat) sau sa intelegem totul.

Exista doua feluri de a folosi functia inteligenta a creierului nostru, gandirea. Putem gandi si intelege condusi de rationamente cu o anumita strictete logica sau putem intelege si simti mai mult decat gandi ceva ce ne este familiar dar scapa regulilor logicei. Inca odata, imi este foarte greu sa gasesc cuvinte potrivite pentru ceva ce toti facem in mod curent. Trecem de la o idee la alta fara sa ne pese daca incalcam legi ale logicii, adica fara a lega corect ideile de care ne folosim. Uneori corectam din mers aceste deficiente logice care nu ne prea deranjeaza. Din conta, suntem mai degraba jenati daca cineva ne solicita sa avem o inlantuire logica intr-o expunere. Folosim subiecte subintelese fara sa ne pese daca interlocutorul nostru nu poate prinde toate intelesurile neexplicite. Folosim fraze contrase incalcand reguli gramaticale si logice pentru ca asa ne vine bine in exprimare. De fiecare data gandirea noastra trebuie sa iasa un pic din sine, daca sinele gandirii ar fi corectitudinea logica. Sigur, intelegerea ecstatica propusa de Lucian Blaga nu este chiar asta dar nu este departe. Blaga scrie: Orice formula dogmatica reprezinta o ecstazie intelectuala (10) , o iesire din sine a gandului nostru pentru a putea face, asa cum se exprima Blaga, saltul in antinomie, saltul in neintelesul realitatii contradictorii - dar pentru a o intelege. De aici va veni noutatea, din cunoasterea luciferica.

De ce gandirea noastra, intelectul nostru, trebuie sa iasa din sine, sa evadeze din strictetea unei gandiri logice? O gandire libera de constrangerile, de franele logice, isi poate permite prin salturile pe care le poate face sa devina inventiva, creativa. Logica este foarte buna cand ne corecteaza derapajele pe care gandirea le poate face dar poate deveni o reala frana cand nu putem iesi din legaturile ei. Nu-i asa ca este simplu dar foarte greu de explicat? si mai ales foarte greu de dovedit.

Blaga ne da o definitie a transcendentului avand grija sa mentioneze si toate posibilele amplificari tehnice prin care logica a fost coborata adanc in experienta: prin <transcendent> se intelege de obicei ceea ce trece nu numai dincolo de experienta, ci si de toate posibilitatile de amplificare tehnica a experientei (11) . Intradevar, numai ce depaseste rationalul, logicul, trebuie inteles ca fiind transcendent. In mod curent transcendentul este dominat de antinomic, transcendentul este domeniul contradictoriului de care ne vorbeste Stefan Lupascu. Un antinomic, un contradictoriu, care scapa intelegerii. Atat teza, care sustine unul din termeni, cat si antiteza ce sustine contrariul, sunt la fel de corecte, la fel de credibile, de aceea s-a facut apel la formulari dogmatice care sa depaseasca orice contradictie. De acea Filon face apel la o formula dogmatica: Substanta prima (cea divina) emana existente secundare fara ca prin acest proces substanta primara sa sufere o scadere (12) tradusa in crestinism prin dogma trinitatii: Dumnezeu ca fiinta este unic dar este, in acelasi timp Fiul si Sfantul Duh, trei persoane intr-o fiinta. Dumnezeul unic nu poate pierde nimic din substanta sa cu toate ca din el emana persoanele Fiului si ale Sfantului Duh. O antinomie care nu are solutie devine o dogma. Aici trebuie facuta o remarca.

Dogma tinde sa fixeze un mister, fie el individual sau general, in propriul sau caracter, care este numai al lui. Blaga este de parere ca noi avem un tip dogmatic de gandire care imbratiseaza misterele. Spiritul nostru are nevoie sa foloseasca acest tip de gandire pentru a nu se afunda in necunoastere, mai precis si specific, misterele naturii, ale lumii, fie ele individuale sau generale, au nevoie sa-si gaseasca o solutie cu toate ca sunt de neinteles, pentru aceasta avem nevoie de gandirea dogmatica, pentru a da o forma si un continut fiecarui mister in parte. Forma este cea care da specificitate unui mister iar continutul are o parte care se arata, pe care o putem cunoaste, si o parte ce se ascunde cu care se vor lupta creatorii, fie ei artisti, scriitori sau oameni de stiinta.

Pentru ca intentia noastra este de a ramane, cat putem mai mult, in parametri construiti de Blaga, de a ramane in Universul sau de Discurs, sa spunem cateva cuvinte despre ce ar insemna directia in cunoastere, un concept al unei actiuni pe care o realizam in viata de toate zilele. Cand facem cativa pasi pe un drum stim unde vrem sa mergem, la fel cand ne urcam in masina, pornim motorul si plecam de pe loc, cand ne urcam intr-un autobuz sau in avion. Rostul, varful nostru de actiune, scopul unei actiuni, sunt chiar justificarea acelei actiuni. Tot ceea ce facem, sau aproape tot, este pe directia actiunii noastre. De multe ori preferam sa ascundem prin pasii pe care-i facem, directia spre care mergem, mai ales cand avem un anumit interes sau nu suntem prea incantati ca altii sa cunoasca incotro mergem. Parlamentarii nostrii au gasit tot felul de bubite in articolele unei legi care cere controlul averilor demnitarilor. Este de inteles pentru ca nu le convine sa se stie cum s-au imbogatit, nu le convine ca cineva sa le poata controla averile. Mai mult, un politician, poet cu talent si sef de partid, apare in mass media batandu-si joc de numita lege care are pretentia sa se numeasca de integritate, " ce rost are moralitatea ca lege? Nu are nici un rost. Trebuie inlaturata orice posibilitate de a-i controla pe cei ce sunt deasupra legilor. Cel ce fura o paine trebuie condamnat dar ce fura banii nostrii ai tuturora, bani publici, raman cinstiti daca nimeni nu-i poate controla. Scopul, directia unei actiuni, ar trebui urmarita in micile gesturi ce pot parea naive sau chiar simpatice.

Pentru Blaga cunoasterea are directii. Plecand de la o origine, de la punctul 0, ea poate avea o directie spre reducerea numarului de mistere sau de potentare a cate unui mister. Prima situatie este numita cunoastere pozitiva pe care o noteaza cu semnul plus si o numeste plus-cunoastere, iar secunda, cunoasterea dogmatica, care are in fata un mister imposibil de construit sau de rationalizat, ii da semnul minus si o numeste minus-cunoastere. In aceasta teorie a directiilor misterului (misterelor l-i se da valoarea de obiect real, de obiecte) actiunea noastra de cunoastere poate duce, in cazul pozitiv, la o reducere numerica a acestor mistere, iar in cazul minus-cunoasterii, tinde sa fixeze, unde se poate si cum se poate, misterul cosmic in maximul sau de adancime, si de relief (13) lasand o parte aratata, cunoscuta, si imbogatita prin cunoastere.

Misterul este heterogen, este complex, are diferite articulatii si poate avea diverse dimensiuni, un relief variat, ceea ce face sa nu prea aiba importanta daca folosim singularul sau pluralul cand vorbim de mistere. Heterogenitatea unui mister poate insemna o multitudine de mistere. Aceasta il si deosebeste de misterul omogen, absolut, fara dimensiuni, pe care-l propusese Kant. O filiatie inseamna, de multe ori, schimbari radicale, cu toate acestea Blaga nu s-a considerat un continuator al lui Kant. Importanta este afirmatia lui Blaga ca "Obiectul cunoasterii este misterul. Problema cunoasterii intelegatoare e reducerea sau potentarea <misterului>" (14).

Misterul este un obiect, ca orice obiect din realitate, iar cunoasterea ne conduce la intelegerea (Verschtand la Kant) acestor mistere, acestor obiecte (15) , fie prin reducerea lor ca numar (este cunoasterea asa cum a construit-o Kant), fie prin patrunderea in adancul unui mister, cu care actiune de patrundere, in profunzimea necunoscutului, vom putea cunoaste partial acel mister si in acelasi timp ii vom putea respecta calitatea lui de a ramane mister. Aceasta secunda cunoastere, minus-cunoasterea, numita astfel pentru a o deosebi de cea cu care ne obisnuise Kant, este aportul lui Lucian Blaga, a luminosului Blaga. Poate de aceea a numit-o cunoastere luciferica (16) , cunoastere luminoasa, cunoastere ce duce lumina in adancul intunericului cel necunoscut. De aici si nevoia de a vorbi de doua directii in cunoastere, pentru ca este cu totul altceva a intelege, a cunoaste, ceea ce ne inconjoara si a cauta sa intri cu gandirea in profunzimea a cate unui mister, sa evadezi cu gandirea din sinea ta care-ti rezolva foarte bine problemele de zi cu zi. Esentiala este aducerea noului, descoperirea noului, intr-un cuvant creativitatea, inseamna fixarea cate unui mister gasindu-i caracterul sau propriu, numai al lui, fara sa ne fie frica ca nu vom putea rezolva toate "ecuatiile" lui. Fizicienii sunt degeaba suparati ca nu pot gasi ultima caramida de constructie a lumii. Daca privesc putin inapoi vor observa ca in ultimele decenii s-au descoperit foarte multe date despre particulele elementare, descoperiri cu care ar putea fi mandrii. Cunoastem din ce in ce mai mult despre gravitatie fara sa cunoastem ce este gravitatia. Avem din ce in ce mai multe remedii pentru multe boli si le folosim mai tintit cu toate ca nu stim totul despre multe din aceste boli si nici nu astept sa stim in viitor totul. Toate aceste cunoasteri nu-mi prea deranjeaza trairea mea zilnica la care am nevoie de multe alte cunostinte, banale (daca banal este sa poti folosi un computer), despre obiectele care ma inconjoara. Este evident ca lumea creativitatii, la care noi toti oamenii avem acces, este altceva decat lumea necesitatilor zilnice de trai cu care nu trebuie confundata.

Blaga va vorbi despre un tip dogmatic de a gandi, despre un alt tip de gandire decat cel logic, rational, un tip de gandire caruia i se deschide in fata un eon. Va fi un alt spirit, va fi o reintoarcere a elenismului care este fondatorul dogmaticului. Putin ne sperie aceasta afirmatie, mai mult prin neintelegerea ei. Prin exemplele date am aratat ca acest fel de a gandi il folosim destul de des, Blaga insusi da exemple care arata prezenta acestui fel de a gandi. Nu este un nou fel de a gandi, poate ca este, mai degraba, ceea ce este foarte important, o constientizare a felului nostru de a gandi creativ. Este bine sa cunoastem ceea ce nu putem cunoaste! Este important fiindca exista o lupta intre domeniul logicului si cel al ontologicului. Mai exact, intre acceptarea logicii, rationalului, ca fel de a gandi exemplar ce ar trebui urmat de fiecare data, si lovirea de domeniul realitatii, domeniul contradictoriului, cum spune Stefan Lupascu, domeniu care, dupa Blaga, ar putea fi stapanit prin gandirea dogmatica. Mai tarziu, in Geneza metaforei si sensul culturii, va spune ca cea mai importanta caracteristica a umanitatii este creativitatea, prin arta, literatura, stiinta, modalitate prin care omul a reusit sa prinda si sa-si insuseasca, chiar daca numai in parte, misterele cosmosului, misterele lumii. Creativitatea, explicarea creativitatii, nevoia de creativitate, acesta este motivul pentru care Lucian Blaga a construit cunoasterea cu sens minus, cunoasterea luciferica.

Realitatea, existentul, to on -ul anticilor, este conradictorie, este greu de stapanit cu mijloacele logicei daca insistam sa folosim o desfasurare, fara intreruperi, a gandirii noastre corecte. De aceea ne aflam intr-o noua aporie, intre logic si ontologic. O aporie care nu-si poate gasi rezolvarea cu toate ca, sau tocmai pentru ca,(asa cum sunt cele mai multe situatii ale realitatii) ambii termeni ce sunt in contradictie, atat teza cat si antiteza, sunt tot atat de corecte, chiar logic, sustinute si valide. Este motivul, chiar daca nu explicit simtit de Blaga, pentru care propune folosirea unei gandiri de alt fel, o gandire folosita in mod corect, o gandire care sa nu mai fie acuzata de incorectitudine, de invaliditate, cu toate ca nu mai sta dominata de logic, gandire care sa deschida larg, un drum, specificului uman, creativitatii si sa impace logica cu ontologia, cu realitatea.

In acest nou inceput de mileniu cand puterea gandirii noastre a crescut exponential, cand avem, de destul de mult timp, in afara sistemelor logice binare ce au radacini in gandirea lui Aristotel, avem cum am mai subliniat, logici cu mai multe valori, cu infinit de multe valori, avem logica fuzzy, avem logici modale care au inlocuit valorile clasice de adevar si de fals cu alte valori; avem chiar logica contradictoriului a lui Stefan Lupascu care propune noi valori logice - ale actualizarii si ale potentializarii, valori cu care se pot evita situatiile contradictorii folosind tot infinit de multe grade intre noile valori, astazi cand cu ajutorul logicii ne deplasam cu vehicole pe luna, cand ne ajuta sa avem masini inteligente care servesc puterii noastre de a gandi, vin sa spun, folosind gandirea lui Lucian Blaga, ca am putea imblanzi distanta intre logic si ontologic mariindu-le, casatorindu-le, dandu-le lor o noua viata impreuna in intelegerea noastra.

Cum vom face asta? Vom ridica felul nostru de a gandi in mod curent la nivel de stiinta, ceea ce nu este pe placul matematicienilor si a logicienilor. Folosind gandirea noastra corecta, logic, atunci cand avem nevoie de aceasta corectitudine, pe care o putem intrerupe, sarind de la o idee la alta, de la un nivel la altul, si sa continuam a fim logici in noul cadru ales. Aceasta intrerupere n-ar trebui sa vicieze economia generala a unui proces de gandire, din contra, ar trebui s-o usureze si s-o faca mult mai rapida decat puterea celor mai performante computere, ne mai existand bariere logice pe care sa le punem atunci cand nu avem nevoie de ele. S-ar putea strecura gandirea gresita, falsul? Desigur. Ascultati putin glasul politicienilor, mai ales al politicienilor avocati, cum se joaca cu sofismele pentru a evita o lege care nu le convine. Ascultati si mincinosii care uneori mint frumos, incantator. Limbajul natural a fost totdeauna apt de a juca astfel de feste. Nu le putem evita numai cu puterea logicei sau a matematicei pentru ca se va gasi oricand un avocat priceput care va rastalmaci rationamentele. Logica si matematica nu ne vor putea salva in fata unor persoane incorecte si nu uitati ca "lupul … nu-si schimba naravul". A fi corect in gandire poate insemna a respecta legea morala, a refuza incorectitudinea care se poate naste in realitate si in fata careia logica poate fi strivita.

Revenind, aceste salturi, aceste depasiri a unui nivel pentru a putea intra mai usor si mai repede in profunzimea unei idei, unei probleme, poate fi o sursa de eroare, dupa cum spuneam, prin scaparea de controlul logic, dar este o sursa de autenticitate prin apropierea de realitate. Trecerea intr-un alt nivel de gandire, transcenderea intre nivele, este foarte aproape de ce ne spune Blaga cand afirma ca solutia paradoxelor dogmatice se afla in transcendent. Solutia se afla in trecerea de la un nivel la altul al gandirii cu respectul logicei pe un singur nivel si cu refuzarea strictetii logice in salturile dintre nivele. Aceasta trecere intre nivele poate introduce dinamismul in procesul gandirii si se poate face in ambele sensuri. Controlul? Il putem face noi, oamenii, ontologicul, trairea noastra. Poate Binele.

Cu toate ca ceea ce am spus este destul de simplu si este o folosire curenta in gandire, este foarte greu de exprimat si de inteles. Paradoxele sunt langa noi numai ca aceasta gandire o folosim inconstient, parca cineva ne ghideaza pasii pe care trebuie sa-i facem. Pare ca acest ghid este chiar realitatea. Nu putem duce la gura, cand ne este foame, un raport logic, o inferenta valida, ci o bucata de mancare. Realitatea, to ov, este o prima instanta pentru noi, cu toate acestea, uneori, ea transcende gandul nostru, depaseste ramanerea in urma din cauza unei nepotriviri logice. Ce facem atunci? Simplu. Sarim peste ceea ce ne incurca, salt cu gandirea, si continuam sa fim logici in gandire pe noul nivel la care ajungem, sau facem un salt in experienta, chiar intre nivelele realitatii, facem o baie de realitate care poate fi salutara. Pentru a nu ne lasa tentati de realitate este bine ca dupa o astfel de baie de realitate sa ne reintoarcem pe terenul solid al logicei. Nu stiu daca cuvintele au spus ce gandeam dar macar am incercat sa fiu corect.

Ar fi bine sa calatorim putin mai departe in gandirea blagiana a Cunoasterii luciferice (17) .

La introducerea in acest capitol Blaga gandeste, in felul lui, principiile kantiene ale cunoasterii. Va respecta schema cunoasterii propusa de Kant dar spune ca nu-l intereseaza geneza conceptelor categoriale cu toate ca in textul pe care-l va publica in 1935, Orizont si stil, va construi si va propune o serie de categorii ale inconstientului care toate se origineaza la cele doua concepte a priori - Spatiul si Timpul - care sunt cheia intelegerii pentru filosoful de la Konigsberg.

Intuitia si ratiunea - logica - sunt cele doua talgere ale cunoasterii, de la Kant spre noi. Blaga vorbeste si despre spontaneitate care nu e altceva decat spontaneitatea intuitiei noastre. Blaga vorbeste si de irational, de contradictoriul intalnit de multe ori in realitate, contradictoriu care, depasind logica, fiind de neinteles, nu mai este rational, este irationalul. Rationalul ca si irationalul sunt obiecte ale gandirii numai ca, pentru a avea o intelegere rationala, trebuie sa facem un efort logic pe cand irationalul irumpe, daca ma pot exprima astfel, in gandirea noastra din inconstient. Blaga ne atrage atentia ca misterul, care este tot ce nu cunoastem sau nu intelegem, nu trebuie echivalat cu irationalul, nu implica neaparat irationalul, deoarece un mister, ceva ce nu cunoastem, poate fi rational, ceea ce putem sti numai dupa ce ne devine cunoscut si nu mai este un mister.

Pentru aceste motive va spune ca ar trebui sa privim cunoasterea intelegatoare dual. O cunoastere paradisiaca, cunoastere cantitativa (indeparteaza misterele pe rand fara sa intre in adancul lor, a fiecaruia), este cunoasterea propusa de Kant, prin care ceea ce nu cunoastem, misterele, sunt reduse numeric, cantitativ, folosind analogia cu ceea ce noi avem a priori in capul nostru, in creierul nostru, cu spatiul, cu timpul si cu conceptele categoriale. Aceasta cunoastere se face pas cu pas prin eliminarea cunoscatoare a misterelor unul cate unul, eliminare prin intelegere logica, prin ratiune, si depozitare in memorie.

Al doilea fel de cunoastere este cea luciferica (18) , cunoasterea ce se adanceste in mister, care vrea sa stie nu numai ceea ce este evident, ce este la suprafata, vrea sa stie ce este ascuns intr-un mister. Este o cunoastere calitativa care vrea sa rupa din mister atat cat ne este dat sa putem cunoaste (este iarasi greu de a separa cantitativul de calitativ.
Cunoasterea, oricare ar fi ea are valente calitative asa cum o cunoastere preponderent calitativa, cum este cea luciferica, are parti cantitative). Este adevarat ca nu putem sti care este limita posibilitatilor noastre de a cunoaste. Ceea ce putem sti, ceea ce Blaga ne spune, este faptul ca stim cand ne aflam in fata unui mister radicalizat, este un mister formulat antinomic, fapt pentru care ne apare ca fiind irational. Stim ca are ceva irational in el. Cu toate acestea avem posibilitatea de a folosi cunoasterea pentru a putea intra in adancul lui. Ceea ce este important este sa putem sti, si este bine sa stim asa ceva, ca oricat vom aduce la suprafata din ascunsul lui tot va ramane un sambure irational, o antinomie pe care nu o vom putea inlatura, o antinomie ce va fi din ce in ce mai profund contradictorie, va avea in ea o mai mare tensiune interna intre polii ce sunt in contradictie. Parca este un echilibru, o balanta, a carui talger al necunoscutului devine din ce in ce mai greu, o greutate calitativa destul de greu de exprimat si de imaginat (deoarece este o antinomie in ea insasi, este un mister in mister, un mister incapsulat in alt mister), cu cat celalalt talger se usureaza prin cunoastere. Cunoasterea luciferica inseamna, in acceptia lui Blaga, deschiderea unui mister despre care stii ca nu va fi transformat total in cunoastere, ca va ramane ceva de neinteles oricat de mult inaintezi in cunoastere, stii/stim chiar ca patrunderea in intimitatea misterului, scoaterea la suprafata, cunoasterea reusita, o vom plati cu aprofundarea misterului ramas; cu o mai mare ascundere.

Aceste doua feluri de a cunoaste sunt complementare, se completeaza. Cunoasterea pozitiva, aducerea la intelegere a cate unui mister putand extinde cunoasterea noastra la oricate mistere posibile nu se opune posibilitatii pe care o avem sa intarziem in cate un mister pentru a ne "arunca" in profunzimea lui. Pare ca noi folosim ambele feluri de cunoastere in mod curent. Poate ca cea mai utilizata cunoastere este cea pozitiva, cantitativa, in extensie. Cunoasterea pe care Blaga o numeste negativa, poate numai din nevoia de a sublinia ca are un alt sens decat cea pozitiva fara sa i se opuna, cunoasterea care scotoceste adancimea unui mister, este cea care ne da date despre calitatea acelui mister, este cea care va scoate cat poate mai mult din acel mister, este cunoasterea care asigura creativitatea, aducerea noului.

Cunoasterea depinde de om, de puterea mintii lui de a patrunde nepatrunsul, de a scoate din necunoscut diamante ale gandirii. Kant a pus prima piatra, in lumea moderna, pentru a ne putea apropia de intelegerea cunoasterii. Blaga il urmeaza, chiar daca refuza aceasta apreciere (19) , incercand sa desvaluie din ce in ce mai mult din intimitatea acestui fenomen (exprimandu-ne kantian).

Cunoasterea intelegatoare are aceasta dualitate complementara de care are nevoie. Cunoasterea paradisiaca, cunoasterea pozitiva, este cea care progreseaza extensiv, prin aducerea unor noi obiecte de inteles, de cercetat, de cunoscut. In schimb, cunoasterea luciferica se desvolta intensiv, in profunzimea obiectului de cercetat, in profunzimea misterului. Cand se afla in fata unui mister, cunoasterea luciferica deschide acel mister desfacandu-l intr-o parte ce se arata, fanicul, si una ce se ascunde, cripticul.

Pentru a construi o intelegere a unui mister avem nevoie de o idee, de o idee teorica (20) , de o idee care sa ne asigure saltul in necunoscut, in misterul deschis. Aceasta inseamna a pune o problema, a gandi ceva nou. Ideea, impreuna cu categoriile intelegerii, cu categoriile kantiene ca si categoriile stilistice, categorii ce ne sunt de ajutor atat in cunoasterea paradisiaca cat si in cunoasterea luciferica.

Categoriile, in cunoasterea paradisiaca ne ajuta la reducerea numerica, cantitativa, a misterelor (extensional). In cunoasterea luciferica ele sunt idei, idei cu functie teorica, care sunt ca niste scanduri de salt in necunoscutul misterului pe care dorim sa-l revelam. Aceste idei creeaza o tensiune interioara in obiect, tensiune care este cu atat mai mare cu cat ideea este mai departe de fanicul unui mister deschis, cu cat ideea pe care o lansam este mai diferita de fanic, de ceea ce se cunoaste din misterul pe care l-am deschis.

Ce incercam prin cunoastere? Dorim, de fapt, sa "rationalizam" experienta prin concepte care se aplica intuitivului, existentului, ontologicului, dandu-i o determinare. Asta ne-a invatat Kant asta stim si noi azi. Felul cum intelegem aceasta poate fi diferit. Cam asta ne spunea Blaga despre felul in care Kant a promovat intelegerea, cunoasterea.

Revenind; am vazut ca intelegerea noastra, cunoasterea, este duala, este paradisiaca sau luciferica, este si enstatica sau ecstatica (21) . Cu alte cuvinte, mai apropiata de noi este o gandire linistita si comuna sau, la polul opus, una ce iese din sine pentru a se putea inscrie in minus-cunoastere, in cunoasterea luciferica. Cunoasterea comuna nu accepta contradictiile pe cand cunoasterea ecstatica se inscrie in acceptarea antilogicului, a contradictiei fara solutii, a ceea ce Blaga a numit o antinomie transfigurata, chiar a irationalului.

Daca ar fi sa adunam gandul nostru am putea repeta spunand ca realitatea si gandirea sunt total diferite. Realitatea accepta situatii contradictorii pe care noi le putem traduce in mintea noastra prin situatii dogmatice. Putem sa ramanem in domeniul logicului, al necontradictoriului, in care ne putem simti foarte bine dar departe de realitate. De aceea solutia ar putea fi sa fim logici atunci cand rationamentul o cere si sa sarim peste ea, peste logica, notandu-ne locul si rostul acestui salt, atunci cand realitatea o cere. Daca am avea un astfel de desfasurator in mintea noastra am putea oricand avea sub control gandirea noastra aparent nelogica (22) .

Daca acceptam contradictoriul, putem accepta gandirea dogmatica care ne pune in situatia ca intelegerea noastra sa iasa din sine, sa nu mai fie enstatica, sa devina ecstatica, ceea ce ne indeparteaza de logic dar ne apropie de realitate, de ontologic. Mai mult, ne da posibilitatea, oprind, pentru un timp, fluxul cunoasterii intelegatoare extensionale, a cunoasterii misterelor din aproape in aproape, pe rand, sa ne adancim cunoasterea numai intr-un singur mister, un mister care ne pasioneaza, ne permite sa folosim o idee pe care o avem si ne este draga in cunoasterea acestui mister. Este un fel in care vom putea amesteca pasi logici cu pasi condusi mai mult de intuitie, intuitia ideii care este o punte de salt in intelegerea unui mister, este o punte de salt in cea ce exista. Acest fel de a desfasura o gandire este chiar gandirea noastra comuna. Intelegem din aproape in aproape toate intamplarile unei zile chiar daca avem uneori timp sa ne oprim asupra unei idei care, poate, ne chinuie pentru ca nu gasim o solutie. Cautam totusi solutia de care avem nevoie si chiar daca sunt unii pasi de gandire care nu prea par corect construiti (in fluxul gandirii nici nu ne dam seama), momente care se contrazic una pe alta sau salturi in gandire, nejustificate logic, toate aceste etape ne apropie de o solutie acceptabila. Astfel este si gandirea unui om de stiinta care vrea sa-si lamureasca sau sa conduca un experiment mental care-l poate duce la descoperiri importante. Poate ca tot astfel a gandit si I.S.Bach cand a compus marea fuga, citindu-si gandul sau l-a pus sa alerge pe note si in tesatura contrapunctica. Ascultandu-l pe Bach noi ascultam gandul lui materializat pe note. Cand auzi ultima nota din penultimul pasaj (al 21-lea), o nota ce pare suspendata in neant, parca-ti sta inima. Oare, a avut si el aceasta senzatie? Poate ca senzatie este numai in mintea mea. Cat te bucuri ca aceasta, inima, reincepe sa bata odata cu inceputul celui de al 22-lea si ultim pasaj al acestei mari fugi. Parca forta muzicii poate da viata sau poate omori.

Tot astfel, citindu-i pe Dostoievschi, pe Balzac sau pe Platon, esti in directa legatura cu felul in care se desfasura gandirea lor, ceea ce, macar cu mine este asa, produce o senzatie de nedescris. De aceea literatura nu poate muri, la fel muzica, toata arta, pentru ca avem nevoie sa putem intra in legatura, sa putem dialoga, cu aceste minti luminate. Felul de a gandi trivial sau cel al creatorilor, fie ei mici sau mari, se loveste tot timpul de necunoscut si asta-l face pe om multumit, fericit sau incantat, de fiecare data cand depaseste un moment dificil, de fiecare data in care creativitatea este in casa ei. Felul nostru intim de a gandi poate ca nu este interesant, dar cel al marilor creatori este.

Poate ca tot trivial, obisnuit, este ca atunci cand rezolvi o problema de viata sa ai o satisfactie. Ca medic asi putea spune ca cele mai mari bucurii le-am avut cand am reusit sa ameliorez suferinta unui bolnav ce venise sa-mi ceara ajutorul, la fel cum simteam uneori, ca o suferinta, nereusita actului medical. Nu mi-a placut sa ma simt fara putere in fata unui om intr-o incercare grea de sanatate. Uneori nimic nu este mai greu de rezolvat decat boala. In fata unor cazuri depasite nu m-am putut decat resemna dar sunt cazuri la care simti ca ar trebui gasit un remediu, pe care nu-l gasesti. Este chinul unui medic! Poate ca la fel se chinuie un pictor, un muzician, un scriitor, un matematician, un chimist, un tamplar, un gradinar, care simte ca nu poate finaliza o lucrare, ca nu mai are suficienta putere creativa, ca ea s-a epuizat. Puterea creativa, mentinerea puterii creative, poate ca este cheia fiintarii omului pe pamant asa cum ne spune Lucian Blaga.
 
     
  Note de subsol:  
  1. Lucian Blaga, Eonul dogmatic in Trilogia cunoasterii, Ed. Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1943, p.11.  
  2. Voi inlocui, din text, cuvantul intelect prin intelegere de fiecare data cand va fi necesar. In limba romana curent vorbita intelect si ratiune sunt sinoime. Cam asa le foloseste si Blaga pentru ca refuza terminologia introdusa de Kant pentru care Verschtand (intelegre) este diferit de Vernuft (ratiune).  
  3. Op.cit. p.14.  
  4. Op. cit. p. 19.  
  5. Claude Levi-Strauss, Mithologiques, Le crue et le cuit, Plon, Paris, 1964 si Du miel aux cendre, Plon, Paris, 1966.  
  6. Op. cit. Cunoasterea luciferica, p.199 " .. teoria cunoasterii, asa cum ne-a lasat-o Kant, o teorie de basilicala monumentalitate, care reduce cunoasterea la intuitie, categorii (aperceptie transcendentala).... e in fond o teorie a cunoasterii, pe care noi ne-am invoit s-o denumim <paradisiaca>."  
  7. Op. cit. p.15 si 16.  
  8. Op. cit. capitolul Paradoxiile metafizicei, p. 55  
  9. Op. cit. p. 101  
  10. Op. cit. p. 95. Dupa cum am scris mai sus, am tradus, de fiecare data, cuvantul intelect cu intelegere, cu toate acestea, la Blaga, intellect si intellectual, asa cum este in cazul nostru, are de multe ori sensul de gandire corecta, de ratiune.  
  11. Op. cit. p. 100  
  12. Op. cit. p. 14  
  13. Op. cit. p. 106.  
  14. Op. cit. p. 108.  
  15. "Ideea de "lucru in sine' este, dupa paere noastra, una din numeroasele variante ale ideii de "mister"" .… "Kant a cautat secretul valabilitatii stiintei exacte in modul de aplicare a conceptelor asupra intuitiei. El s-a straduit sa arate ca stiinta ia fiinta prin aplicarea categoriilor intelectuale asupra unui material luat in primire prin simturi.". Lucian Blaga, Despre constiinta filosofica, Ed. Facla, Bucuresti, 1974, p. 145 si 33.  
  16. De la luceo-lucere=a luci, a straluci si de la lucifer-fero-ferum= putator de lumina.  
  17. Op. cit. p. 145  
  18. Poate ca aceasta cunoastere luciferica nu este straina de faptul ca se numea Lucian, cel ce luceste, straluceste, cunoasterea ce aduce creativitatea in lumea umana.
Este bine sa amintim ca in latina luceo-ere inseamna a luci iar lucifer-fera-ferum purtator de lumina.
 
  19. Ne apropie de filosofia lui Kant singur faptul ca acceptam a vorbi despre presupuse "transcendente" inaccesibile in mod absolut adecvat aptitudinilor noastre cognitive. ... gasim ca Immanuel Kant a filosofat prea mult asupra "lucrului in sine", dar prea putin asupra ideii ca atare de "lucru in sine". Lucian Blaga, Despre constiinta filosofica, Ed. Facla, Bucuresti, 1974, p. 145.  
  20. Este termenul propus de Blaga.  
  21. Pentru Blaga gandirea, cunoasterea, enstatica ca si cea ecstatica nu este un alt fel de a cunoaste, este numai o alta perspectiva, un alt unghi de a vedea, aceeasi cunoastere duala, paradisiaca si luciferica.  
  22. Ulterior s-ar putea ca o etapa considerata fara logica sa ne apara ca logica.  
  sus